Antena

Oana Roman și Marius Elisei, fotografia în care au apărut îmbrățișați. Ce mesaj le-a transmis vedeta fanilor

Oana Roman și Marius Elisei au fost surprinși de fiica lor într-o poză foarte emoționantă, în care cei doi foști soți au stat îmbrățișați. Ce mesaj a transmis vedeta.

Publicat: Luni, 21 Iunie 2021, 11:18 | Actualizat: Luni, 21 Iunie 2021, 12:09
Oana Roman și Marius Elisei, poza romantică făcută de fiica or
Instagram

Oana Roman și Marius Elisei au apărut pe rețelele de socializare îmbrățișați, iar fiica lui Petre Roman a ținut să scrie un mesaj în care a clarificat gestul lor romantic.

Oana Roman și Marius Elisei, îmbrățișați pe rețelele de socializare

Oana Roman și fostul soț par să fi ajuns la un numitor comun în ceea ce privește relația dintre ei. Aceștia s-au lăsat fotografiați de fiica lor într-un mod romantic, iar imaginea ne-a făcut să credem că au stabilit noi termeni cu privire la relația lor.

Pe aceeași temă

De-a lungul timpului, încă de când aceștia au decis să divorțeze, Oana și Marius au avut parte de momente de tanderețe sau de întâlniri care ne-au făcut pe noi să înțelegem că între ei mai există sentimente. Deși până acum, cei doi s-au întâlnit mai mult pentru a petrece timp cu fetița lor, iată că ar putea să mai existe încă iubire între foștii soți.

„Poza asta a făcut-o Isa și a insistat să stăm fix așa. Am postat-o cum a făcut-o ea cu toată iubirea și fericirea din sufletul ei. Probabil de aceea este atât de frumoasă. Nu este editată deloc dar este autentică precum iubirea cu care ea a făcut-o!”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare.

Pe aceeași temă

Oana Roman și Marius Elisei sunt divorțați, dar au sărbătorit la restaurant 7 ani de la nuntă

Oana Roman și Marius Elisei găsesc întotdeauna o cale de a se întoarce unul la celălalt. Chiar dacă de cele maimulte ori, fiica lor este liantul acestei permanente legături, aceștia par că ar fi găsit soluția de a se înțelege mai bine.

Oana Roman și fostul soț, Marius Elisei, s-au revăzut și au mers la restaurant, cu ocazia celebrării a șapte ani de la nuntă. Aceștia au publicat imagini de la întâlnire, iar descrierile au lăsat loc de interpretare.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

Cei doi s-au delectat cu meniuri extravagante și au făcut publice imaginile. Toate aceste momente pe care aceștia le împărtășesc pe rețelele de socializare ne fac să credem că ar urma să se împace. E clar că între ei încă mai există sentimente puternice, iar Marius Elisei a și declarat de curând faptul că și-ar dori ca povestea lor de dragoste să nu se fi terminat și să mai aibă o continuare.

Fostul soț al Oanei Roman încearcă să-și recucerească fosta soție și foarte des, în aceste ultime zile, a reușit să o surprindă pe fiica lui Petre Roman cu câte un buchet de flori, pe care mai apoi ea l-a împărtășit prin imagini și cu fanii ei.

Ba mai mult de atât, Marius Elisei a publicat pe contul personal de Instagram un clip de la restaurant, unde cei doi au cinat, iar descrierea a fost un simbol al iubirii lor: „La mulți ani...iubirea mea. La mulți ani, nouă...”, a scris el.

Whatsapp LinkedIn
oana roman marius elisei oana roman marius elisei oana roman sot
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor și cine a făcut față primei probe.
Stirile zilei Au apărut cireşele de ianuarie, la un preţ uriaş. Sunt sigilate pentru a nu fi gustate
Videoclipul zilei
Citește și
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a...
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei,...
Adevărul despre modul prin care Oana Roman a slăbit spectaculos. Cum arată acum și ce secret are
Oana Roman a aflat de ce boală suferă fiica ei, Isa: „Acest abandon groaznic pe care îl trăiește de...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste