Antena

Primele declarații ale lui Marius Elisei după ce s-a despărțit de Oana Roman. Cu cine a petrecut sărbătorile

Oana Roman anunța despărțirea de Marius Elisei, soțul și tatăl copilului său, pe contul său de Instagram, cu doar câteva zile înainte de Crăciun.

Publicat: Miercuri, 06 Ianuarie 2021, 10:46 | Actualizat: Joi, 07 Ianuarie 2021, 14:00
Oana Roman anunța despărțirea de Marius Elisei, soțul și tatăl copilului său
Instagram

Vedeta spunea la aceea vreme că nu ea și-a dorit despărțirea, dând de înțeles că Marius Elisei a avut inițiativa.

De asemenea, Oana îl acuza pe tatăl fiicei sale că a plecat cu afacerea familiei, în a căror acte nu figura și ea. Cu toate acestea, ea preciza că a fost afectată de această decizie, având în vedere că era singura sursă de venit a familiei, și că va înceta orice implicarea în promovarea business-ului.

"Nu am avut de ales și merg mai departe pe drumul meu. Atât profesional, cât și personal. Nu a fost decizia mea. Nu a fost dorința mea. Eu am făcut tot ce am putut. Am făcut-o pentru noi, ca familie, dar nu a fost suficient. Am înțeles că nu se poate merge mai departe.", spunea ea atunci.

Pe aceeași temă

În ceea ce o privește pe micuța Isabela, vedeta spunea că o să se concentreze pe educația ei, dând de înțeles că fetița va rămâne în custodia sa.

Ce spune Marius Elisei după despărțirea de Oana Roman

Marius Elisei s-a mutat singur de două săptămâni și refuză orice dialog cu Oana Roman, femeia cu care este căsătorit de 6 ani.

Cei doi nu sunt la prima separare de acest gen, ba chiar povestea lor de dragoste a ajuns să semene cu o telenovelă presărată cu certuri, despărțiri și apoi împăcări.

El spune că și-a petrecut sărbătorile singur, în ciuda speculațiilor conform cărora și-a găsit deja pe altcineva.

Pe aceeași temă

„Știu să gătesc și încă foarte bine. Îmi place foarte mult să gătesc. Eu mi-am făcut singur masa de Sărbători. Știu să fac orice, până și sarmale fac”, a spus soțul Oanei Roman pentru Click.

Referitor la modul în care se descurcă să se întrețină, având în vedere perioada prin care trecem cu toții, Marius Elisei spune că: ”Din punctul meu de vedere mă descurc bine pentru perioada pe care o trăim. Nu mă sperie Covid-ul, cred în acest virus, de aceea mă voi și vaccina”.

Recomandari A1

Cum s-au cunoscut Oana Roman și Marius Elisei

Oana Roman și Marius Elisei s-au cunoscut la un cabinet de avocatură, acolo unde bărbatul lucra. Vedeta este cea care a făcut primul pas și a cerut numărul lui de telefon.

Au început să se afișeze împreună în anul 2013, iar încă de la început, cârcotașii spuneau că relația dintre ei nu va rezista și că bărbatul vrea doar câștig financiar de pe urma celebrității vedetei, conform publicației Elle.

Pe aceeași temă

Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit în anul 2014, dar trei ani mai târziu, bărbatul a fost cel care a anunțat printr-un mesaj pe Facebook că relația lor trece printr-o perioadă grea și că cel mai bine este să pornească pe drumuri separate.

La scurt timp, însă, cei doi au ajuns la un numitor comun și au decis să-și mai dea o șansă.

Whatsapp LinkedIn
marius elisei oana roman despartire
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Videoclipul zilei
Citește și
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei,...
Adevărul despre modul prin care Oana Roman a slăbit spectaculos. Cum arată acum și ce secret are
Oana Roman a aflat de ce boală suferă fiica ei, Isa: „Acest abandon groaznic pe care îl trăiește de...
Care este relația fiicei Oanei Roman cu tatăl ei. Cum se înțeleg cu Marius Elisei și ce a spus ea:...
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii au parte de succes pe 26 decembrie 2024. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Cansu Dere reapare în mediul online mai spectaculoasă ca oricând. A pășit pe covorul roșu alături de Ibrahim... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Șoferiță româncă de TIR filmată când merge în marșarier, virală pe TikTok:„Să nu mai ziceți că, vezi... Libertatea.ro
Când s-a născut cu adevărat Iisus Hristos? Savanții dezvăluie data, care nu a fost 25 decembrie VIDEO Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Care este relația dintre Marina Dina și tatăl copiilor ei! Vedeta speră să petreacă timp cu cei mici de... Spynews.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă BZI
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ce condimente se pun în vinul fiert. Sfaturi pentru o aromă desăvârșită HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Robotul „Moș Crăciun” a fost dezvăluit de Boston Dynamics. Imaginile care au devenit virale useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2024. Peștii se gândesc la familia lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Curăță casa de energii negative, la final de an: Ritualul secret al preoteselor, în 5 pași, cu dafin și sare,... Jurnalul
Cum să implementezi eficient tichetul cultural în pachetul de beneficii pentru angajați Kudika
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate Playtech
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri Redactia.ro
Analist, despre noul Guvern: "Oamenii ăştia nu au înţeles că au primit o palmă la alegeri, iar acum au dat foc... Observator
Cum îți afectează emoțiile sănătatea. Ce efecte are starea ta mintală asupra organismului MediCOOL
Cum să aranjezi un charcuterie board astfel încât să îți impresionezi toți musafirii HelloTaste
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a... ProSport
Câte sarmale trebuie să mâncăm la o masă, de fapt. Care e porția corectă, potrivit nutriționistului Mihaela... Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Cum să gestionezi vizitele și reuniunile de familie fără stres DeParinti
Kate Cassidy și-a făcut un tatuaj cu aripi de înger în amintirea lui Liam Payne. Fostul membru al trupei One... ZUTV
Cel mai puternic pașaport din lume. Pe ce poziție se află România UseIT
Ciocolată caldă în stil italian. Cea mai cremoasă variantă Hello Taste