Antena

Soția lui Denis Ștefan, însărcinată pentru a doua oară. Cum arată Cristina cu burtica de gravidă

Cristina Ștefan și soțul ei, actorul Denis Ștefan, așteaptă al doilea copil. Frumoasa brunetă își ține la curent fanii în ceea ce privește evoluția sarcinii și își evidențiază burtica de gravidă în fotografii.

Publicat: Marti, 06 Aprilie 2021, 13:27 | Actualizat: Marti, 06 Aprilie 2021, 14:31
Denis și Cristina Ștefan au anunțat că vor deveni părinți pentur a doua oară
Instagram

Cristinaa Ștefan este în luna a treia de sarcină, iar corpul este în plină transformare. Frumoasa dansatoare în vârstă de 29 de ani a postat recent pe rețelele sociale o imagine în care se observă cât i-a crescut burtica de gravidă. Soția actorului Denis Ștefan le-a spus fanilor că nu este preocupată de kilograme, ci de un echilibru între alimentație și mișcare, pentru sănătatea ei și a bebelușului din burtică.

Crsitina Ștefan este o graviduță superbă, iar fanii nu ezită să o complimenteze:

„În curând mămică pentru a două oară...

Am intrat cea de-a 15-a săptămâna de sarcina și mă minunez în fiecare zi de miracolul care crește în mine. Corpul meu începe să se modifice, dar nu m-am preocupat niciodată de kg luate în sarcina, încerc să mențin un echilibru între alimentație și mișcare, sănătatea mea și a bebelușului este cea mai importantă”, a scris soția lui Denis Ștefan, în dreptul fotografiei în care apare doar în sutien.

„Ești superbă!”, „Felicitări și sarcină ușoară”, sunt două dintre comentariile pe care le-a primit Cristina Ștefan la fotografie.

Cum au anunțat Cristina și Denis Ștefan că vor deveni părinți pentru a doua oară

Cristina și Denis Ștefan au dat vestea că vor deveni pentur a doua părinți pe rețelele sociale spre âncântarea fnailor. Frumoasa brunetă a postat pe Instagram o fotografie înduioșătoare de familie pentru anunțul celei de-a doua sarcini.

Pe aceeași temă

„Bucurie nemărginită în familia noastră! Delia va fi surioara cea mare! Suntem tare emoționați, bucuroși și recunoscători pentru această binecuvântare pe care o primim a două oară!”, a scris Cristina Ștefan în dreptul fotografiei în care apare alături de fiica ei, de soțul ei și de un cal, animalul de care Denis Ștefan est eprofund îndrăgostit.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

Cine este actorul Denis Ștefan

Denis Ștefan s-a născut pe data de 15 august 1976, la Ploiești, Județul Prahova. Acesta a fost pasionat încă din copilărie de lumea filmului și treptat a devenit unul dintre cei mai sexy actori de telenovele de la noi din țară. Acesta a jucat în seriale, precum: Regina, Inimă de țigan, Daria, iubirea mea, Iubire și onoare, Păcală se întoarce, Dragonheart 3: The Sorcerer's Curse, Aniela și Prizoniera.

În prezent, actorul este căsătorit cu o femeie superbă și au trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din rodul iubirii lor s-a născut o fată minunată, care în urmă cu câteva luni a împlinit frumoasa vârstă de 7 ani.

Pe aceeași temă

Denis Ștefan (44 de ani) și Cristina ( 29 de ani) s-au căsătorit în 2013 și au o fiică împreună, iar Sofia seamănă izbitor cu tatăl ei. Cei doi se iubesc mai mult ca niciodată, deși diferența de vârsta dintre cei doi este de 15 ani.

Whatsapp LinkedIn
denis stefan actor cristina stefan insarcinata
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Citește și
Cum arată Cristina, soția lui Denis Ștefan din „Inimă de Țigan”, în costum de baie după două...
Cum arată Cristina Ștefan la 2 luni de când a născut. Soția actorului Denis Ștefan, imagine...
Cristina Ștefan, portret de familie. Cum arată soția lui Denis Ștefan din „Inimă de Țigan”, la...
Cristina Ștefan, soția actorului Denis Ștefan, a născut. Cum s-a fotografiat alături de fetița ei
Video recomandate
Video
Citește și
5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024 Catine.ro
Alina Boz publică fotografii de la piscină. Actrița se bucură în continuare de vacanță Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot ce a găsit în ea. Cum se... Ziare.com
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Ouă vopsite în vin roșu. Rețeta pentru ouă de Paște vopsite natural HelloTaste.ro
Categoria de români care ar putea avea pensiile duble. "Aceste persoane au fost uitate" | Un proiect de lege vrea... Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Macron atenționează: Trupe din vest ar putea intra în Ucraina dacă rușii rup linia frontului Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Test de atenţie. O pisică s-a pitit printre florile din magazin. Tu o vezi? Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care... Observator
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă falimentul. Atenție la credite Gandul
Nuntă inedită la piramide! Miliardarul Ankur Jain s-a căsătorit cu aleasa inimii sale lângă Marele Sfinx CanCan
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți DeParinti
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Artista a postat un mesaj dur pentru părinții ei cu doar 24 de ore... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Rețetă de cozonac tradițional. Cum faci cei mai gustoși și mai pufoși cozonaci Hello Taste
Ultimele știri
Mireasa, sezon 5. Ce mai face Yana, fosta iubită a lui Andrei. Ce fostă concurentă i-a fost alături la aniversarea de 25 de ani
Mireasa, sezon 9, Doi foști concurenți s-au întâlnit în afara competiției. Imaginea care i-a încântat pe fanii emisiunii
A suferit arsuri grave pe gât după ce a băut vin la un restaurant. Ce i-au pus, de fapt, în pahar
Ingredientul-minune pentru o tocăniță de miel delicioasă. Ce folosesc gospodinele din Ardeal
Cât au plătit Gabriela Cristea și Tavi Clonda pentru o călătorie cu gondola: „Cam scump, dar a fost o experiență superbă”
Aceste zodii vor avea cel mai mult ghinion la bani în luna mai 2024. Ce pierderi vor resimți nativii
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
Mireasa sezon 9, 2 mai 2024. Ce o nemulțumește pe Elena în relația cu Valentin: „Regreți că ai făcut pasul ăsta cu mine?”
Ritual cu vechime în Dunărea de Jos. Arhiepiscopul Dunării de Jos spală și sărută picioarele a 12 copii. Ce semnifică gestul
Cum sună vocea live a Iuliei Vântur, în concert. Vedeta a cântat în indiană pe scenă, dar și o piesă de la Dua Lipa. Cum a sunat
Mai multe