Muzeul Naţional de Artă al României, număr modest de vizitatori în prima săptămână de la redeschidere
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a înregistrat în prima săptămână de la reluarea activităţii cu publicul, după mai mult de două luni în care a fost închis din cauza crizei sanitare, doar puţin peste 320 de vizitatori.
Publicat: Marti, 02 Iunie 2020, 12:30 | Actualizat: Marti, 02 Iunie 2020, 13:52Potrivit informaţiilor oferite News.ro de un reprezentant al instituţiei de cultură, în prima zi în care a fost redeschis MNAR a fost vizitat de 42 de persoane.
În prima săptămână (cinci zile în care muzeul e deschis), i-au trecut pragul 324 de vizitatori.
Muzeul Naţional de Artă al României a fost primul muzeu din Capitală care şi-a reluat activitatea după închiderea temporară.
El a fost redeschis pe 20 mai, în ziua în care a împlinit 70 de ani.
La sediul central, accesul în galeriile permanente este făcut prin cele două porţi principale (A1 si A4), folosindu-se fluxuri separate pe sensul de intrare şi ieşire. La Muzeul Colecţiilor de Artă, accesul se face prin corpul B, iar ieşirea prin corpul A.
Muzeul este deschis spre vizitare de miercuri până duminică, între orele 11:00 şi 17:00.
Sursa : news.ro