Antena

Ce a făcut Florin Ristei cu marele premiu X Factor câștigat în 2013?

            Factor Florin Ristei și-a clădit întreaga carieră cărămidă cu cărămidă, încă de la primii bani câștigați, după cum povestește juratul X Factor. Sezonul cu numărul 9 va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la 20.30, la Antena 1.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 08 Septembrie 2020, 09:20 | Actualizat: Miercuri, 09 Septembrie 2020, 10:30
Ce a făcut Florin Ristei cu marele premiu X Factor câștigat în 2013?

În 2013, când a urcat pe scena X Factor la insistențele prietenilor, Florin Ristei nu era complet necunoscut. ”Concursul m-a readus în atenția publicului care, probabil, începea ușor-ușor să uite perioada anilor 2000. M-au cunoscut un pic mai matur, aveam 26 ani atunci, și am avut ocazia să le arat toți pașii pe care i-am făcut pe plan profesional și care, se pare, au funcționat”, spune Ristei, care a câștigat X Factor în 2013.

Premiul obținut a fost însă reinvestit, ca de altfel, mare parte din câștigurile sale din întreaga carieră. ”Întotdeauna mare parte din câștiguri au fost reinvestite în ceva ce avea legătura cu drumul meu muzical. La 13-14 ani am reușit să cumpărăm un apartament foarte mic la București, pe care îl foloseseam când veneam la concerte, și în general tot ce produceam ajungea reinvestit în studiu și echipamente. Cu premiul de la X Factor am plătit impozit, am achitat creditul pentru apartament, și am investit în echipamente muzicale”, a mai spus Ristei.

Sezonul X Factor cu numărul nouă va avea premiera vineri, 11 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, și aduce nu doar muzică de neoprit, ci și multe reguli noi, pe care concurenții sunt pe cale să le descopere. Două nume noi, Loredana Groza și Florin Ristei își vor ocupa locurile la masa juraților alături de Delia și Ștefan Bănică, iar Răzvan Simion și Dani Oțil revin în calitate de prezentatori pe scena X Factor. Totodată, în timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu, în cadrul unei producții care va fi difuzată exclusiv online.

Whatsapp LinkedIn
x factor florin ristei premiu ristei
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Descoperă acțiunea, suspansul și drama din serialul Hidden Assets. Sezoanele 1 & 2 sunt disponibile în AntenaPLAY!
Stirile zilei Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Videoclipul zilei
Citește și
Noul X Factor revine din 26 ianuarie, în fiecare duminică, de la 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
Delia, schimbare de look neașteptată. Cum arată acum jurata X Factor după ce s-a tuns
Noul X Factor, în curând, duminica, la Antena 1! Puya: „Avem un scop comun: să-l găsim pe următorul...
Cum a apărut Ștefan Bănică la filmările noului sezon X Factor. Cum a fost surprins în culise alături...
Video recomandate
Video
Citește și
Zodiile care reușesc să depășească toate provocările pe 10 ianuarie 2025 Catine.ro
Vahide Perçin și Meryem Uzerli au interpretat același rol în serialul Suleyman Magnificul. Ce spun faimoasele... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Arhiepiscopul Teodosie pretinde că a fost „înregistrat din răzbunare” în timp ce cumpăra influența unui... Libertatea.ro
Efectul nedorit al organizării alegerilor prezidențiale în lunile mai-iunie. “Cred cǎ n-am... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cel mai PROST ÎMBRĂCATE vedete la Golden Globes 2025! Cine a dezamăgit anul acesta cu ținutele purtate la eveniment Elle
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Choux à la crème cu caramel sărat. Un desert delicat și elegant HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cât de rapidă e gravitația, de fapt. Răspunsul experților useit
Horoscopul zilei de 10 ianuarie 2025. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie Catine
De la Uniunea Europeană, pentru Ceaușescu, 5 miliarde de euro: De ce sunt inutile modernizările Drumurilor... Jurnalul
Mario Fresh, prins între trecut și prezent. Deși iubește o altă fată, gândul îi este tot la Alexia: Te voiam... Kudika
Secretul pentru cea mai bună supă de pui. Ce să adaugi în ea la final pentru un gust desăvârșit, va ieși mult... Playtech
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia Redactia.ro
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în... Observator
Pentatlonul împotriva sedentarismului: ce exerciții fizice poți face în anotimpul rece MediCOOL
Rețetă de cremă cu mascarpone pentru eclere. Ce mai poți adăuga ca să iasă delicioasă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Accuweather anunță 4 zile de NINSORI în acest oraș din România și temperaturi de până la -10°C, în ianuarie... Gandul
Orașul din România în care va ninge 4 zile fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather CanCan
Cum să fii un model pentru copiii tăi: lecții importante despre respect și responsabilitate DeParinti
Rihanna și-a evidențiat formele superbe într-o lenjerie intimă roșie. Diva a împărtășit o serie de imagini... ZUTV
De ce nu mâncăm ouă de curcă. Motivul pentru care nu se găsesc în magazine UseIT
Sirop de lămâie cu ghimbir și turmeric. O combinație revigorantă și aromată Hello Taste