Scandal cu repetiţie în România: autonomia Ţinutului Secuiesc! Un proiect de lege care a trecut tacit de Camera Deputaţilor a inflamat spiritele pe scena politică. În timp ce preşedintele acuză Puterea că vinde Ardealul guvernului de la...
Miercuri, 29.04.2020, 19:04
Brandul românesc Dacia a anunţat, marţi, Dacia Spring, primul model electric din istoria mărcii, cu o autonomie estimată la 200 km.
Marti, 03.03.2020, 09:55
Ținutul Secuiesc va avea ca limbă oficială maghiara și un președinte ales la patru ani. Sunt doar câteva dintre prevederile proiectului pentru autonomia regiunii depus la Camera Deputaților de UDMR.
Marti, 24.12.2019, 16:44
Un olandez susţinător al sustenabilităţii a terminat vineri, în Noua Zeelandă, cea mai lungă călătorie realizată vreodată cu un automobil electric, relatează Reuters. Aventura a început în 2016, a străbătut peste 30 de ţări şi s-a încheiat trei ani mai târziu.
Vineri, 19.07.2019, 14:46
Familia Samsung S10 a apărut pe piață cu trei modele. Toate cu design nou, decupat cu laserul. Verificarea de securitate e integrată direct în ecran, iar lichidul unic din componența Dynamic AMOLED reduce lumina albastră deranjantă cu 42%. Dar punctul forte e faptul că ”donează” energie frățiorilor aflați în suferință de baterie: pui deasupra lui smartphone-ul aflat la ananghie și acestea prinde a se încărca
Miercuri, 20.03.2019, 11:57
”Tesla” a prezentat noul model de SUV-compact, ”S3XY”. Vorbim despre o mașină cu autonomie de 483 km, ce poate atinge și 241 km/h, dotată cu 14 boxe, hărți cu vedere din satelit, streaming de muzică, patru porturi USB și două dock-uri pentru smartphone. Prețul de pornire e de 39.000 de dolari, ajunge la 60.000, iar primele vehicule pot fi livrate în toamna lui 2020
Duminica, 17.03.2019, 17:04
O petiţie în care este solicitată autonomia Ţinutului Secuiesc a fost citită, azi, la Târgu Mureş, în faţa unei mulţimi formate din etnici maghiari. Aproape 3.000 de persoane s-au adunat în oraş pentru un marş de comemorare a Zilei Libertăţii Secuilor Martiri.
Sambata, 10.03.2018, 20:32
O petiţie în care este solicitată autonomia Ţinutului Secuiesc a fost citită, azi, la Târgu Mureş, în faţa unei mulţimi formate din etnici maghiari. Aproape 3.000 de persoane s-au adunat în oraş pentru un marş de comemorare a Zilei...
Sambata, 10.03.2018, 19:37
Guvernul Spaniei analizează posibilitatea de a acorda mai multă autonomie fiscală în regiunea separatistă. Este un demers al Madridului în încercarea de a detensiona criza constituţională apărută după ce liderii catalani au proclamat...
Miercuri, 22.11.2017, 07:44
Peste 90% au răspuns DA la referendumul care ar putea aduce o mai mare libertate celor două regiuni. Liderii din nordul Italiei spun însă că nu vor merge până la capăt pe urmele Cataloniei şi că nu se pune problema independenţei.
Luni, 23.10.2017, 19:55
Regele Spaniei a intervenit din nou în criza din Catalonia, regiune pe care a calificat-o drept "o parte esenţială a Spaniei". Guvernul de la Madrid se întruneşte astăzi pentru a decide suspendarea statutului de autonomie al Cataloniei.
Sambata, 21.10.2017, 08:44
Mii de catalani şi-au golit conturile în semn de protest faţă de refuzul guvernului central de a le asculta dorinţele. În acest timp, Madridul se pregăteşte să dea lovitura de graţie autorităţilor din regiunea secesionistă, prin suspendarea autonomiei.
Vineri, 20.10.2017, 20:33
La Barcelona e haos. Mii de catalani şi-au golit conturile în semn de protest faţă de refuzul guvernului central de a le asculta dorinţele. În acest timp, Madridul se pregăteşte să dea lovitura de graţie autorităţilor din regiunea...
Vineri, 20.10.2017, 19:38
Guvernul spaniol va declanşa articolul 155 din Consituţia spaniolă ce prevede suspendarea autonimiei politice a regiunii catalane, se arată într-un comunicat emis, joi, de Biroul de Presă al primului-ministru Mariano Rajoy
Joi, 19.10.2017, 12:12
Şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy a ameninţat miercuri cu suspendarea autonomiei Cataloniei, somându-l pe preşedintele separatist Carles Puidgemont să confirme dacă a declarat marţi seara, în Parlamentul catalan, independenţa acestei regiuni, relatează AFP.
Miercuri, 11.10.2017, 18:15
Cu un ecran super amoled de 5.2 inchi, echipare hardware cu chipset Exynos, constructie din metal si sticla, certificare de rezisteta la apa si praf (IP68) si 16 MP pusi la bataie, am putea merge cu gandul la un smartphone varf de gama de la Samsung. Surpriza insa, nu vorbim de gama Galaxy S , ci de segmentul de pret mediu de la Samsung, mai exact de Galaxy A5 2017.
Joi, 16.03.2017, 10:18
Aproape 2.000 de secui din Transilvania au mărşăluit pe străzi în Tîrgu-Mureş şi au cerut autonomia ţinutului secuiesc. Au depus coroane de flori la monumentul eroilor, au intonat imnul şi au înmânat o petiţie la prefectură, prin care cer...
Sambata, 11.03.2017, 08:27
România cu doi preşedinţi. După Iohannis şi Dragnea, vor şi secuii propriul referendum. Zece persoane din judeţele Harghita şi Covasna au demarat o iniţiativă cetăţnească privind declararea autonomiei Ținutului Secuiesc.
Vineri, 27.01.2017, 20:24
Educaţia în familie nu se mai face ca pe vremea bunicilor. Copilul trebuie lăsat, încă din primele luni de viaţă, să descopere singur lumea înconjurătoare. Şi să ia singur deciziile atunci când vine vorba despre jocuri sau mâncare.
Duminica, 08.05.2016, 19:34
Când cineva te întreabă dacă te poate ajuta să-ţi mărească autonomia la un smartphone sau la o tabletă cu Android, nu stai pe gânduri.
Luni, 14.09.2015, 12:51
Pentru că este foarte probabil să-ţi fi pierdut orice speranţa în legătură cu autonomia la iPhone, urmează câţiva paşi pentru prinde o zi departe de priză.
Miercuri, 09.09.2015, 16:15
Un membru al Gărzii Naţionale a fost ucis şi alţi 122, printre care şi poliţişti, au fost răniţi după ce mai multe grenade au fost aruncate în faţa Parlamentului din Kiev.
Marti, 01.09.2015, 07:49
Cele mai bune telefoane business în 2015 pot face față unui număr mare de cerințe, beneficiind în același timp de o autonomie impresionantă.
Miercuri, 17.06.2015, 12:23
Liderii maghiari nu se opresc! Aceştia îşi continuă demersurile pentru a obţine autonomia
Joi, 02.10.2014, 18:24
Maghiarii din regiunea ucraineană Zakarpatia resping declaraţiile premierului ungar Viktor Orban, care a cerut autorităţilor de la Kiev să le acorde autonomie. Maghiarii afirmă că se consideră cetăţeni ucraineni cu drepturi depline şi nu...
Joi, 22.05.2014, 06:56
Este incredibil ce se poate realiza în momentul în care banii nu sunt o problemă, iar cea mai recentă creaţie a celor de la TAG Heuer este o dovadă clară a acestei realităţi.
Luni, 07.04.2014, 11:27
În ziua de azi, intergritatea teritorială nu mai înseamnă mare lucru. În contextul crizei europene, o mică bucată de ţară intenţionează să se rupă de statul român şi să-şi proclame independenţa. Totul este pus la punct, de la ministere până la administraţie, învăţământ şi justiţie. Și nu e vorba de Ţinutul Secuiesc, ci de Meteor, un cartier de romi din Târgu Jiu. Liderii comunităţii sunt hotărâţi să-şi declare independenţa de România fix peste o săptămână, de Ziua Internaţională a Romilor. Reporterii noştri au reuşit să stea de vorbă, în exclusivitate, cu liderii viitorului stat.
Marti, 01.04.2014, 21:21
În ziua de azi, intergritatea teritorială nu mai înseamnă mare lucru! În contextul crizei europene, o mică bucată de ţară intenţionează să se rupă de statul român şi să-şi proclame independenţa. Nu e vorba de Ţinutul Secuiesc. Ci de...
Marti, 01.04.2014, 20:18
Peste 100.000 de maghiari au iesit azi in strada pentru a cere autonomia Tinutului Secuiesc. Organizatorii au acuzat de sabotaj autoritatile romane pentru ca trenul care urma sa transporte 1.000 de harghiteni la Marsul Secuilor s-a defectat.
Duminica, 27.10.2013, 19:28
Intel Corporation a lansat cea de-a patra generatie a gamei de procesoare Intel Core, care va aduce un nou val dispozitive 2 in 1, ceea ce inseamna ca vom avea tablete cu performante de desktop.
Miercuri, 05.06.2013, 13:26
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) a organizat, sambata, de la orele 12:00, la Sfantu Gheorghe, un miting pentru autonomia tinutului Secuiesc, la care au participat aproximativ 3.500 de etnici maghiari.
Sambata, 24.11.2012, 18:04
Senatorul UDMR, Gyorgy Frunda a declarat luni, la Targu Mures, dupa lansarea candidatilor Uniunii la alegerile parlamentare, ca in Romania ar trebui sa existe 15-16 regiuni, dintre care una in care maghiarii sa fie majoritari si ca autonomia este contrapusul segregarii.
Marti, 06.11.2012, 14:00
Rezervele globale de petrol sunt pe terminate, asa ca viitorul apartine masinilor electrice. Iar inginerii romani nu vor sa ramana in urma colegilor de peste hotare. Au pus la punct o autoutilitara care se alimenteaza la priza, iar pe teava de esapament scoate, in loc de noxe, vapori de apa.
Sambata, 03.11.2012, 12:08
In contextul in care solicitarile privind autonomia maghiarilor si secuilor din judetelor Harghita si Covasna devin din ce mai imperative, romanii care locuiesc in zonele vizate simt, din nou, in orice aspect al vietii sociale, discriminarea, presiunea si pericolul asimilarii.
Joi, 01.11.2012, 14:42
Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, in calitate de presedinte de onoare al Partidului Civic Maghiar din Romania, a subliniat in discursul sau importanta ca PCM sa ramana un partid independent, aceasta fiind conditie obligatorie ca el sa ramana in continuare intr-o functie onorifica.
Luni, 15.10.2012, 14:03
Cu exact doua luni inaintea alegerilor parlamentare din Romania, premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a chemat la raport pe liderii politici ai maghiarilor din tara noastra. Primii care au descins in biroul premierului ungar au fost Laszlo Tokes, presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), si Toro Tibor, presedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).
Joi, 11.10.2012, 13:17
Guvernul ungar nu renunta la ideea autonomiei pentru cetatenii sai din afara granitelor.
Joi, 26.07.2012, 13:47
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Cluj, ca mai multa autonomie si libertatea pentru Transilvania ar reprezentat un castig nu doar pentru regiune, ci pentru intreaga tara. Acesta a adaugat ca oamenii din Transilvania au un spirit mai european decat restul tarii.
Vineri, 09.03.2012, 00:00
La Salonul Auto de la Geneva, Renault l-a dezvelit pe Zoe. E adevarat, aproape fiecare producator care se respecta are in familie un electric. Insa Renault promite ca Zoe se apropie cel mai mult de cerințele clienților. Fiind o mașina electrica, trei intrebari apar: Ce autonomie are? Care e timpul de incarcare? Cat costa? Pai, sa le luam treptat.
Joi, 08.03.2012, 00:00
Federatia Romana de Fotbal a publicat un comunicat in care specifica faptul ca institutia condusa de Ion Craciunescu trebuie sa se supuna deciziilor Comitetului Executiv.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
Laszlo Tokes, vicepresedintele Parlamentului European si presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania, a cerut sprijinul lui George Pataki, fost guvernator al statului New York, pentru problema autonomiei asa-numitului Tinut Secuiesc.
Duminica, 15.01.2012, 00:00
Un grup de lucru pentru Tinutul Secuiesc se va constitui la Budapesta, in cadrul Forumului Reprezentantilor Maghiari din Bazinul Carpatic (FRMBC), pentru a promova dorinta de autonomie in Uniunea Europeana.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00
Vicepresedintele PE Laszlo Tokes le transmite "fratilor" romani, de 1 Decembrie, urarea de a avea o sarbatoare frumoasa, dar solicita ca, daca li s-au "luat" teritoriile, macar sa li se asigure maghiarilor autonomia nationala, asa cum prevede chiar Proclamatia de la Alba Iulia din 1918.
Joi, 01.12.2011, 00:00
ASUS a anuntat oficial Eee Pad Transformer Prime - prima tableta din lume cu procesor NVIDIA Tegra 3 quad-core. Transformer Prime are un aspect metalic ultra-subtire de numai 8.3mm, sunet cu tehnologie ASUS SonicMaster, camera de 8MP cu auto-focus si blitz LED. Acumulatorul are o autonomie estimata de pana la 18 ore atunci cand este combinata cu dock-ul mobil. Preturile internationale vor varia de la 499$ la 599$, cu dock-ul mobil comercializat ca accesoriu la 149$.
Joi, 10.11.2011, 00:00
La doua saptamani de la aparitia pe piata a noului iPhone 4S au iesit la iveala problemele terminalului Apple. Dupa cele cu antena ale precedentului iPhone, pe care Apple sustine ca le-a rezolvat, zeci de persoane semnaleaza acum probleme serioase la autonomia device-ului, mai ales ca ar trebuie sa fie superioara fata de precedenta generatie. De asemenea, s-au raportat probleme de supraincalzire a telefonului.
Marti, 01.11.2011, 00:00
Nimicul poate exprima multe lucruri, de pilda viteza, performanta si tehnologie. Daca nu va vine sa credeti, aflati ca noua inventie a lui Joey Ruiter se bazeaza exact pe acest principiu: barbatul a reusit sa creeze motocicleta invizibila!
Marti, 18.10.2011, 00:00
Primarul municipiului Sfantu Gheorghe si presedinte al organizatiei municipale a UDMR, Antal Arpad, pregateste un proiect privind autonomia Tinutului Secuiesc.
Joi, 22.09.2011, 00:00
Posesorii de masini electrice care viseaza sa le incarce automat, fara cabluri, nu mai au mult pana sa isi vada visul cu ochii. O companie britanica dezvolta un sistem care le va face viata automobilistica mult mai usoara.
Vineri, 05.08.2011, 00:00
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astazi, la Baile Tusnad, ca maghiarii din Romania doresc sa-si pastreze identitatea, iar calea cea mai potrivita este obtinerea autonomiei.
Vineri, 22.07.2011, 00:00
Sunt parinti perfecti? Greu de spus. Cert este ca exista mame si tati care incearca sa fie buni parinti. Aflati in continuare „decalogul” care va invata sa fiti parinti.
Marti, 19.07.2011, 00:00