Din Ierusalim până în Filipine şi la Vatican, oamenii au refăcut drumul Mântuitorului spre Golgota. Iar unii credincioşi chiar au îndurat calvarul Mântuitorului, pe cruce.
Sambata, 19.04.2014, 08:12
A fost zi de doliu pentru toţi creştinii ieri. A fost vinerea neagră. După lăsarea serii oamenii s-au adunat în jurul bisericilor la Prohodul Domnului. Şi au trecut pe sub sfântul epitaf. Într-un sat din Bihor, 20 de fecioare îmbrăcate în...
Sambata, 19.04.2014, 08:08
A făcut nenumărate cereri, iar dorinţa i-a fost îndeplinită! Latifundiarul a fost eliberat pentru câteva ore din închisoare şi a mers la biserică, împreună cu alţi deţinuţi, pentru a se ruga înainte de Paşte
Vineri, 18.04.2014, 22:31
Este Vinerea Mare. O zi despre care preoţii spun că ar fi "cea mai mare zi de sub soare". Ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit. Ziua care a umplut biserici şi mănăstiri din toată ţara
Vineri, 18.04.2014, 16:34
Shakira și băiețelul ei, Milan, și-au petrecut o zi împreună. Nu au fost chiar singuri, căci paparazzi i-au însoțit la plimbarea lor prin Barcelona.
Duminica, 13.04.2014, 12:32
Tabloidele de peste Ocean scriu că actorul ar trăi o poveste de dragoste cu Elisabeth Moss. Relaţia este la început, adică în faza de tatonări. Mai mult, noua iubită a lui Tom Cruise ar corespunde perfect cerinţelor pentru o soţie ideală....
Luni, 07.04.2014, 07:13
Strategie de marketing. mai puţin ortodoxă. Un preot din Ploieşti şi-a împânzit parohia cu afise cu un mesaj destul de dur adresat credincioşilor.
Miercuri, 02.04.2014, 16:15
Evenimentul care va intra în istorie va avea loc pe data de 27 aprilie, în piața Sfântul Petru din Vatican . Papa Francisc va conduce prima slujbă religioasă filmată și transmisă 3D în cinematografe.
Miercuri, 02.04.2014, 13:02
Situaţie dramatică pentru femeia din Lunca Banului care, în urmă cu trei ani, a cerut să fie eutanasiată pentru că nu mai putea îndura sărăcia. A rămas fără bucata de pământ pe care o muncea ca să aibă ce să pună pe masă. Primăria Strehaia i-a luat terenul dat în arendă în urmă cu aproape 30 de ani şi l-a dat Mănăstirii Sfânta Treime.
Miercuri, 26.03.2014, 08:19
În Postul Paştelui, la intrarea într-o biserică din Botoşani, un anunţ îi indeamnă pe credincioşi să fie mai milostivi. Nu doar faţă de semeni ci faţă de biserică. Mai exact să ofere bani pentru plata energiei electrice, gaz şi apă.
Marti, 25.03.2014, 17:47
În 1996, la două luni după ce Dave a fost la un pas de moarte în urma consumului de droguri, frontmanul DM cântă într-o biserică din LA, alături de corul copiilor
Marti, 25.03.2014, 15:19
Americanul Stephen Holley este singurul diacon străin care slujeşte într-o biserică ortodoxă românească. A fost militar în Vietnam şi până la 21 de ani nu a intrat niciodată într-o biserică. Atunci, viaţa i s-a schimbat. Acum, la 65 de ani, s-a decis să se mute în România. S-a îndrăgostit de ţara noastră, iar enoriaşii săi s-au ataşat enorm de diaconul american.
Vineri, 21.03.2014, 20:22
Misterioase sunt căile Domnului! O expresie plină de înţelepciune, pe care însă puţini o înţeleg pe deplin. Dar pentru cei care desluşesc tâlcul vorbelor, viaţa se schimbă pentru totdeauna. Un astfel de om este Stephen Holley.
Vineri, 21.03.2014, 20:15
Monument de importanţă turistică majoră lăsat de izbelişte chiar în centrul municipiului Curtea de Argeş. Este vorba de ruinele unei biserici din secolul 13, care, pe lîngă faptul că a fost părăsită, gunoaiele se adună grămezi.
Miercuri, 19.03.2014, 16:25
Ca să-i aducă pe calea cea bună pe elevii de Bac chiulangii, profesorii unui liceu din Botoşani dau meditaţii într-o biserică!
Sambata, 15.03.2014, 17:06
Marea schismă "stat - privat" a trecut la cele sfinte. Mai mulţi preoţi caterisiţi după ce au divorţat, unii de mai multe ori, şi-au deschis propria biserică.
Vineri, 14.03.2014, 21:25
Marea schismă "stat - privat" a trecut la cele sfinte. Mai mulţi preoţi caterisiţi după ce au divorţat, unii de mai multe ori, şi-au deschis propria biserică. Au numit-o Mitropolia Moldovlahiei şi, pentru că înalţii Bisericii Ortodoxe...
Vineri, 14.03.2014, 19:11
La doi paşi de Capitală, o firma care ţine de Patriarhie are monopol pe cimitire. De când le-a luat în primire, preţurile pentru înmorâmântări s-au triplat, iar oamenii nu mai au voie să sape singuri gropile. Nici să apeleze la serviciile...
Joi, 13.03.2014, 19:17
Autorul celebrului Don Quijote își "trăiește" somnul de veci într-un loc neidentificat dintr-o biserică din Madrid
Joi, 13.03.2014, 11:11
În Secuienii Noi, în apropiere de Roman (Neamţ), o biserică privată s-a transformat în Mitropolia Moldovlahiei, la care au aderat mai mulţi preoţi caterisiţi de Biserica Ortodoxă Română. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că, legal, astfel de manifestări nu pot fi împiedicate.
Miercuri, 12.03.2014, 09:01
O biserică întreagă s-a rugat pentru Gigi Becali şi verii lui. Preotul de la Biserica din Pipera ţinut o slujbă specială atât pentru familia Becali, cât şi pentru ceilalţi grei ai fotbalului, care au ajuns după gratii.
Luni, 10.03.2014, 08:35
Mare e grădina Domnului, dar la Mizil e şi mai mare. Un preot din oraş şi-a ameninţat enoriaşii cu amenzi de sute de lei. Sfânta pedeapsă îi vizează pe cei care nu vor să meargă la slujba de duminică. Nu vii la liturghie, plăteşti 100 de lei. Vii la slujbă, ai discount 50 de lei.
Vineri, 07.03.2014, 20:49
Mare e grădina Domnului, dar la Mizil e şi mai mare. Un preot din oraş şi-a ameninţat enoriaşii cu amenzi de sute de lei. Sfânta pedeapsă îi vizează pe cei care nu vor să meargă la slujba de duminică. Nu vii la liturghie, plăteşti 100 de...
Vineri, 07.03.2014, 19:21
Cele mai frumoase imagini de astăzi vin de pe internet. Unde a fost postat un film cu o fetiţă adorabilă care se preface că dirijează un cor bisericesc. Corul chiar cântă în timpul unei slujbe iar copila e în spatele.
Vineri, 07.03.2014, 16:58
Asta spune şeful Poliţiei Române care a făcut public tot traseul parcurs de fata de 15 ani în patru zile. Poliţiştii s-au întors cu ea şi tatăl în fiecare loc în care copila a poposit. Au reconstituit drumul minut cu minut. Aşa a ieşit la...
Joi, 20.02.2014, 19:10
Iulia s-a întors la mănăstire! De data aceasta, de mână cu tatăl ei. Şi însoţită de poliţişti. Fata de 15 ani, dispărută de acasă, a vrut să le mulţumească preoţilor că au salvat-o. E din nou copila cu un zâmbet larg din...
Miercuri, 19.02.2014, 19:18
Mircea Badea a comentat, duminica, în cadrul emisiunii "În Gura Presei" subiectul din ziar cu disparitia Iuliei Ionescu.
Luni, 17.02.2014, 11:38
O biserică romano-catolică din Cehia îţi dă fiori numai când priveşti fotografiile de interior. Peste 40.000 de cranii şi o mulţime de oase stau pe pereţi
Joi, 23.01.2014, 14:54
Una din cele mai cunoscute atracţii turistice din întreaga lume este, fără îndoială, turnul înclinat din Pisa. Atrage anual zeci de mii de turişti. Însă pe bihoreni îi cam lasă reci. Au şi ei o minune care sfidează gravitaţia. Propriul lor turn din Chioag. Încet, dar sigur, de 25 de ani, turla bisericii ortodoxe din sat se înclină în partea dreaptă.
Duminica, 19.01.2014, 20:18
Una din cele mai cunoscute atracţii turistice din întreaga lume este, fără îndoială, turnul înclinat din Pisa. Atrage anual zeci de mii de turişti. Însă pe bihoreni îi cam lasă reci. Au şi ei o minune care sfidează gravitaţia.
Duminica, 19.01.2014, 19:27
O ştim vulcanică, neastâmpărată, slobodă la gură şi extrem de sexy, însă niciodată nu am văzut-o aşa. Oana Zăvoranu s-a schimbat radical şi, dacă în trecut mergea la vrăjitoare şi era extrem de înverşunată, astăzi emană iubire şi linişte.
Joi, 16.01.2014, 09:37Să faci ce spune popa, nu ce face popa! Un preot s-a dat în stambă într-un tren. Îmbrăcat în sutană, dar bine. afumat, părintele a uitat complet de învăţăturile bisericii.
Miercuri, 15.01.2014, 13:31
Mişu Fontino şi-a adunat prietenii la un loc, pentru ultima data. Zeci de apropiaţi ai familiei au venit la Biserica Mavrogheni din Bucureşti, acolo unde a fost depus trupul regretatului actor.
Miercuri, 15.01.2014, 06:41
Strigăt disperat după ajutor în inima capitalei Belgiei! Sute de refugiaţi afgani au ocupat o biserică după ce oficialii le-au refuzat cererea de azil. În ţara lor, se plâng oamenii.îi aşteaptă un destin tragic de care vor să fugă cu...
Vineri, 10.01.2014, 07:56
Încurcate sunt căile Domnului, dar şi mai încurcate sunt modurile prin care unii creştini aleg să-şi arate credinţa! În zilele noastre, epatarea pare să ţină loc de smerenie. Şi asemenea gesturi nu vin doar de la băieţii cu parbrizele...
Miercuri, 08.01.2014, 20:04
Preoţii se dezbracă în noul calendar ortodox pentru anul 2014. Nu este creaţia bisericii, ci a fost ideea unui fotograf maghiar care a pozat mai mulţi bărbaţi trecuţi prin focurile gheenei de la sala de fitness. Surprinşi pe picior greşit,...
Miercuri, 08.01.2014, 19:35
Locuitorii dintr-un cartier al oraşului Piatra-Neamţ n-au fost aduşi de biserică în faţa lui Dumnezeu, ci în faţa judecătorilor
Marti, 07.01.2014, 19:57
Biserica îi duce nu în faţa lui Dumnezeu, ci în faţa insanţei. Enoriaşii dintr-un cartier din Piatra Neamţ nu vor biserică între blocuri, aşa că au apelat la un arbitru cu robă.
Marti, 07.01.2014, 19:24La fel ca în anii anteriori, Patriarhia a scos şi acum la vânzare recipiente pentru agheasmă. Iar românii fac coadă pentru a le cumpăra. Nu e nimic special, doar un flacon de plastic gol, dar are mare trecere.
Luni, 06.01.2014, 13:43
Afacerea prosperă a bisericii
Luni, 06.01.2014, 13:32
Azi e Boboteaza, o zi în care milioane de români se adună în biserici să ia apă sfinţită. Se spune că aghiasma îi fereşte de rele şi le apără gospodăriile.
Luni, 06.01.2014, 08:16
Azi e Boboteaza, o zi în care milioane de români se adună în biserici să ia apă sfinţită. Se spune că aghiasma îi fereşte de rele şi le apără gospodăriile.
Luni, 06.01.2014, 07:29
"Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte": E una dintre cele zece porunci şi povaţa pe care o primesc credincioşii în fiecare duminică, la biserică.
Duminica, 05.01.2014, 19:21
Chipul lui Hristos a apărut pe trunchiul unui copac, la marginea unei şosele din Ialomiţa.
Duminica, 29.12.2013, 19:28
Chipul lui Hristos a apărut pe trunchiul unui copac, la marginea unei şosele din Ialomiţa. Imediat, lângă copacul minunat au apărut lumânări şi candele. Au venit oamenii pregătiţi cu rugăciuni şi au sărutat sfântul pom. Până să...
Duminica, 29.12.2013, 19:11
Pânza despre care se credea că e o reproducere după o operă semnată de Sir Anthony Van Dyck s-a dovedit în cele din urmă a fi originală. Acum că a aflat cât valorează, părintele nu mai vrea să o păstreze. Biserica la care slujeşte are...
Duminica, 29.12.2013, 08:33
Daniel Buzdugan a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu locul său preferat din București. Și lasă și un mesaj clar pentru cei ce contestă Biserica, în general.
Sambata, 28.12.2013, 17:01
Descoperă în câteva imagini biserica fortificată de la Cârţa.
Sambata, 21.12.2013, 12:34
Din ţara care a dat lumii acatistele on-line şi spovedaniile virtuale nu aveau cum să lipseasă paginile sociale pentru biserici. Mănăstirea Râncăciov este unul dintre lăcaşele de cult care şi-a extins parhoia şi în mediul virtual. Cât...
Luni, 16.12.2013, 20:04
Şefii Bisericii Ortodoxe vor să ştie câţi turişti dorm la mănăstiri şi de ce. Ca să scape de chinurile iadului turisc pământesc, pelerinii au o singură şansă. Să plece în excurisie doar cu agenţia bisericii. Agenţiile de turism îşi...
Marti, 10.12.2013, 19:15