Mancau mai multe grasimi saturate, nu stiau cat de importante sunt vitaminele si nici cat e de periculos fumatul. Si totusi erau mai sanatoase, pentru ca, in lipsa aparaturii moderne, erau obligate sa faca mult mai multa miscare – sustin cercetatorii despre femeile de acum 50 de ani.
Marti, 22.03.2011, 00:00Tema obsesiva a literaturii science-fiction, calatoria in timp, ar putea fi descifrata cu ajutorul acceleratorului de particule de la Geneva. Cercetatorii au in plan sa "dezlantuie" particula lui Higgs chiar inainte de coliziunea prin care aceasta ia nastere. Ce inseamna asta, nimeni nu stie cu exactitate, dar oamenii de stiinta sunt increzatori. Hazard sau stiinta? Deocamdata nu se poate spune.
Luni, 21.03.2011, 00:00Cercetatorii americani au realizat o capsula de cativa milimetri care, implatata in organism, este capabila sa detecteze tumorile. Capsula reuseste sa semnaleze prezenta tumorilor fara interventii invazive.
Luni, 21.03.2011, 00:00O descoperire romaneasca are mari sanse sa revolutioneze medicina. Este vorba de o celula care poate reface muschiul inimii. Cercetatorii romani care au descoperit celula au gasit si un investitor privat care le va finanta studiile.
Miercuri, 16.03.2011, 00:00Casa care zboara cu ajutorul unor baloane, din productia Pixar, "Up", din punct de vedere stiintific, este pura fictiune. Insa un grup de cercetatori a reusit sa sfideze legile fizicii, pornind in calatoria vietii lor.
Luni, 07.03.2011, 00:00Un grup de cercetatori americani a pus la punct un sistem conectat la o aplicatie smartphone, capabil de a detecta tumorile maligne, dupa ce in prealabil a analizat natura celulelor.
Duminica, 06.03.2011, 00:00A sasea perioada de extinctie masiva a speciilor este in desfasurare, spun cercetatorii americani intr-un studiu publicat in revista Nature, conform AFP.
Joi, 03.03.2011, 00:00Potrivit unui studiu de specialitate, persoanele care iau regulat medicamentul antiinflamator ibuprofen au cu 27% mai multe sanse sa nu se imbolnaveasca de Parkinson.
Joi, 03.03.2011, 00:00Casa de piatra, dar nu cu femei frumoase! Cam asta ar spune un studiu, efectuat de cercetatori din Anglia, care a demonstrat ca un cuplu in care partenera este considerata foarte sexy, in raport cu parterenerul, are mai multe sanse sa se destrame rapid. Astfel, cu cat femeia este mai atragatoare, cu atat durata relatiei tinde sa scada. Concluziile sunt diverse si, fara indoiala, nu foarte elegante.
Marti, 01.03.2011, 00:00Daca v-ati intrebat vreodata cat costa Planeta Pamant, acum aveti raspunsul: 3500 trilioane de euro. Mult sau putin, nu se poate spune. Insa, la o comparatie cu planeta Marte, in valoare de aproximativ 12.000 de euro, ar reiesi ca locuim intr-o "casa" scumpa.
Luni, 28.02.2011, 00:00Telefonul mobil nu este nociv pentru sanatate. Din contra. Ne face mai destepti. Asta au descoperit cercetatorii americani, care sustin ca activitatea creierului creste simtitor, daca tinem telefonul la ureche cateva zeci de minute.
Miercuri, 23.02.2011, 00:00Cercetatorii de la Universitatea Yale au creat primul anti-laser din lume. Dispozitivul este capabil sa absoarba in totalitate orice raza emisa de un laser.
Vineri, 18.02.2011, 00:00Cei care spun ca tehnologia nu va reusi sa inlocuiasca niciodata omul ar trebui sa se gandeasca mai bine. Mai nou, exista roboti care canta, joaca fotbal sau muncesc ca ospatari. E doar o problema de timp pana cand tehnologia va fi atat de avansata, incat omul va parea o gluma lipsita de sens.
Vineri, 18.02.2011, 00:00Oile nu sunt chiar atat de "incapabile" precum credeam, spun specialistii. Acestea pot lua decizii pe moment si au o memorie fantastica pentru regnul animal, avand capacitatea de a tine minte "un prieten" pentru mai bine de doi ani.
Luni, 14.02.2011, 00:00Care sunt modalitatile prin care poti deveni mai fericita? Cativa cercetatori de la Universitatea Stanford din Statele Unite ne ofera cinci pasi pe care trebuie sa ii urmam.
Joi, 10.02.2011, 00:00Dunele uriase de nisip de pe planeta Marte, care acopera o suprafata egala cu cea a statului Texas, se deplaseaza cu o viteza mica, au anuntat specialistii de la NASA pe baza imaginilor transmise de sonda americana Mars Reconnaissance Orbiter, informeaza Mediafax.
Luni, 07.02.2011, 00:00Bolnavii de SIDA pot avea o sansa noua la viata. Un vaccin impotriva virusului HIV, conceput de medicii spanioli, are rezultate foarte bune. Tratamentul a fost testat pe 24 de oameni care au primit cate trei doze timp de opt luni.
Miercuri, 02.02.2011, 00:00Cercetatorii britanici se lauda cu o descoperire revolutionara legata de tratamentul cancerului la prostata. Medicii au gasit o proteina care impiedica celulele canceroase sa se extinda. Ba chiar le poate face sa se autodistruga. Proteina respectiva...
Marti, 01.02.2011, 13:33Persoanele fara vedere s-ar putea urca in curand la volan. Cercetatorii americani au construit o masina speciala care poate fi condusa de orbi. Vehiculul a fost deja inaugurat de un american, care a devenit primul orb din istorie care a condus singur...
Luni, 31.01.2011, 07:22Persoanele fara vedere ar putea deveni soferi cu acte in regula in curand. Cercetatorii americani au construit o masina speciala care poate fi condusa de orbi.
Luni, 31.01.2011, 00:00Cercetatorii avertizeaza ca o superfurtuna ar putea lovi California. Furtuna ar putea produce pagube de pana la 400 de miliarde de dolari, peste o patrime din teritoriu statului american urmand a fi inundat.
Marti, 18.01.2011, 00:00"Probo" este noua descoperire a unor cercetatori belgieni, care au venit la Cluj hotarati sa-i ajute pe copiii bolnavi de autism. Pentru asta au creat un robotel verde, cu trompa si zeci de senzori care reactioneaza la atingere.
Miercuri, 05.01.2011, 19:37Doi cercetatori romani, care si-au castigat faima in strainatate, au fost premiati chiar de presedintele Statelor Unite, Barrack Obama. Emilia Morosan, profesor la Universitatea Rice din Texas, a fost rasplatita pentru studiile sale in domeniul fizicii. Iar profesorul Eric Pop s-a remarcat in inginerie electronica. Ceremonia a fost organizata la Casa Alba.
Marti, 14.12.2010, 00:00Doi cercetatori romani, care si-au castigat faima in strainatate, vor strange astazi mana presedintelui Americii. Barrack Obama ii va premia pentru rezultatele lor exceptionale, intr-o ceremonie organizata la Casa Alba. Emilia Morosan, profesor la...
Luni, 13.12.2010, 19:56S-a descoperit planeta cu munti din diamante. Desi pare un scenariu de film SF, un studiu recent arata ca astfel de planete chiar ar putea exista. Pe suprafata lor, spun astronomii, diamantele ar fi mai intalnite decat este nisipul pe Pamant.
Joi, 09.12.2010, 00:00In luna decembrie, "Impreuna dam viata povestilor", cu protagonisti neobisnuiti si cu final deschis! Antena 1 va prezinta povestile a 17 romani pe care viata nu i-a rasplatit inca pe masura lucrurilor extraordinare pe care le-au realizat si le pot...
Joi, 02.12.2010, 16:59Viata extraterestra exista! O dovedeste o descoperire revolutionara a cercetatorilor de la NASA. Ei au gasit o bacterie care traieste intr-un mediu foarte bogat in arsenic - o susbstanta considerata atat de otravitoare incat ar ucide orice forma de viata. Agentia Spatiala Americana va organiza diseara o conferinta in care va prezenta detaliile si impactul noii descoperiri.
Joi, 02.12.2010, 00:00Indiferent ca vorbim despre un oras mai mare sau mai mic, la munte sau la campie, viata la oras este stresanta. Cercetatorii cred chiar ca ne afecteaza creierul. Evident, in mod negativ.
Joi, 18.11.2010, 13:40Cercetatorii britanici au descoperit solutia pentru poluarea din trafic masina electrica! Un astfel de vehicul cu baterii a incheiat cu succes un traseu de 26 de mii de km. Avea la bord un fost pilot de formula 3 si pe constructorul autoturismului....
Joi, 18.11.2010, 07:27Oamenii de stiinta de la Centrul European de Cercetare Nucleara au reusit sa capteze primul atom de antimaterie.
Joi, 18.11.2010, 00:00Peisaj infiorator pe o plaja din Irlanda unde localnicii au gasit 35 de balene pilot moarte, pe tarm.
Luni, 08.11.2010, 00:00Cercetatorii americani s-au apucat sa analizeze diferentele dintre creierul barbatului si cel al femeii. Desigur, barbatii au iesit pe plus, iar femeile pe minus. Doar ca acum oamenii de stiinta nu au mai invocat eternul argument potrivit caruia...
Miercuri, 03.11.2010, 23:37Stiinta pare ca ajunge rapid din urma viitorul, avand in vedere ca, marti, cercetatorii americani au anuntat ca au descoperit o metoda prin care pot fi sterse permanent amintirile traumatizante, transmite Daily Mail. Astfel, este deschisa calea catre medicamentele care actioneaza eficient impotriva sindromului posttraumatic.
Marti, 02.11.2010, 00:00Omenirea dispune, deja, de tehnologia necesara pentru a proteja Pamantul de o eventuala ciocnire cu un asteroid ratacitor. Este opinia astronautilor si cercetatorilor reuniti in Germania, la o conferinta pe aceasta tema. Cea mai usoara metoda de a...
Sambata, 30.10.2010, 10:21O echipa de medici de la Spitalul Bichat din Paris a pus la punct o tehnica de raspuns urgent in cazul accidentelor vascular-cerebrale (AVC), care ar putea avea pana la 93% sanse de vindecare.
Luni, 25.10.2010, 00:00Se tot vorbeste in ultima vreme despre celulele stem. ercetatorii au descoperit tot felul de beneficii pe care acestea le pot aduce sanatatii noastre dar si frumusetii.
Vineri, 22.10.2010, 00:00Doctorii americani se tin de experimente. Si au aflat ca lumina ingrasa noaptea. Cu alte cuvinte, cei care isi petrec noptile expusi la lumina puternica risca sa se ingrase chiar daca nu mananca mai mult decat trebuie. Aceasta este concluzia unei...
Marti, 12.10.2010, 07:30Intr-o gradina zoologica din Coreea de Sud, un elefant botezat Kosik a atras atentia cercetatorilor dupa ce a invatat sa pronunte cateva cuvinte in limba coreeana.
Marti, 12.10.2010, 00:00Si acum o veste buna pentru barbatii de pretutindeni! Domnilor, de acum inainte, nicio sotie si nicio iubita nu va va mai putea admonesta pentru ca priviti concentrati in decolteul unei doamne cu care natura a fost darnica. Salvarea vine de la...
Luni, 11.10.2010, 23:32Oricat ar suna de ciudat, Einstein a avut dreptate: timpul curge altfel la inaltime. Au demonstrat-o cercetatorii americani, la 50 de ani de la moartea fizicianului, cu un experiment pentru care au folosit un ceas de mare precizie. Iar rezultatul a...
Vineri, 24.09.2010, 19:59Exercitiile fizice nu sunt numai reteta perfecta impotriva obezitatii, ci si stimulentul memoriei, au descoperit cercetatorii americani.
Sambata, 18.09.2010, 00:00O zona speciala din creier, situata chiar in spatele ochilor, pare sa fie mai dezvoltata in cazul persoanelor ce poseda o capacitate de introspectie si o constiinta de sine mai mari, potrivit unui studiu britanic publicat in revista americana Science, informeaza AFP.
Vineri, 17.09.2010, 00:00Viata intr-un oras mare are, fara indoiala, numeroase beneficii. Dar nici dezavanjele nu sunt de neglijat. Si ii ingrijoreaza tot mai mult pe cercetatori. In special, zgomotul asurzitor. Si, mai grav, are efecte serioase asupra sanatatii.
Miercuri, 15.09.2010, 14:04Mircea Badea despre cele 6 mituri urbane desfiintate de cercetatori.
Miercuri, 15.09.2010, 11:00Mergem acum in Emiratele Arabe Unite, unde mai multi cercetatori sunt pe cale sa creeze prietenul ideal. Poate dezbate la orice ora tendintele in materie de moda, meciurile de fotbal sau chiar subiecte politice. Este vorba despre un robot umanoid care...
Luni, 13.09.2010, 13:48Potrivit unui studiu realizat de cercetatorii britanici, o fapta buna poate contribui la imbunatatirea starii de sanatate psihica, dar si fizica. Cercetatorii spun ca cei care isi ajuta, de exemplu, vecinul la amenajarea gradinii trec prin mai putine...
Vineri, 10.09.2010, 13:33Laptele praf cu aluminiu a declansat o lupta fatisa intre producatori si cercetatorii englezi. La mijloc sunt milioane de mama care trebuie sa isi protejeze copii
Joi, 09.09.2010, 19:34Unele dintre ele sunt doar proiecte sau vise ale unor arhitecti, iar altele exista deja. Sunt cladiri care vor inova acest domeniu si care merg catre o noua directie: revolutia arhitecturala.
Marti, 31.08.2010, 00:00Premiera mondiala a cercetatorilor romani. Medicii de la Institutul Victor Babes au gasit o celula care regeneraza tesuturile bolnave. Poate cea mai importanta dupa celula stem, aceasta vindeca organele bolnave. Descoperirea romaneasca revolutioneaza...
Luni, 30.08.2010, 19:13Daca va plac pisicile, cu siguranta veti fi cuceriti de o Scottish Fold: se uita mereu curioasa, cu ochii mari, parca nedumerita la ceea ce spuneti sau faceti. Sunt pisici dragalase, haioase, energice si nu in ultimul rand, foarte cuminti.
Vineri, 27.08.2010, 00:00