Accident cumplit în Pitești! Polițiștii au anunțat că la volanul uneia dintre mașinile implicate se afla chiar fiica unui celebru milionar român, Cornel Penescu, fostul patron al FC Argeș.
Joi, 12.12.2019, 10:14Romanul se pricepe, in general, la tot ce misca! Trecand peste faptul ca s-a nascut poet si este frate cu codrul, romanul nu intampina nicio problema in a rezolva cele mai grele misiuni. Instalatiile sanitare, zugravitul, chiar si confectionatul de mobila ii stau la indemana, cu conditia sa aiba o trusa de scule adevarata si, obligatoriu, o bormasina. Cand vine vorba despre analize, romanul este impecabil in a diseca orice decizie politica si orice faza de pe un teren de fotbal. Dar marele sau talent este sofatul. Apasarea nejustificata a claxonului este doar prima faza, arta vine din clipa in care apasa pedala de acceleratie. Si nu conteaza faptul ca este pe un drum public. Daca masina poate, sa vedem cat poate!
Joi, 24.01.2013, 01:01Cornel Penescu a fost condamnat la 3 ani de inchisoare in dosarul Mita pentru arbitri! Sentinta e cu suspendare pentru patronul lui FC Arges. Judecatorii au dat aceeasi pedeapsa si pentru fostii arbitri Marius Martis si Ionica Serea. Dosarul e disjuns...
Marti, 26.06.2012, 19:51Costica "Vilcea", fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a vrut sa se sinucida in puscarie
Joi, 21.06.2012, 00:00Arbitrul Mihaita Ianovschi a fost audiat luni in dosarul in care fostul patron al lui FC Arges este acuzat ca ar fi mituit arbitrii pentru ca acestia sa avantajeze echipa alb-violeta.
Luni, 12.03.2012, 00:00Avocatii fostului investitor de la FC Arges au cerut instantei ridicarea interdictiei de a participa la evenimentele sportive.
Joi, 23.02.2012, 00:00„Am vrut sa renunt la viata in inchisoare". E marturisirea socanta a lui Gheorghe Constantin, fostul sef al arbitrilor, care a stat 10 luni inchis. Acum, il compatimeste pe Vasile Avram.
Joi, 06.10.2011, 00:00Fost arbitru FIFA si fost presedinte al CCA pana acum 6 ani, Ion Craciunescu a comentat pentru gsp.ro actiunea declansata astazi impotriva lui Vasile Avram.
Sambata, 24.09.2011, 00:00Ca si in cazul Penescu, oficialii de la FRF si LPF s-au delimitat de scandalul in care au fost implicati arbitrii.
Sambata, 24.09.2011, 00:00Presedintele CJ Arges, pesedistul Constantin Nicolescu, este acuzat si de luare de mita. Demnitarul ar fi luat bani de la Cornel Penescu, pentru a comanda mai multe pachete de sarbatori de la supermarketurile pe care le detine omul de afaceri. Informatia a iesit la iveala in urma interceptarilor realizate in 2006 si 2007.
Sambata, 29.01.2011, 00:00Maybach-ul omului de afaceri Cornel Penescu nu este dorit. Bolidul a fost scos la vanzare in urma cu un an, dar nu a fost vandut nici pana acum, chiar daca pretul acestuia s-a redus cu 50 de mii de euro.
Miercuri, 05.01.2011, 08:37In presa din Pitesti a rasunat azi o informatie trasnet: Bancile i-au luat casa lui Cornel Penescu! Se pare ca patronul FC Arges va fi evacuat din vila sa din Pitesti, pentru ca nu a putut sa plateasca o datorie de 12 milioane de lei catre o banca.
Joi, 19.08.2010, 19:26Patronul clubului de fotbal FC Arges, cornel Penescu, a fost evacuat din vila pe care o detine la Pitesti.
Joi, 19.08.2010, 00:00In presa din Pitesti a rasunat azi o informatie trasnet: Bancile i-au luat casa lui Cornel Penescu! Se pare ca patronul FC Arges va fi evacuat din vila sa din Pitesti, pentru ca nu a putut sa plateasca o datorie de 12 milioane de lei catre o banca.
Joi, 19.08.2010, 00:00Noi audieri in dosarul coruptiei din fotbal. Fostul international, Dorinel Munteanu a fost chemat azi la DNA Pitesti. Surse sustin ca procurorii ar avea la dosar sms-uri si interceptari telefonice ale convorbirilor purtate intre Dorinel Munteanu si...
Miercuri, 26.05.2010, 16:40Fostul international Dorinel Munteanu a fost audiat astazi de catre DNA Pitesti, in cazul convorbirilor telefonice inregistrate in scandalul de coruptie in arbitraj din fotbalul romanesc.
Miercuri, 26.05.2010, 00:00Cornel Penescu va fi eliberat dupa ce Curtea de Apel Pitesti a respins recursul procurorilor DNA Pitesti la decizia Tribunalului Arges care admisese cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Penescu.
Sambata, 22.05.2010, 00:00Cornel Penescu, actionarul echipei FC Arges, fostul director al PIC, Liviu Facaleata, si arbitrii Ionica Serea si Marius Martis au fost trimisi in judecata de procurorii DNA, pentru dare si luare de mita.
Vineri, 21.05.2010, 00:00Cornel Penescu apare din nou in fata magistratilor! Judecatorii Curtii de Apel Pitesti judeca azi recursul inaintat de finantatorul FC Arges, fata de masura de arestare preventiva. Cornel Penescu a fost arestat pentru 29 de zile sub acuzatia de dare de...
Vineri, 14.05.2010, 13:30Finantatorul FC Arges, Cornel Penescu a fost retinut din nou de procurorii DNA, tot pentru dare de mita. Ca si anul trecut, Penescu este acuzat ca ar fi incercat sa "aranjeze" meciurile, doar ca, de data acesta este vorba de alti arbitri.
Luni, 10.05.2010, 16:14Afacerea "Mita in fotbal" revine in prim plan si capata amploare. Arbitrii Marius Martis si Ionica Serea au fost arestati preventiv, astazi, de Tribunalul Arges. Amandoi sunt acuzati ca, in schimbul unor sume de bani, ar fi favorizat echipa FC Arges,...
Vineri, 30.04.2010, 19:12O veste tragica a zguduit astazi presa mondena. Cornel Penescu a fost nevoit sa renunte la masina sa de lux care costa, nici mai mult nici mai putin decat 650 de mii de euro, adica aproape doua mii de salarii medii din Romania. Cum s-a ajuns la o...
Marti, 20.04.2010, 16:50Prima infatisare in procesul fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon, programata marti la Tribunalul Arges, a fost amanata, fiindca dosarul, aflat la Curtea de Apel pentru un recurs judecat în urms cu o zi, nu a putut fi trimis in timp util la Tribunalul Arges.
Marti, 13.04.2010, 00:00Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, a emis, astazi dimineata, ordinul prin care il suspenda din functia de primar al municipiului Craiova pe Antonie Solomon, care a fost arestat preventiv, saptamana trecuta, pentru luare de mita in forma continuata, uz de fals si fals intelectual.
Miercuri, 10.03.2010, 00:00Primarul Craiovei, Antonie Solomon, liderul PDL Craiova, a fost retinut marti seara de procurorii DNA pentru 24 de ore, dupa ce a fost audiat mai multe ore la DNA Pitesti. Atat edilul cat si avocatul sau au refuzat sa dea declaratii presei in momentul in care Solomon a fost scos, cu catuse la maini, din sediul DNA Pitesti.
Marti, 02.03.2010, 00:00Patronul echipei FC Arges, Cornel Penescu vrea sa mute dosarul in care a fost trimis in judecata de procurorii DNA de la Tribunalul Arges. Omul de afaceri a inaintat deja Curtii de Casatie si Justitie o cerere de stramutare a dosarului, urmand ca...
Miercuri, 17.02.2010, 13:30