Larisa Popa, una dintre cele mai cunoscute angajatele ale lui Pescobar, a renunțat la job și a ales să își dea demisia. Iată ce a transmis tânăra după ce a ales să înceteze colaborarea cu patronul HoReCa.
Sambata, 16.03.2024, 12:08
Mii de bulgari au ieşit în stradă duminică - a patra seară la rând - împotriva corupţiei şi pentru a cere demisia Guvernului conservator al premierului Boiko Borisov, relatează AFP.
Luni, 13.07.2020, 10:54
Consilierul special al lui Boris Johnson Dominic Cummings - o figură a Brexitului - a încălcat regulile de izolare, iar opoziţia îl îndeamnă pe premier să-l concedieze, relatează DPA.
Sambata, 23.05.2020, 13:45
Singurul medic de la Secţia ATI a Spitalului din Orăştie, cinci asistente şi alte cinci persoane angajate ca personal auxiliar la unitatea medicală şi-au înaintat demisiile, luni, "din motive personale". În preznet, la Orăştie nu sunt internaţi pacienţi cu coronavirus, dar unitatea urma să devină spital-suport.
Luni, 30.03.2020, 16:01
Bilanţ cu scandal la Ministerul de Interne. Mai mulţi sindicalişti din poliţie i-au cerut demisia lui Marcel Vela, chiar în momentul în care ministrul îl primea pe şeful statului, Klaus Iohannis. Vuvuzelele au răsunat peste muzica fanfarei,...
Miercuri, 04.03.2020, 07:42
Fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu afirmă că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, ”trebuie să fie demis de urgenţă sau, cu aceeaşi urgenţă, trebuie să-şi dea demisia” pentru că ar fi introdus în programele de sănătate o clinică privată la care lucrează.
Joi, 30.01.2020, 17:32
Ministrul slovac al mediului, Laszlo Solymos, a demisionat, joi, după ce a fost implicat într-o bătaie ca în filme, miercuri, într-un restaurant, în timp ce se afla în stare de ebrietate.
Vineri, 24.01.2020, 10:55
La iniţiativa UDMR şi a Partidei Romilor Pro-Europa membrii Consiliului Minorităţilor Naţionale (CMN) au adoptat o declaraţie comună, prin care condamnă afirmaţiile rasiste ale primarului oraşului Târgu Mureş Dorin Florea solicitând acestuia să îşi ceară scuze şi să îşi prezinte demisia. Declaraţia comună constată că afirmaţiile primarului sunt discriminatorii, instigă la ură, respectiv contravin mai multor prevederi ale Constituţiei.
Joi, 23.01.2020, 09:35
E război în PSD. La nici 72 de ore de când partidul a pierdut alegerile prezidenţiale, se încearcă debarcarea Vioricăi Dăncilă din fruntea partidului şi forţarea demisiei în bloc a celor 16 vicepreşedinţi. Se vorbeşte chiar de reformarea...
Marti, 26.11.2019, 19:33
Tensiunile ating cote maxime în interiorul PSD, după cea mai grea înfrângere suferită de partid. Mai mulţi lideri ai partidului îi cer Vioricai Dăncilă să demisioneze. Scandalul e amplificat de apariţia la sediul PSD în seara alegerilor a...
Luni, 25.11.2019, 19:12
Europaralmentarul Mihai Tudose îi cere demisia lui Victor Ponta de la conducerea Pro România. ”Nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”, îi transmite Tudose lui Ponta. (Vom reveni)
Marti, 05.11.2019, 11:06
Borislav Mihailov a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al Federaţiei Bulgare de Fotbal, a anunţat forul de la Sofia, pe site-ul oficial. Anunţul vine la doar câteva ore după ce purtătorul de cuvânt al federaţiei afirma că preşedintele nu va renunţa la funcţie şi că statul nu are dreptul să se amestece în fotbal.
Marti, 15.10.2019, 17:05
Este cutremur la vârful DIICOT. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut demisia lui Felix Bănilă pentru modul în care gestionează, de mai bine de două luni, ancheta de la Caracal. "Am văzut reacţii întârziate şi gesturi scandaloase" a transmis...
Marti, 01.10.2019, 19:11
Dragoș Pop are 26 de ani, este din Timișoara, iar de profesie este fotograf. ”Este un desert cu gust de pește? Ne dăm demisia!”, a fost reacția lui chef Sorin Bontea când a mirosit preparatul.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii muncesc în Europa "pe te miri ce" şi sunt transformaţi în sclavi. Reprezentanţii PNL Iaşi îi cer demisia.
Marti, 27.08.2019, 15:43
Preşedintele Comisiei de Cultură din Parlament, Gigel Ştirbu, îi cere demisia ministrului Culturii, Valer-Daniel Breaz, după ce acesta a afirmat că ororile Holocaustului Romilor au fost "momente mai delicate, să nu le spunem dificile sau neplăcute", precum şi Danei Varga, consilier personal al premierului Viorica Dăncilă, care a distribuit pe Facebook un colaj de fotografii în care sunt sugerate asemănări între Klaus Iohannis şi dictatorul nazist Adolf Hitler.
Marti, 06.08.2019, 12:51
Întrebată ce părere are despre gestul lui Carmen Dan, Gabriela Firea a amintit că a cerut demisia acesteia încă de anul trecut, după evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei.
Luni, 15.07.2019, 12:46
Moment stânjenitor pentru preşedintele Franţei la parada militară de Ziua Naţională. Emmanuel Macron a fost huiduit de oamenii veniţi să asiste la ceremoniile militare. Mulţimea i-a cerut demisia pe măsură ce preşedintele, într-un vehicul...
Duminica, 14.07.2019, 13:55
Ionela Guzic a stat patru luni în California, a cântat alături de Taraful Euphonus în Seatle, San Francisco, San Jose.
Pe Randi îl ştie toată lumea, dar puţini sunt cei care îl cunosc pe fratele său. Aşa că, astăzi, vreau să facem cunoştinţă cu Alexandru, cealaltă jumătate a familiei Ropcea. Vă spun doar atât: împart casa, banii şi succesul. În...
Luni, 18.03.2019, 18:37
Laurenţiu Reghecampf a luat o decizie radicală! A demisionat de la echipa pe care o antrena în Emirate! Iar Anamaria Prodan a oferit şi ea prima reacţie, după acest episod. Urmărim materialul şi apoi vedem şi de ce a renunţat soţul...
Luni, 26.11.2018, 15:39
Antrenorul a fost nemulţumit de faptul că oficialii clubului nu au mai investit niciun ban în club. Aşa că, Reghe a renunţat. Soţul Anamariei Prodan a preferat să nu se facă de râs, după ce conducerea l-a anunţat că nu poate să facă...
Duminica, 25.11.2018, 14:26
Klaus Iohannis îi cere din nou demisia lui Tudorel Toader, după ce ministrul Justiţiei a demarat procedura de revocare a procurorului general. "Cererea este complet neadecvată, iar modul în care ministrul a prezentat raportul este tendenţios" - a...
Joi, 25.10.2018, 19:26
Preşedintele Klaus Iohannis cere demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Reacţia şefului statului vine după ce Comisia de la Veneţia a criticat astăzi modificările Codurilor penale.
Vineri, 19.10.2018, 19:23
Al 25-lea ministru al Educaţiei, Valentin Popa, şi-a dat demisia! Nu pentru lipsa manualelor din şcoli, nu pentru greşelile din cărţile elevilor sau pentru şcolile care se dărâmă. Ci în urma unui scandal politic în coaliţia de guvernare
Joi, 27.09.2018, 19:04
Şeful aviaţiei civile din Malaezia, Azharuddin Abdul Rahman, a demisionat după ce în cadrul unui raport publicat luni, autoritatile au transmis că nu au reuşit să determine cauza dispariţiei inexplicabile din 2014 a avionului Malaysia Airlines (zbor MH370) cu 239 de persoane la bord.
Marti, 31.07.2018, 12:54
Protest la Spitalul Judeţean Cluj. Zeci de tehnicieni radiologi şi moaşe ameninţă cu demisia. Motivul? Oamenii nu au primit majorările prevăzute de adoptarea noii legi salariale din sistemul de sănătate.
Joi, 31.05.2018, 13:28
Războiul dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni ia amploare. Klaus Iohannis a cerut din nou demisia premierului Viorica Dăncilă. Preşedintele a criticat rezultatele economice ale programului de guvernare, printr-un mesaj extrem de dur,...
Marti, 08.05.2018, 19:46
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut public demisia premierului Viorica Dăncilă şi a redeschis oficial războiul între palate. Şeful statului o acuză că nu face faţă funcţiei de prim-ministru, după o săptămână de tensiuni
Vineri, 27.04.2018, 19:03
Robert Fiso şi-a prezentat demisia. Cele două crime au declanşat în Slovacia cele mai mari proteste din ultimii 30 de ani, dar şi o criză politică majoră. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi au condamnat corupţia care a ajuns...
Joi, 15.03.2018, 07:55
Oamenii sunt nemulţumiţi că Tudorel Toader a solicitat revocarea Laurei Codruţa Kovesi şi cer Justiţie. fără corupţie. De altfel, proteste au fost în mai multe oraşe din ţară, în ciuda temperaturilor scăzute.
Luni, 26.02.2018, 07:35
Bogdan Mîndrescu a făcut asta după aparaţia raportului Corpului pe Control al premierului. Documentul a scos la iveală detalii absolut şocante, de la plimbări exotice ale angajaţilor şi până la situaţia dezastruoasă a pistelor.
Joi, 08.02.2018, 13:17
Mihai Tudose a rezistat în fruntea Guvernului 200 de zile. Cu câteva zile mai mult decât predecesorul său, Sorin Grindeanu. "România pierde al doilea ministru în şase luni" - scrie presa străină. În timp ce opoziţia critică dur a doua...
Marti, 16.01.2018, 19:15
Până şi nume marcante din partid atrag atenţia că scandalul Grindeanu s-a perpetuat - după aproape 7 luni - însă cu alt nume. Haideţi să vedem reacţiile de aseară.
Marti, 16.01.2018, 13:17
În urmă cu scurt timp, Preşedintele României a avut prima reacţie publică şi a anunţat cine este premierul interimar. Preşedintele Klaus Iohannis stabileşte ce se întâmplă în continuare. Are două variante: fie acceptă noua propunere de...
Marti, 16.01.2018, 13:08
După sedinţa-maraton de aseară a Comitetulului Executiv al PSD, Mihai Tudose şi-a dat demisia. Social - democraţii i-au retras sprijinul politic. Şi doar 4 dintre colegi au votat pentru continuarea mandatului în timp ce alţi 4 s-au abţinut....
Marti, 16.01.2018, 07:12
O acuză că l-a minţit atunci când a spus că are înlocuitor pentru actualul şef al Poliţiei. Ministrul de Interne contraatacă însă. şi anunţă că NU îşi va da demisia. Ba chiar afirmă că Premierul este dezinformat şi a dezvăluit că...
Vineri, 12.01.2018, 07:37
Cutremur de proporții în lumea fotbalului! Ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018 nu a rămas fără urmări pentru președintele unei federații importante din fotbalul european, iar astăzi acesta și-a anunțat demisia din...
Luni, 20.11.2017, 14:21
Nu au fost proteste de mare amploare însă scandările par să fie din ce în ce mai tăioase. Oamenii cer demisia lui Liviu Dragnea şi o guvernare schimbată radical. Cu pancarte şi. speranţă, protestatarii spun că nu vor renunţa până nu vor...
Luni, 20.11.2017, 07:34
România a avut aproape mai mulţi miniştri ai Transporturilor în ultimii 27 de ani decât kilometri de autostradă puşi cap la cap! 23 de politicieni şi tehnocraţi au făcut naveta la minister. Acum, ministerul Transporturilor e singur Cuc....
Vineri, 13.10.2017, 16:27
Asta la puţin timp după ce a anunţat că norma de hrană şi chiriile militarilor vor fi plătite cu întârziere. Ministrul a fost chemat de premier să dea explicaţii.
Miercuri, 06.09.2017, 13:27
Anunţul a fost făcut după ce primarul general Gabriela Firea a vizitat unitatea în această dimineaţă. Totul se întâmplă din cauza scandalului care a izbucnit acum câteva zile acolo. Vă reamintim, doi neurochirurgi şi-au prezentat demisiile...
Miercuri, 06.09.2017, 13:21
Manifestanţii şi-au exprimat dezacordul vizavi de intenţia Executivului de a întrerupe demersurile pentru înscrierea Roşiei Montane pe lista UNESCO. Au protestat însă şi faţă de modificările anunţate la legile justiţiei şi de...
Luni, 04.09.2017, 07:26
Directorul general al Tarom a demisionat astăzi. Decizia a fost luată după ce premierul Mihai Tudose a trimis corpul de control la compania de stat pentru a vedea de ce înregistrează pierderi, în timp ce companiile private prosperă.
Luni, 21.08.2017, 13:22
În urma morții fetiței de doi, de etnie rromă, medicul care a avut grijă de ea și-a dat demisia. Însă pentru părinți nu este de ajuns doar atât.
Miercuri, 12.04.2017, 18:09
Momente stânjenitoare pentru Liviu Dragnea! Mai multi protestatari i-au cerut demisia şefului Camerei Deputaţilor chiar în curtea Instanţei Supreme.
Marti, 28.03.2017, 19:39
Iulian Mitu are o poveste de viață incredibilă, din care toți putem învăța.Și-a dat demisia dintr-un restaurant mexican din Germania și a venit să își demonstreze talentul la „Chefi la cuțite”.
Nici schimbările de pe scena politică şi nici gerul nu-i trimite pe români acasă. Au ieşit în număr mare şi în a unsprezecea seară de proteste atât în Capitală, cât şi în marile oraşe din ţară. "Rezistăm" - e mesajul pe care...
Sambata, 11.02.2017, 19:10
Dani Oțil a venit cu o propunere neașteptată: ”Propun să le retragem pe fete, așa cum retragem trenurile!”.
Dani Oțil a venit cu o propunere neașteptată: ”Propun să le retragem pe fete, așa cum retragem trenurile!”.