O maşină a ars ca o torţă pe un câmp din judeţul Maramureş. Autoturismul avea numere de Austria dar fusese radiat din circulaţie în februarie 2014. Pompierii au reuşit să stingă focul, însă maşina a fost distrusă în totalitate.
Miercuri, 30.12.2015, 13:20O familie din Deva a rămas pe drumuri după ce apartamentul a fost distrus de un incendiu. Vălvătaia a pornit de la o candelă lăsată aprinsă şi nesupravegheată. Focul şi apa au avariat şi alte patru apartamente vecine, dar şi scara blocului
Miercuri, 21.10.2015, 13:18Au fost momente de panică în localitatea Noşlac din Alba.O locuinţă a început să ardă, iar înăuntru o bătrână şi nepoata ei cereau ajutor. Vecinii au sărit cu apă, iar câteva rude de-ale femeilor, trei bărbaţi, au intrat după ele...
Joi, 01.10.2015, 13:16Franţa a efectuat primul atac aerian asupra Statului Islamic pe teritoriul Siriei. Şase avioane au distrus o tabără de antrenament, considerată o ameninţare la adresa securităţii Franţei, fără să facă victime civile.
Luni, 28.09.2015, 07:34Un scurtcircuit a îngrozit un cartier întreg, din Cluj-Napoca. Din cauza scânteii, o maşină a luat foc într-un service, iar flăcările au curpins imediat un alt autoturism şi o mulţime de cauciucuri depozitate în apropiere.
Vineri, 11.09.2015, 07:15Nicolae și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție pe Cătălina, dar ea a distrus inelul de logodnă!
Teroriştii afiliaţi Statului Islamic afirmă că au atacat şi distrus, pentru prima dată, o navă militară. Atacul a avut loc în Marea Mediterană, în dreptul frontierei dintre Egipt şi Fâşia Gaza.
Vineri, 17.07.2015, 07:45Cei doi tineri soţi ucişi la Botoşani de un şofer vitezoman vor fi înmormântaţi cu onoruri militare. Pentru Ştefan, fost soldat, se vor trage focuri de armă
Luni, 08.06.2015, 19:34Cinci maşini au fost distruse pe o stradă din Botoşani. După ce a băut, un tânăr de 26 de ani s-a urcat la volan şi a gonit cu 120 de kilometri pe oră. La un moment dat, însă, a pierdut controlul şi a lovit patru autoturisme parcate.
Joi, 07.05.2015, 07:07Un orăşel din nordul Germaniei a fost devastat de o furtună violentă care, potrivit meteorologilor, a constituit, de fapt, o tornadă. Casele au rămas fără acoperiş, maşinile au fost răsturnate iar copacii - smulşi din rădăcini. Câteva...
Miercuri, 06.05.2015, 07:33La Sighetu Marmaţiei, o căsnicie de peste 40 de ani s-a sfârşit tragic. Femeia a ajuns la spital aproape fără suflare, după ce gelozia i-a luat minţile soţului ei
Luni, 20.04.2015, 16:06Pentru o primă experienţă la volan, un adolescent de 15 ani din Dej şi-a adăugat o nouă infracţiune penală în cazierul judiciar. Băiatul a plecat dintr-o parcare cu o maşină al cărei şofer uitase cheile în contact
Marti, 07.04.2015, 07:37Focul a dat alarma şi în rândul localnicilor unei comune clujene. Casa unei femei a fost cuprinsă de flăcări înalte de câţiva metri. Proprietara a apucat doar să iasă din locuinţă şi să strige după ajutor, după care a leşinat.
Marti, 24.03.2015, 07:17Un incendiu violent a făcut scrum o biserică aflată în patrimoniul UNESCO, într-un sat din judeţul Timiş. Câţiva localnici au sunat la 112, însă acoperişul de lemn şi turla lăcaşului vechi de trei secole ardeau deja cu flăcări puternice.
Marti, 24.03.2015, 07:16Zeci de oameni din Buzău au simţit cum le fuge pământul de sub picioare. Fundaţiile caselor s-au scufundat, duşumelele s-au ridicat, iar pereţii s-au înclinat. Nouă case aproape că au fost înghiţite în urma unei alunecări de teren.
Marti, 03.03.2015, 07:22Supărat că soţia a plecat de acasă şi l-a părăsit, un bărbat din Tulcea a distrus casa şi maşina pe care le împărţeau. Femeia a plecat de acasă pentru că nu mai suporta scandalurile şi se temea pentru viaţa ei.
Marti, 03.03.2015, 07:15O casă de tip duplex a fost distrusă de un incendiu puternic, izubcnit azi-noapte într-o localitate din judeţul Ilfov
Sambata, 20.12.2014, 07:58Incendiu de amploare la un sat aflat în patrimoniul UNESCO din sud-vestul Chinei! 70 de case au fost distruse de flăcări, în localitatea cu numai şase sute de locuitori
Luni, 15.12.2014, 07:26O cerere în căsătorie cu peripeţii a avut loc în Olanda! Bărbatul a vrut să îşi surprindă iubita, aşa că s-a urcat pe o macara pentru a apărea la fereastra ei. Dar utilajul n-a fost securizat corespunzător şi s-a prăbuşit peste o casă.
Duminica, 14.12.2014, 08:31Secole de istorie stau să se prăbuşească. Astăzi, dacă nu ai vedea decoraţiunile exterioare ale faţadei, cu greu ai putea crede că, pe vremuri, în acest castel locuia una dintre cela mai mari familii nobiliare ale Transilvaniei. Familia Teleky.
Miercuri, 19.11.2014, 20:06Când credea că s-a liniştit, Elena Ploieşteanu are din nou probleme cu femeia, pe care o acuză că i-ar fi furat soţul. Aceasta susține că primeşte mesaje de la presupusa amanta, care o deranjează cumplit
Marti, 18.11.2014, 17:51Cu încă trei prieteni la bord, tânărul a scăpat de sub control autoturismul şi a derapat către o parcare de la marginea şoselei. Tânărul şi prietenii lui au fost puternic zdruncinaţi în impactul volent, însă doar o fată a fost mai grav...
Vineri, 07.11.2014, 07:52O casă abia construită a ars violent, sub privirile proprietarilor, pe o stradă din Iaşi. Oamenii făceau un grătar în curte, când au auzit o explozie puternică. Peste câteva secunde, acoperişul şi mansarda vilei lor începeau să fie...
Miercuri, 05.11.2014, 07:09Alina, iubita lui Vali a acordat un interviu în exclusivitate. Alina susţine că Oana Lis i-a distrus relaţia
Luni, 03.11.2014, 17:55Orăşelul Pahoa din Hawaii pare condamnat. Lava topită continuă să-şi facă drum spre casele oamenilor. 50 de locuinţe riscă să fie rase de pe faţa pământului în orele următoare.
Joi, 30.10.2014, 07:34În Fieni, oamenii s-au întors în clădirea care, în urmă cu un an, a fost spulberată de o deflagraţie. Timp de şase luni, oamenii au fost cazaţi într-o clădire de stat, fără căldură şi cu un viitor incert.
Sambata, 18.10.2014, 19:37Mircea Badea ridică anumite semne de întrebare în ceea ce privește dosarul lui Traian Băsescu care dovedește că a avut legături cu Securitatea și care a fost distrus în 1979.
Luni, 06.10.2014, 11:43Un cunoscut restaurant din cartierul Drumul Taberei a fost făcut scrum de un incendiu violent. Flăcările ar fi izbucnit la acoperişul clădirii şi s-au extins pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi.
Joi, 25.09.2014, 07:10Trei adolescenţi teribilişti s-au luat la trântă cu eroii din Târgu Cărbuneşti. Cu monumentul lor, mai exact. Au furat o maşină, chiar dacă niciunul nu are permis, şi au gonit pe străzile din oraş.
Sambata, 13.09.2014, 19:20O casă din judeţul Arad ar putea fi supranumită casa cu TIR-uri. Autotrenurile par să fie atrase ca un magnet de locuinţa respectivă. Doar că şoferii nu parchează în faţa curţii, ci se opresc direct în ziduri.
Miercuri, 27.08.2014, 16:22În România, există comori ascunse la tot pasul! Nu vă imaginaţi acum că ar fi vorba despre cine ştie ce munţi de aur sau de nestemate. O comoară poate fi şi o clădire unică
Miercuri, 20.08.2014, 20:06Trebuia să fie lucrarea de reabilitare care, după mai bine de trei decenii, ar fi adus castelul Iuliei Haşdeu din Câmpina la gloria de altădată. La un an de la demarearea lucrărilor şi în ajunul recepţiei, muzeul unic în lume a ajuns într-o...
Marti, 15.07.2014, 20:09Un puternic incendiu a distrus, aproape total, un iaht care valora nu mai puţin de 24 de milioane de dolari.Incendiul s-a produs într-un şantier naval din California, probabil din cauza unor lucrări de sudură care erau efectuate pe navă
Sambata, 21.06.2014, 08:43Ce risipă! În timp ce unii dintre noi fac eforturi mari pentru a pune mâna pe unul dintre cele mai iubite smartphone-uri, alţii le folosesc pe post de jucării.
Vineri, 13.06.2014, 12:47Au luptat toată copilăria lor cu boala, dar moartea le-a strivit salvarea. Un tir a spulberat o ambulanţă, cu doi copii la bord. Gabriela şi Viorel au trăit şi s-au stins, printre medici. Erau veri şi amândoi aveau nevoie de câte un...
Joi, 12.06.2014, 19:08Un şofer de ambulanţă s-a stins în braţele colegilor. Iar odată cu el au murit şi doi adolescenţi, veri, pe care-i ducea acasă de la dializă. Ambulanţei i-a ieşit în cale un TIR şi a fost aruncată în alte trei autoturisme.
Joi, 12.06.2014, 16:12Un copac de 20 de metri a fost doborât la pământ aseară de furtuna din Capitală. A căzut pe o stradă, pe care din fericire nu trecea în acel moment niciun pieton. Dar două familii au rămas fără maşină.
Duminica, 01.06.2014, 08:11Un zid din cărămidă a căzut astăzi peste trei maşini, în zona centrală a Capitalei. Autoturismele erau parcate în momentul în care zidul s-a prăbuşit. Doi dintre proprietari nu au asigurări facultative.
Sambata, 10.05.2014, 19:31Oana consideră că nu mai poate locui sub același acoperiș cu Viorel.
Un incendiu uriaş şi foarte spectaculos a distrus un complex de locuinţe aflat în construcţie în oraşul american Houston, din statul Texas. Flăcările şi mai ales norul de fum negru au putut fi văzute de la mai mulţi kilometri şi i-au...
Miercuri, 26.03.2014, 07:21Un bărbat inconştient a fost la un pas să-şi omoare familia şi toţi vecinii într-o clipă. Blocul în care locuieşte s-a zguduit după ce a încercat să golească o butelie în alta. 20 de apartamente au fost afectate.
Miercuri, 05.03.2014, 07:11Doi oameni au fost răniţi şi patru maşini s-au făcut praf azi-noapte, într-o clipă, pe o şosea din capitală. Un şofer de origine chineză, despre care martorii spun că ar fi fost beat, nu şi-a mai putut stăpâni bolidul de câteva zeci de...
Sambata, 08.02.2014, 08:56Vaccinul împotriva gripei, produs de Institutului Cantacuzino, nu va fi distrus. Deşi testele au arătat că acesta conţine "endotoxină", o componentă ce ar putea face periculoasă administrarea sa, cele 400.000 de doze vor rămâne în stoc...
Vineri, 07.02.2014, 16:18Salvatorii din Apuseni îi cer Ramonei Mănescu să repare drumul distrus în urma accidentului aviatic din muntii Apuseni.
Vineri, 07.02.2014, 13:44Un bloc întreg din Timişoara s-a cutremurat aseară din cauza unei acumulări de gaze. Un apartament în care era un bărbat a sărit în aer.
Joi, 23.01.2014, 07:29De mai bine de zece ani, Bogdan Vlădău şi Victor au fost de nedespărţiţi. Prietenia lor părea atât de puternică încât nu credeam vreodată că va reuşi cineva să o distrugă
Miercuri, 22.01.2014, 11:48Finalul de an a venit cu o veste proastă pentru 40 de familii dintr-o localitate brăileană. Clubul în care oamenii urmau să petreacă trecerea dintre ani a fost distrus de flăcări puternice iar o mare parte din mese şi decor s-au transformat...
Marti, 31.12.2013, 07:31Patru ore a ars un en gros din Constanţa în această dimineaţă! Un incendiu care-ar fi pornit de la un scurt circuit a distrus aproape toate standurile cu marfă ale depozitului.
Joi, 19.12.2013, 13:12Cele mai mari combinate metalurgice din țară au ajuns pe mâna rușilor. Din unități de producție competitive, au ajuns doar ruine.
Duminica, 08.12.2013, 21:23Şase bubuituri puternice i-au trezit, noaptea trecută, pe locuitorii bulevardului Tomis, din Contanţa. A fost zgomotul produs de un şofer băut, care a pierdut controlul maşinii sale şi a acroşat alte cinci.
Vineri, 06.12.2013, 13:17