Un primar din județul Iași s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând, deși se afla sub influența alcoolului.
Sambata, 12.01.2019, 12:00Căzută în șanț, plină de noroi, cu nepotul lângă ea! Așa a fost găsită o bunică, dacă putem să-i spunem astfel, după ce a băut alcool peste măsură
Vineri, 18.11.2016, 17:52După un lung proces de reabilitare, singurul hipodrom de trap din România, aflat la Ploieşti, este funcţional. Acum, acolo sunt condiţii. de cinci stele. În grajdurile amenajate la standarde europene au ajuns şi primii cai.
Vineri, 18.11.2016, 13:47Un incendiu violent a făcut prăpăd într-o comună din judeţul Hunedoara. Flăcările au cuprins opt grajduri şi mai multe animale au ars de vii. Când au ajuns la intervenţie, pompierii au aflat că trebuie să scoată din incendiu şi cinci...
Sambata, 11.04.2015, 07:15Două grajduri, în care erau crescute animalele, sunt acum cămine pentru 25 de familii.Fiecare familie are cămăruţa ei, iar în unele încăperi se înghesuie până la şapte suflete.
Luni, 08.12.2014, 07:09Romii din comuna ieseana Grajduri nu mai au liniste, dupa ce nepoata de 16 ani a fostului bulibasa a fost rapita, de un tanar de 19 ani. Rudele fetei spun ca baiatul este sarac si ca prin casatorie, spera sa isi schimbe statutul.
Joi, 29.08.2013, 07:29Au fost descinderi cu scandal astazi la palatele romilor din Grajduri si Ciurea. Mascatii ieseni au dat buzna la primele ore ale diminetii. Indivizii sunt acuzati ca au prejudiciat statul roman.
Marti, 13.08.2013, 16:24Unica arena hipica de trap din Romania, aflata la Ploiesti, sta sa cada in orice moment. Dupa ce tribuna, aflata intr-o stare avansata de degradare, nu a mai putut fi folosita, acum si grajdurile sunt in pericol sa se prabuseasca peste cai.
Sambata, 04.08.2012, 19:36Pentru cei care vor sa se relaxeze intr-un loc linistit si sa fie inconjurati de natura, o agentie de turism din Marea Britanie ofera numai vacante la fermele din regat.
Vineri, 02.03.2012, 00:00Inca nu am iesit din perioada sarbatorilor. Peste cateva zile vine Boboteaza, asa ca preotii au inceput sa mearga din poarta in poarta sa sfinteasca locuintele oamenilor. La sate se boteaza chiar si animalele din grajduri, iar oamenii abia asteapta ca preotul sa le treaca pragul. Vor ca gospodariile lor sa fie ferite de boli si de furia naturii.
Miercuri, 04.01.2012, 00:00Aproape 600 de animale erau sa arda de vii, azi-noapte, intr-o ferma din judetul Constanta. Exact cand se pregateau sa plece acasa, ingrijitorii au vazut cum din interiorul mai multor grajduri ies flacari puternice. Oamenii au dat fuga sa salveze...
Vineri, 11.11.2011, 06:21Aproape 600 de animale erau sa arda de vii, azi-noapte, intr-o ferma din judetul Constanta. Exact cand se pregateau sa plece acasa, ingrijitorii au vazut cum din interiorul mai multor grajduri ies flacari puternice. Oamenii au dat fuga sa salveze animalele si au sunat la 112 pentru ca le-a fost clar ca nu pot stinge singuri focul.
Vineri, 11.11.2011, 00:00Protestele bugetarilor au reprezentat o sursa de inspiratie pentru niste tigani din localitatea ieseana Grajduri! Adica au palate cu turnulete, zugravite in culori care-ti traumatizeaza retina, au aur, au geci de piele si blugi mulati, au limuzine de...
Marti, 26.10.2010, 23:24