Potrivit autorităţilor americane, bărbatul ar fi încercat să îşi ucidă familia, din cauza unei dispute cu soţia. Individul a murit pe loc în impact. Soţia şi copilul, care se aflau la acele momente în casă, au scăpat cu viaţă. Totul...
Marti, 14.08.2018, 14:07Martorii povestesc că flăcările se ridicau până la aproape 20 de metri, iar fumul gros era vizibil de la kilometri distanţă. Peste 40 de pompieri au intervenit şi au reuşit să lichideze incendiul abia după două ore.
Miercuri, 25.07.2018, 07:44O fetiţă de 5 ani a fost rănită după ce un şofer a intrat cu maşina peste pietoni, în scuarul care desparte sensurile de mers. S-a întâmplat în cartierul Titan, la o oră de vârf. Tatăl copilei a fost şi el rănit, de asemenea o fată de...
Miercuri, 25.07.2018, 07:43Coreea de Nord pare că ar finaliza extinderea unei fabrici de rachete balistice, potrivit unei analize pe imagini din satelit pe care au făcut-o cercetători americani.
Luni, 02.07.2018, 08:39Cristi și-a simțit sfârșitul, chiar dacă nu a vorbit despre asta cu nimeni. Nu a vrut, sau poate nu a avut curaj.
Joi, 13.04.2017, 19:25Cristi și-a simțit sfârșitul, chiar dacă nu a vorbit despre asta cu nimeni. Nu a vrut, sau poate nu a avut curaj. Zâmbetul mamei lui adoptive, femeia care i-a prelungit viața, care i-a arătat ce înseamnă dragostea, a fost mai presus de orice...
Joi, 13.04.2017, 18:40Mădălina Manole s-a hotărât să-i vorbească la şase ani de la moarte! Un bărbat extrem de apropiat de "Fata cu Părul de Foc" susţine că a visat-o şi că aceasta i-a transmis un mesaj emoţionant, care l-a răvăşit şi l-a făcut să se gândească să dea fuga la preot
Miercuri, 06.07.2016, 15:33Locuitorii dintr-un oraş din Alaska au avut parte de clipe de groază în urmă cu câteva zile, când au fost martorii unui fenomen extrem de ciudat. Din senin, au găsit în curte mai mulţi peşti "vampir".
Vineri, 12.06.2015, 11:05Un cadavru, doi oameni dispăruţi şi un suspect care şi-a luat viaţa.Poliţiştii ieşeni trebuie să rezolve acest puzzle macabru. Ieri au găsit trupul unui sinucigaş
Joi, 07.05.2015, 13:05Nepoata unei femei moarte de trei ani a primit un mesaj de pe telefonul pe care-l așezase în sicriul decedatei
Duminica, 14.12.2014, 14:29De-a lungul timpului, oamenii au fost mereu fascinaţi de misterele ascunse în adâncuri şi de creaturile care trăiesc acolo. Fără îndoială, peştele "Blobfish" este unul dintre cele mai înfricoşătoare.
Luni, 27.10.2014, 10:24Aşa cum face în fiecare dimineaţă înainte de a merge la serviciu, un canadian s-a oprit la un fast-food pentru a-şi cumpăra cafeaua. Când a văzut ce era în pahar, i-a venit rău imediat.
Joi, 16.10.2014, 20:02Doi îndrăgostiţi au fost la un pas de moarte, după ce un fulger a lovit pământul la doar câţiva metri de locul în care se relaxau.
Luni, 28.07.2014, 12:03O fetiță este filmată de către mama sa în timp ce se privea în oglindă. Până aici, nimic ieșit din comun. Doar că, la un moment dat, fetița întoarce capul, însă imaginea din oglindă... NU!
Luni, 26.05.2014, 12:56Femeia, fostă profesoară de religie, a încercat să se omoare şi a vrut să-şi ia şi copilul cu ea, pe lumea cealaltă. Băieţelul, în vârstă de 8 ani, a ajuns în comă la spital după ce mama i-a dat să bea un cocktail otrăvitor
Miercuri, 12.02.2014, 13:06Sunt pufosi, jucausi si rontaie toata ziua! Asa ar descrie oricine un hamster. Dar exista hamsteri care si-ar descrie stapanii ca pe niste gardieni de penitenciar. Viata in acvariu este anosta, iar timpul trece infiorator de greu. Asa ca isi planuiesc...
Luni, 30.07.2012, 23:45Dupa ce am vazut cum arata vedetele noastre nefardate, a venit randul celebritatilor mondiale sa treaca sub lupa. Iar efectul este acelasi, al unei stele cazatoare pale, dublat sau triplat insa de factorul faima.
Luni, 21.06.2010, 00:00