Antena Căutare

Mesajul transmis de nora lui Mircea Lucescu în timp ce fostul selecționer se află internat în stare gravă la spital

Fostul selecționer Mircea Lucescu este în continuare internat în stare gravă la terapie intensivă.

Nora lui Mircea Lucescu, Ana-Maria Lucescu, a transmis un mesaj important jurnaliștilor care stau în fața spitalului la care e internat fostul antrenor. | Hepta & Instagram

Fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României se află internat în stare gravă, iar acesta și familia lui trec acum prin momente dificile.

Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, primește sprijinul familiei sale în cele mai grele momente. Nora fostului selecționer, Ana-Maria, a vorbit despre drama prin care a trecut atunci când a fost nevoită să se ascundă de reporteri și jurnaliști în fața spitalului.

Mesajul transmis de nora lui Mircea Lucescu în timp ce fostul antrenor se află internat în stare gravă

Citește și: Antrenorul Mircea Lucescu se operează astăzi după ce și-a anunțat retragerea de la națională

Articolul continuă după reclamă

Mircea Lucescu a suferit mai multe complicații la inimă și din cauza unor aritmii cardiace grave, el a ajuns să fie conectat la aparate și se află internet la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar. Fostul antrenor se află în prezent în comă indusă, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i administra tratamentul necesar pentru ca starea lui de sănătate să se amelioreze. Rudele acestuia au venit în vizită de mai multe ori și așteaptă cu sufletul la gură să vadă o îmbunătățire a stării de sănătate a selecționerului.

Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, a zburat și el de curând din Grecia spre România pentru a fi alături de tatăl său care se află pe patul de spital. Antrenorul a venit în miez de noapte la spital, alături de mai mulți membrii ai familiei, pentru a-i fi alături fostului selecționer.

Nora lui Mircea Lucescu, dar și soțul ei, Răzvan Lucescu, s-au arătat a fi foarte deranjați de prezența jurnaliștilor care stau în fața spitalului zi și noapte.

Citește și: Ce l-a determinat pe Gigi Becali să-și facă analize după incidentul lui Mircea Lucescu

”Nu îmi expun public decât emoțiile profesionale și, chiar și atunci, foarte rar. Nu am făcut niciodată public nici cel mai mic detaliu din viața mea de familie. Și totuși, aseară, în mașină, împreună cu fiica mea, am ajuns să ne ascundem sub scaune. A fost umilitor. A fost dureros. Senzația a fost profund invazivă, greu de descris altfel.

Am simțit impulsul să merg la jurnaliști și să-i implor să se oprească. Dar mi-am dat seama că orice gest de acest fel ar fi întors camerele spre mine și ar fi adăugat încă o secvență la același spectacol. A durut enorm”, a scris nora lui Mircea Lucescu pe contul ei de Facebook.

Răzvan Lucescu a plecat din Grecia spre România cu un avion privat la scurt timp după ultimul fluier al meciului PAOK – Panathinaikos din prima etapă a play-off-ului din campionatul Greciei. El a venit cât de repede a putut pentru a-și vedea tatăl aflat pe patul de spital.

Citește și: Starea lui Mircea lucescu s-a agravat. Care este motivul pentru care nu va fi externat

Cât costă un sejur de Paște la pensiunile lui Gică Hagi, Simona Halep și Monica Anghel. Prețurile nu sunt deloc mici... Cum au reacționat cele 4 fetițe ale Laurei Cosoi când au aflat că vor mai avea o soră. Video-ul emoționant postat de act...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x