O injecţie cu dezinfectant. Este soluţia lui Donald Trump pentru a scăpa de virusul care a ucis peste 50.000 de americani. Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie, cu un sfert dintre victime şi o treime din cazuri la nivel mondial.
Vineri, 24.04.2020, 19:42
Costin Mărculescu a ajuns la spital de urgenţă, cu arcadă spartă. Dezvăluiri, în premieră!
Joi, 25.07.2019, 12:08
Costin Mărculescu, invitat la "Star Matinal", a dezvăluit, în direct, de ce a ajuns de urgență la spital, cu arcada spartă.
Joi, 25.07.2019, 11:02
Injectarea substanțelor în țesutul adipos, distrug țesutul gras și distrug celulele grase. Această metodă ameliorează aspectul de ”coajă de portocală”, însă nu îl tratează.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, la Neatza, injecția, spaima cetățenilor chinezi.
Un cetățean chinez ajunge pe un pat de spital, pentru o banală injecție. Știindu-se temător, vine și cu câteva rude, care-i imortalizează ”prestația”. Doctorul se apropie, calm, pentru a-i face injecția dar, așa cum se va vedea, nu are nicio șansă, chiar dacă promite că va ”lucra” cu grijă. Clipul începutului de an!
Vineri, 09.02.2018, 12:28
La cei 47 de ani, Gerard Butler este un bărbat care întoarce toate privirile şi fura inimile doamnelor şi domnişoarelor, mai ales ale româncelor. Fără doar şi poate, este un bărbat int oata puterea cuvântului şi, după cum era de aştepta, vedeta prefera de cele mai multe ori să-şi execute singur cascadoriile din filmele în care joacă.
Duminica, 22.10.2017, 12:35
Vremurile în care Nicoleta Luciu făcea furori cu formele sale sunt istorie, însă vedeta face orice pentru a se menține în formă.
Vremurile în care Nicoleta Luciu făcea furori cu formele sale sunt istorie, însă vedeta face orice pentru a se menține în formă. Astfel, din dorință de a arată bine, această și-a injectat acid hialuronic.
Vineri, 13.01.2017, 12:07
Un bărbat din Rusia face senzaţie pe Internet cu un experiment controversat.
Duminica, 15.05.2016, 15:13
O adolescentă acuză mai mulţi medici că au mutilat-o în spitalul din Iaşi. Mirela suferă de două luni, după ce mâna i-a fost distrusă de o injecţie. Vena i s-a spart, în timpul unei intervenţii banale. Substanţa de contrast i-a pătruns...
Marti, 29.03.2016, 19:18
O femeie a murit cu zile într-un spital din Dolj pentru că asistenta care o avea în grijă n-ar fi citit cu atenţie fişa medicală.I-a făcut o injecţie cu o substanţă la care bătrâna era alergică şi aceasta a intrat în şoc în câteva...
Sambata, 06.02.2016, 08:33
Un model brazilian în vârstă de 28 de ani a murit în urma unui atac de cord, după o injecție destinată umplerii ridurilor, efectuată de un medic care nu a avut specializare.
Vineri, 15.01.2016, 13:25
Printre cele mai emoţionante filme de dragoste este, fără doar şi poate, "50 First Dates", iar drama inimaginabilă trăită de Adam Sandler şi Drew Barrymore a prins contur în viaţa reală, în Marea Britanie, acolo unde un fost soldat din Marea Britanie se trezeşte în fiecare zi crezând că este 14 martie 2005 şi că are programare la dentist.
Luni, 20.07.2015, 12:49
Tatăl copilului care a ajuns dependent de părinți din cauza unei injecții susține că doctorii i-au greșit diagnosticul și de aceea s-a ajuns în această situație de groază.
Luni, 27.04.2015, 18:02
Un tratament pentru o banală răceală l-a transformat pe Ionuţ, într-o legumă. Tânărul de 26 de ani a intrat în şoc după ce, spun părinţii, medicii de la Spitalul din Bumbeşti Jiu i-au făcut o injecţie! Iar de aici a pornit calvarul...
Luni, 27.04.2015, 17:55
Un bărbat din Braşov ar fi murit cu zile după ce rudele sale au sunat la 112. Ar fi fost răcit, dar o injecţie făcută în ambulanţă i-ar fi provocat o suferinţă care i-a adus sfârşitul.câteva ore mai tarziu.
Joi, 16.04.2015, 07:16
Situaţie revoltătoare la Spitalul Municipal din Huşi, acolo unde o copilă a murit, în luna octombrie, din cauza unei injecţii pe care medicii i-au făcut-o fără să o testeze înainte.
Miercuri, 21.01.2015, 19:19
Va dormi puţin, i-a spus medicul unui tată după ce i-a făcut fetiţei lui o injecţie cu un somnifer. Şi a adormit definitiv. Peste două ore, copila de numai trei ani i-a murit părintelui său în braţe, chiar în faţa spitalului.
Sambata, 17.01.2015, 19:08
Faptul că cei mici detestă injecțiile nu e o noutate. Însă, reacțiile lor când sunt puși în fața faptului pot fi adesea amuzante.
Marti, 23.09.2014, 21:49
O execuţie cu injecţie letală s-a transformat într-un calvar, atât pentru condamnat, dar şi pentru martori, într-o închisoare din Arizona. Victima, pe care a fost testată o substanţă experimentală, s-a chinuit două ore înainte de a-şi da...
Joi, 24.07.2014, 16:37
Se numeşte Hugo Hernandez Garcia, este din Mexic şi a trăit în ultimii 17 ani cu chipul desfigurat! Motivul? A apelat la un "truc"ieftin pentru a arăta mai bine
Marti, 24.06.2014, 12:57
Un deţinut din statul american Oklahoma, condamnat la moarte, a decedat marţi seara în urma a zeci de minute de agonie, după ce i-a fost administrat un nou tip de injecţie letală. Situaţia de determinat amânarea imediată a unei a doua execuţii prevăzute imediat după aceasta, relatează AFP. Cocteilul letal nu a fost testat niciodată.
Miercuri, 30.04.2014, 11:19
Mortul e de vină. Este concluzia şocantă la care a ajuns Colegiul Medicilor din Argeş după ce un tânăr a murit în chinuri în urma unei injecţii. Doctoriţa care i-a administrat-o a fost declarată nevinovată şi îşi vede în continuare de...
Sambata, 15.02.2014, 19:19
Numele tatălui său a apărut într-un scandal monstru, dar ea nu pare prea afectată. Dacă Florin Salam a preferat să stea mai retras în ultima perioadă, fiica lui adoră să fie în centrul atenției. Iar gurile rele spun chiar că fata și-ar fi mărit buzele.
Marti, 17.12.2013, 18:53
Blocaj in ancheta in cazul tanarului mort in chinuri, dupa o injectie! Desi au trecut mai bine de doua luni, nu exista raspunsuri si nici vinovati.
Joi, 10.10.2013, 19:27
Pe canapeaua medicului, a primit tratamentul mortii! Un tanar a murit in chinuri, dupa o injectie riscanta, care a declansat o criza puternica. Doctorita care l-a tratat a chemat ambulanta dupa aproape trei ore de la primele semne. In acest timp,...
Marti, 24.09.2013, 19:08
Pe canapeaua medicului, a primit tratamentul mortii! Un tanar a murit in chinuri, dupa o injectie riscanta, care a declansat o criza puternica.
Marti, 24.09.2013, 19:06
Se face o ancheta la o clinica particulara din Pitesti. Un tanar de 32 de ani, fratele prorectorului Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Capitala a murit dupa o injectie administrata de medicul psihiatru.
Marti, 24.09.2013, 13:07
La aproape 40 de primaveri, Vica Blochina are un trup de invidiat: tras prin inel, cu o piele tonifiata si un ten impecabil. Cu toate acestea, fosta balerina a "intervenit" la nivelul pometilor. Vica si-a injectat grasime proprie in obraji
Joi, 25.07.2013, 17:50
Medicii l-au omorat cu o injectie! Este acuzatia grava pe care o aduce medicilor sotia unui barbat din Suceava. Acesta ar fi murit, dupa ce i s-ar fi administrat un tratament la care era alergic.
Vineri, 07.06.2013, 19:31
Fata in fata, dupa sapte ani de suferinta! Medicul din Nasaud care ar fi nenorocit o copila dupa ce i-a administrat gresit un tratament a dat cu ochii de parintii fetei. La tribunal! Desi e ruda cu ei, a refuzat sa le vorbeasca. Sau sa le ceara...
Miercuri, 03.04.2013, 19:37
Are seringa pregatita! Corina, una dintre cele mai dorite cantarete de la noi, este gata-gata sa intepe pe oricine da un semn de raceala. Haideti sa vedem impreuna de ce vine lumea cu placere la cabinetul doamnei doctor Corina!
Luni, 21.01.2013, 17:09
Cunoscut drept substanta care poate sterge ridurile in cateva minute, Botoxul promite acum sa ne infrumuseteze si privirea. Cu gene mai lungi, mai negre si mult mai dese. Totul cu doar o singura injectie ce isi va face efectul in 8 saptamani. In timp...
Miercuri, 19.12.2012, 16:47
Catalin Botezatu este in lumina reflectoarelor de vreo 25 de ani. Intotdeauna a fost admirat pentru felul in care arata si a prezentat la „Acces Direct” terapia-minune care ii mentine chipul tanar.
Joi, 15.11.2012, 19:12
Gata cu dietele dificile si mersul la sala istovitor. Acum s-a inventat injectia care arde toate grasimile! Cum e posibil asa ceva, aflati in VIDEO de mai jos!
Miercuri, 24.10.2012, 21:29
Cu o simpla injectie, grasimea de pe abdomen, ar putea, in curand, sa devina doar un vis urat. Cercetatorii americani lucreaza la un vaccin care sa accelereze metabolismul si sa ajute persoanele cu probleme de greutate sa slabeasca mai usor....
Miercuri, 24.10.2012, 20:26
Tanti Leana baga antitetanos la greu, pentru ca medicii tre' sa faca fata la sapte localitati si nu mai au vreme, iar Sandi Mehedintu, cunoscut tuturor drept "popa de la Revolutie", "sperie" moastele Sfintei Mucenite Ecaterina
Vineri, 19.10.2012, 11:45
Pentru doamnele si domnisoarele care viseaza la tineretea fara batranete, frumusetea poate avea un pret de-a dreptul sangeros. Asta daca opteaza pentru cea mai la moda nebunie cosmetica: asa-numitul lifting al vampirilor. Pe scurt, trebuie sa isi lase...
Sambata, 22.09.2012, 16:39
Oamenii de stiinta au descoperit o noua metoda de oxigenare, care ar putea veni in ajutorul oamenilor care nu pot sa respire sau celor care au probleme de respiratie grave. Acest lucru este revolutionar in medicina, deoarece inseamna reducerea masiva a costurilor unor operatii dificile si riscante.
Luni, 02.07.2012, 13:37
Doua companii farmaceutice din Statele Unite au realizat un medicament injectabil care poate reduce nivelul colesterolului negativ de tip LDL din organism.
Marti, 08.05.2012, 00:00
In cadrul Salonului Auto de la New York, Hyundai a prezentat lumii cea de-a treia generatie Santa Fe.
Luni, 09.04.2012, 00:00
Un tanar britanic a gasit solutia care ar putea rezolva definitiv problema injectiilor dureroase.
Duminica, 25.03.2012, 00:00
O vorba spune ca e mai bine cica mai tarziu decat niciodata, iar cei de la Hyundai lasa impresia nu numai ca au inteles-o perfect, ci si ca au aplicat-o. In cele din urma, Hyundai a prezentat doua motoare noi, mai exact pe benzinarul de 1.6 litri T-GDI si unitatea diesel de 2.0 litri Euro 6, in cadrul unei conferinte care a fost organizata in Coreea.
Vineri, 21.10.2011, 00:00
Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti cei care va pregatiti sa imi luati viata. Sunt cuvintele americanului Troy Davis inainte sa fie executat prin injectie letala. Davis a fost executat, ieri, cu toate ca si-a sustinut nevinovatia pana in ultima clipa....
Vineri, 23.09.2011, 07:37
Roaga-te sa nu-ti dea Dumezeu cat poti duce! Parintii tinerei de 17 ani care a murit in spitalul Targu-Jiu si-au inmormantat azi fiica langa fratele ei, mort inecat, acum doi ani, tot la varsta de 17 ani. Familia, colegii fetei, prietenii si vecinii,...
Sambata, 13.08.2011, 19:21
Un diagnostic incomplet ar fi dus la sfarsitul tragic al tinerei de 17 ani, din Targu Jiu. In timp ce medicii se pregateau sa-i scoata amigdalele, organismul fetei era macinat de pancreatita. O boala grava, pe care doctorii n-au observat-o atat timp....
Joi, 11.08.2011, 19:15
Tanara care a murit la Spitalul din Targu Jiu, la sectia ORL, a decedat in urma unui infarct miocardic. Medicii legisti au stabilit ca aceasta suferea si de pancreatita acuta.
Joi, 11.08.2011, 00:00
Tanara care a murit la Spitalul din Targu Jiu, la sectia ORL, a decedat in urma unui infarct miocardic. Medicii legisti au stabilit ca aceasta suferea si de pancreatita acuta.
Joi, 11.08.2011, 00:00
Moartea unei paciente de 17 ani declanseaza un imens scandal la Spitalul Judetean de Urgenta Targu-Jiu. Inima tinerei s-a oprit inaintea unei operatii pentru scoaterea amigdalelor. Parintii fetei spun ca o injectie si lipsa aparatelor de oxigen din...
Miercuri, 10.08.2011, 19:08