Orele petrecute în preajma ispitelor sunt tot mai primejdioase pentru cupluri. Iar ceremonia focului îi pune pe concurenţi faţă-n faţă cu trădarea. Ionuț Gojman, iubitul Mirelei, este confruntat de Mircea, ispita căreia Mirela îi acordă...
Pe plaja pustie a unui parc din Thailanda a avut loc o şedinţă foto incendiară! Fantezia capătă formă şi atracţia se materializează în atingeri provocatoare şi acţiuni îndrăzneţe! Protagoniştii şedinţei foto inedite sunt Mirela şi...
Pentru că o promisiune înseamnă o promisiune, si pentru că Mirela nu a avut sorţii de partea ei, Insula a decis să-i facă bucurie! Va avea parte de o şedinţă foto incendiară cu Mircea!
Mirela Baniaș a spus despre bărbații ispite că sunt „foarte frumoși, irezistibili”, dar despre unul dintre aceștia ea a afirmat că este „la crème de la crème”.
Mirela Baniaș (35 de ani) și Ionuț Gojman (32 de ani) s-au cunoscut pe o rețea de socializare și după ce au vorbit o scurtă perioadă, și-au dat întâlnire. Relația lor este însă una la distanță deocamdată, deoarece fiecare este legat de...
Mircea are 34 de ani și a venit să o cunoască pe Alexandra. Acesta a avut o relație cu o femeie mai mare cu trei ani și s-au despărțit recent pentru că ea l-a înșelat.
Joi, 16.08.2018, 20:21
Forţele Navale Române vor avea de joi, 5 iulie, 100 de marinari noi. După un tur de 31 de zile, dintre care 21 pe mare şi 10 în trei porturi, tinerii marinari se vor întoarce acasă, gata să îşi înceapă noua carieră în slujba României. Vor fi aşteptaţi cu emoţii de familie şi prieteni, în Portul Militar Constanţa.
Marti, 03.07.2018, 15:21
Alina Eremia și Mircea sunt cei mai uniți frați! Și se completează perfect. Noi i-am surprins împreună, așa că am fost curioși dacă ar schimba ceva în drumul lor spre succes.
Duminica, 27.05.2018, 10:08
Autorităţile îşi pasează responsabilitatea şi invocă lipsa banilor. Cert este că în Anul Centenar, unul dintre cele mai mari monumente dedicate eroilor care au făcut posibilă Marea Unire zace în paragină.
Luni, 02.04.2018, 08:02
După ce și-au făcut prima apariție publică ca un cuplu, Denisa Tănase și Mircea, bărbatul cu care vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste, au făcut mărturisii uluitoare.
Sambata, 17.02.2018, 14:25
Mircea, invitat în emisiunea Star Chef, vorbește despre copii lui. Acesta spune că oficial are doi copii, iar neoficial are trei.
Duminica, 21.01.2018, 20:09
Chef Mircea Gheorghe, invitat în platoul matinalilor, ne învață cum să pregătim cele mai gustoase și sănătoase salate.
Marti, 21.11.2017, 12:58
Marele Zid s-a confruntat asear ă cu o echipă specială, mămă și fiică, ce au venit în platoul emisiunii și au demonstrat că viața le-a învățat să fie optimiste, luptătoare și învingătoare. Cele două au plecat la...
Familia le-a schimbat destinul, iar acum vor să îi ajute şi pe alţii. Soţii Zamfir, concurenţii din această seară, de la ,,The Wall- Marele Zid", vor să construiască un orfelinat, în care copiii nevoiaşi să îşi găsească o casă....
Familia le-a schimbat destinul, iar acum vor să îi ajute şi pe alţii. Soţii Zamfir, concurenţii din această seară, de la ,,The Wall- Marele Zid", vor să construiască un orfelinat, în care copiii nevoiaşi să îşi găsească o casă....
Familia le-a schimbat destinul, iar acum vor să îi ajute şi pe alţii. Soţii Zamfir, concurenţii din această seară, de la ,,The Wall- Marele Zid", vor să construiască un orfelinat, în care copiii nevoiaşi să îşi găsească o casă....
Familia le-a schimbat destinul, iar acum vor să îi ajute şi pe alţii. Soţii Zamfir, concurenţii din această seară, de la ,,The Wall- Marele Zid", vor să construiască un orfelinat, în care copiii nevoiaşi să îşi găsească o casă....
Corina și Mircea sunt doi sportivi ambițioși, medaliați de nenumărate ori în campionate naționale, europene și mondiale, iar emoțiile luptei nu le sunt străine. Amândoi practică gimnastică artistică...
După o seară palpitantă și plină de emoții la cote maxime, experiența de la „The Wall” se apropie de final și deznodământul decide soarta celor doi prieteni!
Bogdan Luca și Mircea Prunoiu au venit împreună la „Marele Zid” pentru a demonstra că orice obstacol poate fi depășit atunci când ai alături de tine un prieten de nădejde!
Bogdan Luca și Mircea Prunoiu și-au unit forțele pentru a demonstra că prietenia și încrederea îi poate face să ajungă mai puternici în fața provocărilor aduse de „Marele Zid”!
După ce au scăpat de emoțiile deciziilor, cei doi concurenți au avut putearea să vorbească și despre experiența trăită în fața Marelui Zid.
Bilele nu au mai fost la fel de ascultătoare în finalul emisiunii din această seară. Carmen și Mircea au fost puși în fața unui moment incredibil de greu. Doamna familiei a fost cea care a luat hotărârea de a semna contractul oferit
După ce au scăpat de emoțiile deciziilor, cei doi concurenți au avut putearea să vorbească și despre experiența trăită în fața Marelui Zid
Emoțiile cresc, tensiunea e maximă. La sfârșitul celei de-a treia runde Carmen și Mircea au contabilizat suma de 40.072 de lei.
Sunt trăiri unice, sunt emoții imposibil de comparat cu orice altceva. Carmen și Mircea încep să simtă pe propria lor piele cât de greu e să iei decizii, mai ales când nu ești față-n față cu persoana iubită
Și în runda secundă lucrurile au mers conform planului celor doi soți care visează să meargă în Tibet cu banii câștigați din emisiune. Răspunsurile corecte i-au ajutat să-și mărească suma pe care o acumulaseră din prima manșă, iar...
Și în runda secundă lucrurile au mers conform planului celor doi soți care visează să meargă în Tibet cu banii câștigați din emisiune. Răspunsurile corecte i-au ajutat să-și mărească suma pe care o acumulaseră din prima manșă, iar tensiunea începe să crească odată cu trecerea timpului și a apropierii de marele final
Le-a fost dat să fie împreună chiar dacă destinul le-a oferit și multe obstacole. În fața Marelui Zid, emoțiile nu au lipsit, dar cei doi soți au scos-o la capăt fără greșeală. Toate cele cinci răspunsuri au fost corecte, iar bilele s-au...
Le-a fost dat să fie împreună chiar dacă destinul le-a oferit și multe obstacole. În fața Marelui Zid, emoțiile nu au lipsit, dar cei doi soți au scos-o la capăt fără greșeală. Toate cele cinci răspunsuri au fost corecte, iar bilele s-au așezat cuminți în cele mai bune locuri posibile
Carmen și Mircea au terminat același liceu. Plănuiau să meargă la facultate, dimpreună, dar viața a dorit altfel. 15 ani n-au mai auzit, nimic, unul despre celălalt. Fără să știe, s-au căsătorit aproape în același timp, au divorțat...
Carmen și Mircea au terminat același liceu. Plănuiau să meargă la facultate, dimpreună, dar viața a dorit altfel. 15 ani n-au mai auzit, nimic, unul despre celălalt. Fără să știe, s-au căsătorit aproape în același timp, au divorțat aproape în același timp, copiii li s-au născut la intervale mici. Apoi, într-o zi, în piață, la Matache Măcelarul, s-au regăsit. De atunci sunt nedespărțiți. Și visează să ajungă, cu trenul, în Tibet, la peste 5.000 de metri
Bricul Mircea, nava-şcoală a marinei Române a revenit la Marea Neagră, după ce a parcurs nu mai puţin de 10 mii de mile marine.
Vineri, 22.09.2017, 13:33
Totul depinde de magistrații Tribunalului Constanța care trebuie să stabilească dacă îl eliberează condiţionat pe fratele fostului preşedinte. Fratele fostului preşedinte a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru trafic de influență,...
Luni, 04.09.2017, 13:17
Alina şi Mircea Eremia sunt cei mai uniţi fraţi din showbiz. Petrec mai tot timpul împreună, fie că e vorba de concerte sau de timpul liber. Şi nu doar la distracţie îi găsim împreună, ci şi atunci când unul dintre ei are nevoie de ajutor.
Alina şi Mircea Eremia sunt cei mai uniţi fraţi din showbiz. Petrec mai tot timpul împreună, fie că e vorba de concerte sau de timpul liber. Şi nu doar la distracţie îi găsim împreună, ci şi atunci când unul dintre ei are nevoie de ajutor.
Luni, 21.08.2017, 13:40
Tânărul, citat să dea explicaţii în acest caz, s-a prevalat însă de dreptul la tăcere. El a fost audiat şi când au fost prinşi bătăuşii, dar a fost lăsat să plece acasă.
Luni, 24.07.2017, 13:29
Emoţii mari pentru cadeţii care au plecat, astăzi, în primul lor voiaj de durată, la bordul navei-şcoală "Mircea"! Este prima dată, în ultimii ani, când bricul Mircea face o cursă mai lungă de o lună. Acum, însă, tinerii vor avea destul...
Marti, 23.05.2017, 16:55
Mircea și Simona au ajuns în confruntarea finală a acestei ediții ”Zaza Sing”. Află aici cine a câștigat.
Mircea Eremia a reprezentat România la Eurovision Juniot cu trupa 4 Kids, obţinând locul 10 la ediţia din anul 2007.
Un tată român e condamnat să nu-şi mai vadă niciodată fiul. Cel mic are trei ani şi urmează să plece la mama din Japonia. Acolo de unde, Mircea a muncit pentru carieră şi familie şi de unde a decis să-şi ia copilul şi să se întoarcă...
Vineri, 10.06.2016, 19:18
Cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, au decis ca Mircea, Cătălina și Cristi să ajungă în finală.
Jurata Alina Eremia și fratele ei, Mircea, au interpreta în duet piesa “Cups Song”, în cadrul ultimei ediții a show-ului de la Antena 1, una specială intitulată - "Next Star Family"
Sore trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa alături de Mircea Juleanu, un avocat sexy. Cântăreaţa este însărcinată, iar burtica de gravidă este din ce în ce mai vizibilă.
Miercuri, 09.12.2015, 07:59
Au fost emoţii mari astăzi, în Portul Militar Constanţa. Bricul Mircea s-a întors acasă, după cinci săptămâni de voiaj. Militarii au navigat 4.600 de mile în Marea Neagră şi în Marea Mediterană şi au luat lecţii importante.
Luni, 10.08.2015, 16:39
Alina Eremia trăiește momente senzaționale, căci are o carieră înfloritoare, iar cei dragi îi sunt aproape și o susțin necondiționat. Iar cea mai de preț dovadă este, fără doar și poate, declarația de dragoste pe care a primit-o.
Marti, 28.07.2015, 20:23
Emoţii mari în Portul Constanţa. Bricul Mircea a plecat în această dimineaţă în voiajul anual de instrucţie. Timp de o lună şi 10 zile, elevii şi studenţii şcolilor militare din Constanţa, dar şi cadeţi străini, vor învăţa ce...
Miercuri, 01.07.2015, 16:41
Alina Eremia este una dintre cele mai îndrăgite artiste din muzica românească.În prezent, artista se pregătește intens pentru debutul celui mare tare transforming-show din România, "Te cunosc de undeva!", unde este concurentă.
Alina Eremia este una dintre cele mai îndrăgite artiste din muzica românească.
Miercuri, 11.02.2015, 13:38
Mircea are 28 de ani şi este cel mai înfocat suporter al Stelei. Într-un accident de maşină şi-a pierdut ambele picioare şi acum stă pe locul suporterilor cu dizabilităţi. Un loc la care nu visează nimeni. Iată povestea lui şi cum îl...
Vineri, 18.07.2014, 20:52