Face ce face și apare, din nou, pe primele pagini ale tabloidelor din lumea-ntreagă. Paris Hilton, căci despre ea este vorba, „a reușit” să poarte o rochie care i-a dezvăluit toate intimitățile. Ce-i drept, a fost ajutată și de vântul puternic de pe plajă
Vineri, 13.01.2017, 09:40
După ani de zile în care au fost la cuţite, Paris Hilton şi Kim Kardashian s-au împacat în timpul sărbătorilor de iarnă. Cele două rivale au participat de curând la o petrecere, iar cu acest prilej, s-au fotografiat împreună şi au postat...
Sambata, 07.01.2017, 08:49
Paris Hilton a făcut o nouă aroganţă! De data asta, moştenitoarea lanţului hotelier a dat o mică avere pe un pui de Chihuahua în vârstă de 4 luni.
Duminica, 16.10.2016, 15:48
Paris Hilton are un dressing cât o casă! Da, aţi citit bine! Imaginile nu mai au nevoie de nicio descriere.
Vineri, 05.08.2016, 10:44
Ori pantalonii i-au rămas mici, ori lenjeria intimă este cu talie... prea înaltă. S-ar putea să nu fie nici una, nici alta. Paris Hilton a fost surprinsă la cumpărărturi într-un magazin din Milano. Probabil am avut dreptate, la inceput.
Sambata, 18.06.2016, 17:43
Actrița Zsa Zsa Gabor a fost spitalizată luni în urma unor complicații respiratorii, la două zile după ce a împlinit 99 de ani, informează presa americană citată de EFE
Joi, 11.02.2016, 10:19A căzut pradă băuturii de nenumărate ori, a fost aspru criticată, dar fără efect. O supervedetă internaţională a fost doborâtă de aburii alcoolului într-un club, încât nu a mai putut merge.
Marti, 26.08.2014, 17:19
A căzut pradă băuturii de nenumărate ori, a fost aspru criticată, dar fără efect. O supervedetă internaţională a fost doborâtă de aburii alcoolului într-un club, încât nu a mai putut merge.
Marti, 26.08.2014, 13:13
Deşi nu mai e de ceva vreme o adolescentă, moştenitoarea imperiului Hilton e cunoscută pentru apariţiile extragavante şi pentru alegerile vestimentare de prost gust.
Marti, 24.06.2014, 15:44
Monica Gabor şi Paris Hilton s-au întâlnit la deschiderea unui restaurant din Shanghai, a cărui imagine este fosta doamnă Columbeanu. Monia a povestit pe pagina ei de Facebook cum este, în realitate, vedeta de peste Ocean.
Vineri, 30.05.2014, 09:03
A început de jos, dar şi-a pus în cap să strălucească şi să devină o divă şi a reuşit din plin! Monica Gabor a lăsat în urmă toată faima din România şi a ales să îşi încerce norocul peste hotare, în America.
Joi, 29.05.2014, 09:41
Pe atunci avea doar 2 anișori și era alături de bunica sa Marylin, acum tocmai a aniversat 33 de primăveri
Marti, 18.02.2014, 11:26
Paris Hilton s-a plictisit în casă și a decis să ia aer...
Vineri, 07.02.2014, 17:38
Paris Hilton, excentrica multimilionară, uimește aproape la fiecare apariție a sa. Blondina, în vârstă de 32 de ani, este moștenitoarea unui adevărat imperiu, așa că își poate permite orice.
Vineri, 07.02.2014, 14:53
Paris Hilton şi-a uitat cariera de cântăreaţă şi a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi DJ ai lumii. Cel puţin aşa spune ea...
Sambata, 28.12.2013, 11:55
Paris Hilton şi-a uitat cariera de cântăreaţă şi a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi DJ ai lumii. Cel puţin aşa spune ea. Jurnaliştii au verificat spusele artistei şi se pare că într-adevăr, moştenitoarea imperiului Hillton...
Vineri, 27.12.2013, 16:39
Incident violent în lumea mondenă din Statele Unite! Fratele lui Paris Hilton a fost bătut măr şi o acuză pe Lindsay Lohan că a pus la cale atacul. Barron Hilton a postat pe reţelele sociale o poză în care apare cu chipul plin de julituri.
Luni, 09.12.2013, 09:53
Incident violent în lumea mondenă din Statele Unite! Fratele lui Paris Hilton a fost bătut măr şi o acuză pe Lindsay Lohan că a pus la cale atacul. Barron Hilton a postat pe reţelele sociale o poză în care apare cu chipul plin de julituri.
Luni, 09.12.2013, 07:40
Surorile Paris si Nikki Hilton au fost protagonistele unei sedinte foto care le-a readus in atentia publicului. Paris a fost cea mai indrazneata si a pozat intr-un costum de baie provocator, in timp ce sora ei a fost partea conservatoare a familiei si nu a renuntat la haine.
Joi, 17.10.2013, 10:59
Desi mult timp a ocupat prima pagina a ziarelor, pentru ca intra in tot felul de scandaluri, frumoasa Paris Hilton a devenit responsabila. Dupa ce si-a petrecut vara in Ibiza, lucrand ca DJ, Paris a reusit sa obtina un alt contract, pentru vara anului 2014
Vineri, 30.08.2013, 16:04
Un fir rosu sa ne apere de deochi, un fir rosu "ca se poarta". De la Madonna, Paris Hilton, Nicole Richie, Aston Kutcher si pina la vedete de noi, bratara rosie, de ata, de la incheietura miinii pare un must have. Snurul firav, cu radacini in Kabbalah,...
Luni, 03.12.2012, 16:58
Paris Hilton a deschis un magazin de accesorii si genti in orasul sfant pentru musulmani Mecca, Arabia Saudita, numeroase persoane considerand ca vedeta "insulta astfel Mecca", informeaza Daily Mail.
Marti, 20.11.2012, 12:48
Vedetele feminine de la Hollywood au luat cu asalt in acest weekend petrecerile neoficiale de Halloween, in cadrul carora au avut ocazia sa isi etaleze siluetele de invidiat prin costumatii care mai de care mai incitante: politiste, cadane si curtezane sexy. Printre frumoasele domnisoare se numara Alessandra Ambrosio, Fergie si Jessica Alba.
Marti, 30.10.2012, 11:34
Celebrul om de televiziune, Simon Cowell, va lansa un nou show de televiziune, insa de data aceasta cu o tema nu tocmai obisnuita. Concurentii vor fi... animale talentate, care nu apartin oricui, ci celor mai in voga vedete ale momentului, potrivit The Sun. Se spune ca Paris Hilton a si inceput deja sa isi dreseze cainele pe care il cara cu ea in poseta.
Vineri, 12.10.2012, 16:50
Lady Gaga s-a ras pe ceafa si, mai mult, s-a tatuat in aceeasi zona. Vedeta a facut un adevarat spectacol din momentul tatuarii, care a avut loc in timp ce era inconjurata de fani.
Vineri, 14.09.2012, 12:45
Paris Hilton a primit un million de dolari pentru a juca in videoclipul unui cantaret corean, relateaza The Sun. Vedeta americana a castigat o mica avere in numai doua zile de filmare.
Vineri, 31.08.2012, 22:06
Un nou sezon Next Top Model by Catalin Botezatu revine in aceasta toamna la Antena 1, iar printre cele peste 20.000 de aspirante la o cariera de succes in modelling s-a prezentat si o domnisoara deja familiarizata cu showbiz-ul. Paris Hilton de Romania, cum este supranumita Bianca Taban, este iubita lui Christian D si a aparut deja in videoclipul piesei Vai a artistului. Este pasionata de bolizi si spera din tot sufletul sa il cucereasca pe Botezatu cu decaptobila ei de 100.000 de euro. Daca va primi pasaportul pentru marea finala Next Top Model by Catalin Botezatu, ramane de vazut in cel mai nou sezon al show-ului, in curand, la Antena 1.
Marti, 28.08.2012, 13:19
Ce face o "papusa miliardara" in toiul verii? Ei bine, isi omoara plictiseala prin insula Ibiza, cu un pahar de sampanie, alaturi de cativa prieteni apropiati.
Luni, 09.07.2012, 13:39
Cum ar fi fost viata voastra daca v-ati fi nascut intr-o familie cu o avere de... miliarde de dolari? Cu siguranta cele mai indreptatite sa raspunda la aceasta intrebare sunt chiar... cele mai bogate femei din lume, carora li s-a oferit totul pe tava inca de la primul scancet.
Marti, 05.06.2012, 00:00
Se pare ca Larisa Dragulescu a pus din nou tunurile pe Marian, fostul partener de viata.
Marti, 01.05.2012, 00:00
A fost confirmat faptul ca Paris Hilton are un nou iubit. Diva a fost surprinsa de paparazzi sarutandu-se cu celebrul Dj Afrojack.
Luni, 16.04.2012, 00:00
Atunci cand petrec, vedetele o fac ca la carte. Cu mult alcool, uneori chiar subtante interzise, si neaparat in echipa.
Joi, 29.03.2012, 00:00
Ba e alba, ba e neagra! Paris Hilton si-a facut aparitia pe strazile orasului Los Angeles intr-o tinuta special gandita pentru a suci mintile barbatilor.
Miercuri, 01.02.2012, 00:00
Paris Hilton se reapuca de cantat. Dupa ce a scos un album in 2006, faimoasa blonda inregistra in acest an piese noi.
Duminica, 22.01.2012, 00:00
Olivia Wilde are un nou iubit, dar si un nou look. Actrita s-a tuns scurt si arata complet diferit. Afla ce alte vedete au recurs la acest truc pentru a-si schimba radical infatisarea!
Sambata, 07.01.2012, 00:00
Paris Hilton se mandreste ca a facut 1,3 miliarde de dolari in ultimii 6 ani, asa ca este de inteles daca se plictiseste usor de vilele sale. Vezi in galeria foto de mai jos casa pe care faimoasa blonda o da la inchiriat.
Vineri, 06.01.2012, 00:00
Dupa ce a fost condamnata pentru posesie de cocaina, Paris Hilton este la un pas de recidiva.
Joi, 29.12.2011, 00:00
Paris Hilton este celebra pentru multe lucruri, dar in nici un caz pentru picioarele ei. Desi se considera a fi model, corpul vedetei o contrazice.
Miercuri, 07.12.2011, 00:00
Desi ne vine greu sa credem, cele mai multe dintre celebritati au surori la fel de frumoase.
Duminica, 04.12.2011, 00:00
Paris Hilton a facut si ea cumparaturi de Ziua Recunostintei, dar, fireste, nu s-a inghesuit la magazinele cu solduri, ca sute de mii de alti americani.
Duminica, 27.11.2011, 00:00
E celebra, frumoasa si iubitoare de animale. Paris Hilton, caci despre ea vorbim, a reusit sa surprinda din nou dupa ce a oferit o friptura in valoare de 60 de euro unui maidanez.
Miercuri, 16.11.2011, 00:00
Atunci cand vedetele apar pe covorul rosu, tinuta pe care o aleg este foarte importanta. O rochie care le pune in valoare formele apetisante le poate scoate din anonimat. Insa chiar daca vesmintele sunt impecabile, perfectiunea sta in detalii.
Joi, 13.10.2011, 00:00
Paris Hilton e oaspete de seama in India, unde isi lanseaza ultima colectie de posete. Diva a ajuns la Mumbai si a fost asaltata de jurnalisti dar si de fani, inca din aeroport. Prezentarea colectiei are loc in cadrul inaugurarii primului magazin al...
Sambata, 24.09.2011, 16:49
Paris Hilton e oaspete de seama in India, unde isi lanseaza ultima colectie de posete.
Sambata, 24.09.2011, 00:00
Superstarul lui Real Madrid nu este un jucator incredibil doar in careul advers ci si in dormitor.
Miercuri, 07.09.2011, 00:00
Paris Hilton si-a salutat admiratorii filipinezi la deschiderea unui magazin de posete si accesorii din colectia care-i poarta semnatura. Tanara milionara s-a aflat in Filipine pentru a discuta despre constructia unui club de plaja botezat, de asemenea, cu numele sau.
Vineri, 19.08.2011, 00:00
Francezii care pana nu demult erau innebuniti dupa Inna, au cunoscut-o de curand si pe Delia Matache. Si nu oricum, ci intr-un concert in cadrul caruia Paris Hilton a fost huduita la scena deschisa. Evenimentul a avut loc in luxoasa statiune...
Marti, 16.08.2011, 06:54
Francezii care pana nu demult erau innebuniti dupa Inna, au cunoscut-o de curand si pe Delia Matache. Si nu oricum, ci intr-un concert in cadrul caruia Paris Hilton a fost huduita la scena deschisa.
Marti, 16.08.2011, 00:00
Intre doua petreceri, Paris Hilton isi face timp si pentru afaceri. Mosnetinoarea imperiului Hilton a mers in Filipine unde se va intalni cu propietarii unei firme de imobiliare. Vedeta va fi designerul unui club de pe plaja din Manila. Reprezentantii...
Luni, 15.08.2011, 07:01
Intre doua petreceri, Paris Hilton isi face timp si pentru afaceri. Mostenitoarea imperiului Hilton a mers in Filipine unde se va intalni cu proprietarii unei firme de imobiliare.
Luni, 15.08.2011, 00:00