Confiscarea petrolierului Stena Impero tocmai afost ridicată, a anunţat miercuri Teheranul, lăsând să se întrevadă o plecare iminentă a acestei nave reţinute de peste două luni în Iran, relatează AFP.
Miercuri, 25.09.2019, 16:17Petrolierul sub pavilion britanic Stena Impero este ”liber să plece”, au anunţat luni oficiali iranieni, punând astfel capăt celor două luni de criză între Teheran şi Londra în urma imobilizării navei, relatează CNN.
Luni, 23.09.2019, 13:23Iranul a eliberat şapte din cei 23 de membri ai echipajului petrolierului suedez sub pavilion britanic Stena Impero, care a fost sechestrat în această vară, a anunţat miercuri Ministerul de Externe suedez, transmite Reuters.
Joi, 05.09.2019, 07:00Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif s-a întâlnit, în Suedia, cu proprietarul navei Stena Impero, un petrolier suedez care naviga sub pavilion britanic şi omobilizat în iulie de Iran, relatează AFP.
Joi, 22.08.2019, 11:41Iranul a anunţat luni că a avertizat Washingtonul să nu-i confişte petrolierul care a părăsit duminică apele teritoriale britanice ale Gibraltarului, unde a fost reţinut săptămâni de zile, iar destinaţia finală a navei rămâne vagă, relatează AFP.
Luni, 19.08.2019, 12:27Petrolierul iranian - imobilizat şi apoi eliberat - de Gibraltar urma să plece pe Marea Mediterană după ce şi-a schimbat pavilionul şi numele, a anunţat vineri un oficial iranian de rang înalt, relatează AFP.
Vineri, 16.08.2019, 13:57Petrolierul iranian reţinut în Gibraltar de britanici a fost eliberat, în ciuda opoziţiei Statelor Unite. Măsura a fost luată după ce autorităţile din Gibraltar au anunţat că nava nu se mai află sub sancţiunile impuse de Uniunea...
Vineri, 16.08.2019, 09:08Autorităţile iraniene apreciau marţi că Marea Britanie ar putea să elibereze rapid petrolierul Grace 1, imobilizat la 4 iulie în largul Gibraltarului, relatează Reuters.
Marti, 13.08.2019, 11:39Gardienii Revoluţiei au anunţat vineri că au ”confiscat” un petrolier britanic, Stena Impero, în Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP.
Vineri, 19.07.2019, 21:14„Aş dori să mulţumesc Marinei Regale pentru profesionalism şi pentru că s-a asigurat că dreptul internaţional este respectat şi au susţinut libertatea de navigare printr-un canal de transport marfă care este esenţial pentru comerţul global”, a afirmat Penny Mordaunt într-un comunicat postat pe Twitter.
Joi, 11.07.2019, 16:06”Contrar dreptului internaţional, trei nave iraniene au încercat să împiedice trecerea unei nave comerciale, British Heritage, prin Strâmtoarea Ormuz”, a anunţat joi purtătorul de cuvânt britanic într-un comunicat, precizând că Marina regală britanică (Royal Navy) a fost nevoită să intervină desfăşurând o fregată în ajutorul acestui petrolier.
Joi, 11.07.2019, 12:53Marina Regală Britanică a informat că a ajutat autorităţile din Gibraltar să captureze nava pentru că aceasta transporta petrol în Siria, încălcând astfel sancţiunile UE impuse guvernului sirian condus de preşedintele Bashar al-Assad.
Vineri, 05.07.2019, 09:54Cel puţin un om a murit, patru au fost răniţi şi alţi doi sunt în continuare căutaţi de echipele de salvare după ce vasul, care transporta kerosen, a fost cuprins de flăcări. Un marinar aflat la bord a declarat că focul s-a declanşat în...
Miercuri, 09.01.2019, 07:47Autorităţile chineze se tem că ciocnirea dintre un petrolier şi un cargo de sâmbătă seară, în largul coastei de est a Chinei, poate provoca un dezastru ecologic, informează BBC.
Luni, 08.01.2018, 09:30Mai apoi, a renunţat la un salariu regesc, pentru unul de numai. un dolar pe săptămână. Iar acum este directorul unei şcoli internaţionale din România. Îl cheamă Robert Brindley. Şi e întruchiparea optimismului. E un rebel convins, dar,...
Joi, 23.03.2017, 14:00Un marinar rus şi-a pierdut viaţa în incendiul care a cuprins un petrolier sub pavilionul Rusiei, în largul Mării Caspice. Ceilalţi 10 membri ai echipajului au fost evacuaţi cu succes.
Duminica, 24.04.2016, 08:45Ministerul nostru de Externe reacţionează în cazul românului ucis în atacul asupra unui petrolier în Libia. Mai precis, MAE a convocat diplomaţii libieni de la Bucureşti pentru explicaţii.
Marti, 06.01.2015, 13:33Un petrolier care are la bord inclusiv trei marinari români a fost vizat duminică de un "atac militar aerian de origine necunoscută" în portul Derna, fief islamist din estul Libiei
Luni, 05.01.2015, 13:52Un vas petrolier a fost bombardat din aer de un avion de vânătoare, într-un port din Libia. Doi membri ai echipajului au fost ucişi. Potrivit autorităţilor de-acolo, unul dintre cei doi este român.
Luni, 05.01.2015, 13:0820 decembrie 1987, într-o noapte fatidică. 4000 de suflete au pierit în cel mai mare dezastru maritim din istorie, petrecut pe timp de pace.
Vineri, 19.12.2014, 12:37Întâmplare cu multe semne de întrebare în apele Ciprului. Un român, angajat pe un petrolier maltez, a intrat în comă în împrejurări încă nelămurite.
Marti, 12.08.2014, 13:21Astăzi se împlinesc 25 de ani de la una dintre cele mai grave deversări de petrol din istoria SUA. Tancul petrolier Exxon Valdez a eşuat în largul coastei Alaska.
Luni, 24.03.2014, 07:26“Niciodată lumea nu a fost mai aproape de un război devastator ca atunci”, au spus mulţi participanţi la evenimentele din 1962, care au rămas în istorie sub denumirile de “Criza rachetelor” sau “Criza cubaneză”.
Miercuri, 19.02.2014, 11:26Peste cateva luni vor incepe lucrarile de exploatare a unor zacaminte petroliere estimate la un miliard de euro si situat in zona orasului Pancota din judetul Arad, relateaza Mediafax. Zacamintele se afla la o adancime cuprinsa intre 450 si 2.100 de metri.
Vineri, 30.03.2012, 00:00Peste 2000 de tone de petrol si motorina au ajuns pe fundul marii, in urma naufragiului unui vas petrolier grecesc, in vestul Atenei. Capitanul navei si-a pierdut viata in urma incidentului, relateaza Reuters, citat de Hotnews.
Luni, 05.03.2012, 00:00Noua marinari au fost salvati de la bordul unui petrolier cuprins de flacari, de membrii unei echipe de televiziune, in urma unei operatiuni spectaculoase, in Golful Persic.
Marti, 21.02.2012, 00:00Un petrolier sub pavilion sud-coreean s-a scufundat in Marea Galbena. Incidentul a avut loc in urma unei explozii produse la bord, cinci membri ai echipajului fiind gasiti morti, iar alti sase fiind dati disparuti.
Duminica, 15.01.2012, 00:00Un petrolier esuat de trei luni in largul Noii Zeelande s-a rupt in doua in timpul unei puternice furtuni. Cele doua fragmente ale epavei s-au indepartat la cateva zeci de metri. Autoritatile se tem ca oceanul va fi poluat de carburantul aflat inca la...
Duminica, 08.01.2012, 09:50Un petrolier esuat de trei luni in largul Noii Zeelande s-a rupt in doua in timpul unei puternice furtuni. Cele doua fragmente ale epavei s-au indepartat la cateva zeci de metri. Autoritatile se tem ca oceanul va fi poluat de carburantul aflat inca la bord.
Duminica, 08.01.2012, 00:00Un petrolier italian avand la bord 18 membri ai echipajului a fost capturat de pirati in largul Omanului, a anuntat armatorul navei, citat de AFP.
Marti, 27.12.2011, 00:00