- Marele Premiu de Formula 1™ al Braziliei e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 1 - 3 noiembrie 2024!
- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
“Niciodată lumea nu a fost mai aproape de un război devastator ca atunci”, au spus mulţi participanţi la evenimentele din 1962, care au rămas în istorie sub denumirile de “Criza rachetelor” sau “Criza cubaneză”. A fost cel mai fierbinte moment al Războiului Rece, în care Uniunea Sovietică a testat capacitatea de reacţie a SUA. Orice greşeala putea duce la un conflict distrugător. Până la urmă raţiunea a învins şi omenirea şi-a urmat cursul firesc, dominat de pace şi progres.
În 15 octombrie 1962 avioanele spion americane de tip U-2 au facut o descoperire socanta in timp ce survolau Cuba, stat care se indrepta rapid spre un regim comunist. Sovieticii amplasau rachete cu raza medie de actiune in insula aflata la ceva mai mult de 100 de km de coastele Floridei. Aproape toata suprafata SUA ar fi putut fi lovita de astfel de rachete, care erau capabile sa poarte incarcaturi nucleare. Imediat, autoritatile americane au constituit o celula de criza sub conducerea presedintelui John Fitzgerald Kennedy, care a monitorizat situatia si a luat in calcul mai multe optiuni.
Abia peste o săptămână, pe 22 octombrie 1962, informatiile au devenit publice. Intr-un faimos discurs televizat, presedintele Kennedy a anuntat natiunea americana sa se pregateasca de ceea ce e mai rau. Sovieticii puneau in pericol securitatea Statelor Unite. Americanii insa nu erau dispusi sa cedeze. De aceea, Kennedy a ordonat impunea unei blocade navale impotriva Cubei, asa-numita “carantina”. Toate vasele sovietice care se indreptau spre insula urmau sa fie oprite la 500 de mile de coastele cubaneze. Scopul era de a impiedica definitivarea construirii rampelor de lansare pentru rachete si, in final, retragerea lor completa.
“Carantina” a intrat in vigoare din 23 octombrie 1962. Deja din ziua următoare, 24, vasele sovietice aflate în drum spre Cuba şi-au modificat traseul lăsând impresia că nu mai continuă cursul iniţial. Cu o singură excepţie. Petrolierul BUHAREST (BUCUREŞTI). Acesta şi-a continuat cu hotărâre drumul şi pe 25 octombrie a spart blocada. Autorităţile SUA au fost puse în faţa unei situaţii foarte complicate. Să atace “Bucureştiul” sau să-l lase să meargă mai departe? Vasele de război americane au încercat să oprească petrolierul sovietic şi să-l controleze, dar acesta a refuzat cu încăpăţânare şi a mers mai departe. Într-un moment de încordare extremă, Kennedy şi consilierii săi au luat cea mai inteleapta decizie. Au lăsat în pace “Bucureştiul”, mai ales ca existau informaţii că acest tip de vapor, datorită configuraţiei sale, nu poate transporta echipament pentru rachete.
“Criza cubaneza” s-a incheiat pe 26 octombrie 1962, la doar o zi dupa cel mai fierbinte moment al ei. Liderul sovietic Nikita Hrusciov i-a propus lui Kennedy o intelegere. Rachetele sovietice vor fi retrase din Cuba in schimbul promisiunii de a nu fi invadata insula. Mai apoi americanii vor accepta sa isi retraga propriile rachete din Turcia, care puteau lovi usor tinte din URSS, ca parte a acordului de rezolvare a crizei.
Conducerea de atunci a Romaniei, in frunte cu secretarul general al Partidului Muncitoresc Roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a primit cu stupoare vestea ca un vas sovietic pe nume “Bucuresti” a spart blocada, in conditiile in care marea putere de la Rasarit nu informase deloc pe romani privind actiunile sale de provocare incalcand uzantele normale de aliat in cadrul Tratatului de la Varsovia. Gheorghiu-Dej si ceilalti au tras concluzia ca Hrusciov a incercat astfel sa implice Romania in criza si sa-i trimita un semnal de revenire in rand, dupa ce tara noastra incepuse un proces de distantare de Moscova. Miscarea nu a avut efectul scontat si tara noastra si-a continuat politica din ce in ce mai distincta in cadrul blocului comunist. Dej i-a trimis in 1963 o scrisoarea secreta lui Kennedy prin care il informa ca Romania nu va participa la o actiune militara ofensiva contra NATO, iar Declaratia Partidului din aprilie 1964 a stabilit definitiv principiile politicii externe independente a Romaniei pana in 1989.
