Mare scandal, după ce Anda Ghiţă ar fi fost dată afară dint-un hotel din Poiana Braşov! După ce şi-a făcut rezervarea online, soacra lui Pitbull Atodiresei susţine că nu a mai fost lăsată să intre în camera de hotel, pentru că avea...
Marti, 16.10.2018, 18:46
Cei care vor folosi anul acesta telecabina vor simti cel mai tare scumpirile votate astazi de alesii locali din Brasov. Dacă anul trecut de exemplu plăteam 20 de lei ca să urcăm de aici până în masivul Postăvarul, anul acesta vom scoate 5 lei...
Miercuri, 03.10.2018, 19:31
Plimbările cu telecabina din Poiana Braşov se scumpesc cu până la 25%, începând cu acest sezon de schi.
Miercuri, 03.10.2018, 17:09
Consilierii locali aprobă azi tarifele la transportul pe cablu din Poiana Brașov, în sedința ordinară de la ora 14.00. Este posibil să fie majorate tarifele pentru sezonul 2018-2019. Pe surse am aflat că ar fi o majorare la telecabină, nu la...
Miercuri, 03.10.2018, 16:22
Cătălin Petrescu, salvator montan, a vorbit la Neatza despre starea partiei de schi din Poiana Brașov.
Staţiunile montane sunt încă pline de turişti, deşi primăvara şi-a intrat serios în drepturi. În Poiana Braşov, astăzi au fost 14 grade şi s-a schiat. După porţia de adrenalină, la baza pârtiei, iubitorii sporturilor de iarnă au fost...
Sambata, 31.03.2018, 19:06
Primul popas îl facem la Poiana Braşov.
Sambata, 03.03.2018, 17:22
Primul popas îl facem la Poiana Braşov. Staţiunea se mândreşte cu patru pârtii principale. Pentru începători dar şi pentru schiorii profesionişti.
Sambata, 03.03.2018, 09:06
Am putea spune că de revelion showbiz-ul românesc se împarte în două. Dacă unele vedete preferă destinaţiile exotice, altele aleg staţiunile montane.
Sambata, 30.12.2017, 11:32
La munte, se strigă deja pârtie! Cei mai nerăbdători sportivi au furat startul sezonului de schi. Şi au testat zăpada de la Bâlea Lac şi Poiana Braşov. Sinaia a fost recent desemnată cea mai bună staţiune din România, în cadrul World Ski...
Sambata, 25.11.2017, 19:31
Fanii Simonei Halep și-au pus adesea întrebarea: Pe ce își cheltuie sportiva lor favorită banii câștigați din tenis? Ei bine, Simona a făcut ceva investiții imobiliare, cea mai nouă fiind în Poiana Brașov, acolo unde și-a deschis un hotel.
Miercuri, 01.11.2017, 13:23
Instalaţiile de înzăpezire artificială sunt pregătite pentru a fi pornite, iar autorităţile estimează că se va putea schia chiar de la începutul lunii decembrie.
Miercuri, 04.10.2017, 20:31
Întrecere în cai putere şi adrenalină. pe un traseu plin de provocări! Cam asta s-a întâmplat pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov spre fascinaţia localnicilor, dar şi a turiştilor care s-au înghesuit să-i admire pe piloţii...
Duminica, 28.05.2017, 10:09
Unde sunt mulţi turişti, sunt şi încasări mari! Aşa s-a întâmplat, în această iarnă, la Poiana Braşov. Staţiunea a fost arhiplină, ceea ce i-a umplut de bucurie pe hotelieri, care n-au mai prins aşa un sezon de foarte mult timp. Chiar...
Joi, 16.03.2017, 16:28
Avem puţine pârtii, îngrijite rar, iar acum le mai atacă şi urşii. Animalele au distrus peste 30 de saltele de protecţie şi un tun de zăpadă în Poiana Braşov. În fiecare dimineaţă, de două săptămâni încoace, administratorii...
Miercuri, 08.03.2017, 19:44
Un copil de 12 ani şi un bărbat de 52 au fost grav răniţi pe drumul spre Poiana Braşov. Un şofer care se întorcea din staţiune a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de maşina în care se aflau.
Duminica, 12.02.2017, 19:26
Dragostea pluteşte în aer şi pe pârtiile din Poiana Braşov. Deşi mai sunt două zile până la Valentine's Day, cupluri din toate colţurile ţării au ales să celebreze ziua iubirii în avans.
Duminica, 12.02.2017, 19:20
Gigi Becali este principala atracţie a turiştilor, în Poiana Braşov. S-a plimbat astăzi din nou pe pârtie, însă nu s-a mai distrat ca în vremurile bune. Oricum, a stricat prietenia cu George Copos, tovarăşul de altădată.
Joi, 29.12.2016, 19:15
Ca niciodată în ultimii ani, Poiana Braşov a fost astăzi, vreme de câteva ore, o staţiune complet închisă. Poliţiştii s-au văzut nevoiţi să organizeze filtre, pentru a opri valul de turişti. Au fost atât de mulţi, încât nu mai era loc...
Miercuri, 28.12.2016, 19:33
Prima zi de Crăciun i-a scos pe români pe pârtii. Chiar dacă soarele s-a lăsat aşteptat, în unele staţiuni, copiii s-au dat cu săniile sau cu schiurile şi s-au bucurat de stratul gros de zăpadă
Duminica, 25.12.2016, 19:28
Cel mai iubit bătrânel al iernii şi-a făcut apariţia, bineînţeles, cu suprize pentru cei mici. Iar instructorii de schi au făcut şi ei show de zile mari când au coborât pârtia cu făclii în mâini.
Sambata, 24.12.2016, 08:48
Sezonul de schi a început oficial în Poiana Braşov. Primul sfârşit de săptămână în care se schiază pe aproape toate pârtiile a umplut hotelurile şi pensiunile de turişti
Duminica, 11.12.2016, 07:55
Vacanţă de coşmar în România, pentru o tânără de 17 ani din Marea Britanie. Adolescenta s-a accidentat pe o pistă din Poiana Braşov, după ce harnaşamentului din bila uriaşă în care s-a rostogolit nu a fost prins corespunzător. Când...
Luni, 01.08.2016, 07:10
În Poiană, a fost chiar mai cald ca în Vamă! Iar turiştii s-au bucurat şi de soare, şi de ultima zăpadă. Au făcut ultimele coborâri pe schiuri sau pe snowboard şi s-au despărţit cu greu de pârtie
Duminica, 03.04.2016, 19:42
O cameră de tortură, un buncăr desprins din filmele SF sau biroul unui procuror corupt din anii '60. Sunt o parte din temele pe baza cărora a fost construit cel mai mare complex de escape rooms din România, aflat în Poiana Braşov.
Vineri, 25.03.2016, 14:43
O cameră de tortură, un buncăr desprins din filmele SF sau biroul unui procuror corupt din anii '60. Sunt o parte din temele pe baza cărora a fost construit cel mai mare complex de escape rooms din România, aflat în Poiana Braşov.
Vineri, 25.03.2016, 13:38
Pentru turiştii care merg pe pârtiile din Poiana Braşov, distracţia are două runde. Nebunia în echipament de schi continuă şi după lăsarea întunericului. Apres ski party, un nou concept de petrecere în aer liber, a ajuns şi în România....
Duminica, 31.01.2016, 08:25
Un tablou de poveste i-a încântat pe turişti, în Poaina Braşov. Cu muzică şi dans pe pârtie, în acordurile trupei Fly Project, oamenii s-au distrat întreaga zi.
Duminica, 17.01.2016, 08:41
Zăpadă ca-n poveşti în Poiana Braşov.Nu a nins, dar administratorii au dat drumul tunurilor de zăpadă.Vestea s-a dus repede iar schiorii s-au înghesuit imediat pe pârtii.
Luni, 11.01.2016, 07:19
George Becali se pregăteşte de primul Revelion în libertate, după doi ani de închisoare. A ajuns deja la Poiana Braşov, locul lui de suflet.
Luni, 28.12.2015, 19:29
La munte nu e zăpadă. Dar e mâncare. Multă, bună şi românească. În timp ce unii au ieşit la picnic şi grătar, alţii s-au înfruptat dintr-un purcel la proţap. Iar apoi, s-au relaxat la Spa-urile hotelurilor din Poiana Braşov. Cu un masaj...
Sambata, 26.12.2015, 19:41
Cei mici se bucură de zăpadă, pe săniuţe şi pe schiuri. În timp ce părinţii stau mai mult cu gândul la vinul fiert şi ospăţul din restaurante. Au aşteptat asta un an întreg.
Vineri, 25.12.2015, 13:51
Pe pârtia din Poiana Braşov, e iarnă autentică. Cei mici se bucură de zăpadă, pe săniuţe şi pe schiuri. În timp ce părinţii rămân cu gândul la vinul fiert şi ospăţul din restaurant.
Joi, 24.12.2015, 19:27
Iubesc zăpada, muntele şi sporturile de iarnă. Şi vor să îi înveţe şi pe alţii să schieze sau să se dea cu placa, la fel de bine ca ei. 90 de tineri din toată ţara se pregătesc de zor pentru atestatul de instructor. Şi cum pârtiile din...
Vineri, 18.12.2015, 16:16
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineață, o atenționare Cod Galben de ninsori valabilă până miercuri după-amiază la ora 14,00 în 13 județe din centrul țării.
Marti, 24.11.2015, 16:08
De la băi fierbinţi la gerul de pe pârtie. Extremele le-au simţit turiştii de la Poiana Braşov care s-au bălăcit o seară întreagă în piscinele termale. A doua zi au luat-o însă de la capăt cu schiurile şi săniuţa în braţe. Toate cu...
Duminica, 04.01.2015, 19:32
Sezonul de schi 2014-2015 se deschide oficial, azi, la Predeal pe pârtia Clăbucet, unde stratul de zăpadă depăşeşte 40 de centimetri.
Sambata, 27.12.2014, 14:18
Viitorii instructori de schi şi snowboard se instruiesc, în aceste zile, în Poiana Brasov. Iubitori ai sporturilor de iarnă din toată ţara participă la un curs care le va permite să profeseze ca pedagogi ai pârtiilor. Practic, ei învaţă să...
Marti, 16.12.2014, 16:53
Cum toamna a început deja, startul pentru bătalia pachetelor de sărbători la munte s-a dat. În Poiana Braşov, Crăciunul şi Revelionul se vând mai ceva ca pâinea caldă. Chiar dacă la unele hoteluri ofertele au fost afişate de mai puţin de...
Marti, 07.10.2014, 16:58
Şi în Poiana Braşov, anul acesta, iepuraşul se pare că va veni. pe schiuri. Zăpada care a căzut în ultimele zile este cel mai frumos cadou pe care iubitorii sporturilor de iarnă l-ar fi putut primi.
Joi, 17.04.2014, 16:45
Saptamana mare este si saptamana curateniei generale, atat in casele romanilor cat si unitatile de cazare de la munte. In Poiana Brasov pachetele de Paste s-au vandut ca painea calda, chiar daca preturile nu sunt tocmai de neglijat.
Luni, 14.04.2014, 16:57
Se pare că Bianca şi Victor ar fi sărbătorit marea împăcare printr-o noapte incendiară, la munte. Cei doi ar fi mers în mare secret, în Poiana Braşov fără niciun fel de bagaj, sperând să nu fie zăriţi de paparazzi.
Miercuri, 26.03.2014, 17:21
Liviu Babeş, pictorul braşovean care şi-a dat foc pentru libertate în 1989, pe pârtia Bradul din Poiana Braşov va fi comemorat în această duminică. Bărbatul de doar 47 de ani şi-a dat foc în semn de protest la adresa regimului comunist....
Vineri, 28.02.2014, 10:29
Pârtiile sunt locurile de joacă preferate ale copiilor în perioada asta. Cu schiurile, sania sau o bucată de celofan se dau pe zăpadă. Important e să se distreze. Siguranţa rămâne pe planul doi. Şi nici pe adulţi nu pare să-i preocupe prea mult.
Joi, 06.02.2014, 08:44
Pârtiile sunt locurile de joacă preferate ale copiilor în perioada asta. Cu schiurile, sania sau o bucată de celofan se dau pe zăpadă. Important e să se distreze. Siguranţa rămâne pe planul doi. Şi nici pe adulţi nu pare să-i preocupe...
Joi, 06.02.2014, 07:22
A început vacanţa, dar mulţi copii încă merg la şcoală. Şi învaţă, nu glumă! Da, să schieze! Sunt pline pârtiile de pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov de copii.
Marti, 04.02.2014, 06:44
Sute de turişti le-au încercat deja, astăzi. În Azuga, chiar a fost aglomeraţie mare, datorită tarifelor reduse la transportul pe cablu şi echipamente de schi.
Joi, 30.01.2014, 23:37
Dacă lipovenii din delta Dunării par desprinşi din alte timpuri, turiştii de pe Valea Prahovei care sărbătoresc azi Naşterea Domnului merg pas la pas cu ultimele trenduri în modă.
Marti, 07.01.2014, 16:35
Invitaţii continuă să sosească la hotelul din Poiana Braşov, unde are loc nunta lui Ilie Năstase cu Brigitte.
Sambata, 09.11.2013, 19:33
Pentru că mâine-poimâine este decembrie, au devenit frecvente discţiile despre Crăciun sau Revelion. Pentru că vorbim de o perioada în care zăpada e foarte importantă iată ce vă oferă Poiana Braşov.
Sambata, 09.11.2013, 10:28