Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea de abrogare a recursului compensatoriu, care a trecut la începutul lunii decembrie de Parlament.
Joi, 19.12.2019, 11:20Un raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu a fost adoptat, marți, cu unanimitate de voturi de comisia juridică a Camerei Deputaților. Legea va fi votată miercuri, în plenul Camerei, după care va merge la promulgare.
Marti, 03.12.2019, 15:37Anunţul a fost făcut chiar de premierul Ludovic Orban, la finalul şedinţei liderilor PNL, la care a participat şi Klaus Iohannis. După câteva ore, şeful statului a susţinut primul său discurs în faţa Parlamentului.
Luni, 02.12.2019, 19:31Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a făcut luni seară noi precizări referitoare la legea recursului compensatoriu şi la faptul că nu are nicio implicare în forma în care legea a fost promovată, adăugând că, dacă o celulă dintr-un pavilion nu îndeplineşte standardele CEDO, beneficiile recursului compensatoriu se extind inclusiv asupra deţinuţilor cazaţi în condiţii corespunzătoare
Marti, 15.10.2019, 00:00Un român în vârstă de 35 de a reușit să șocheze Marea Britanie după ce s-a deghizat în curier și a pătruns în locuința unei familii, unde a atacat trei femei cu o violență uluitoare. in marea britanie
Vineri, 20.09.2019, 13:13Camera Deputaţilor se întruneşte în sesiunea extraordinară, luni, de la ora 14.00, iar pe ordinea de zi se află abrogarea Legii recursului compensatoriu şi respingerea Legii amnistiei şi graţierii şi a OUG 114. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a precizat că votul urmează să fie dat miercuri. Totodată, ea i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să dea ordonanţă de urgenţă pentru anularea OUG 51 legată de transportul gratuit al elevilor.
Luni, 26.08.2019, 14:07Camera Deputaţilor urmează să se întrunească astăzi în sesiune extraordinară, la cererea opoziţiei, având ca obiective abrogarea Legii recursului compensatoriu şi respingerea Legii amnistiei şi graţierii şi a OUG 114. Biroul Permanent al Camerei are programată o şedinţă la ora 12.30, pentru a-i convoca pe deputaţi în sesiune.
Luni, 26.08.2019, 06:15Un bărbat de 75 de ani din municipiul Galaţi a fost atacat, în scara blocului în care locuieşte, de un alt bărbat, care după ce l-a bătut cu pumnii şi cu picioarele i-a furat 500 de euro şi un telefon mobil. Atacatorul a fugit şi nu a fost prins până în prezent, în timp ce victima se află în spital.
Marti, 15.01.2019, 11:22