Află aici care este părerea Flaviei Mihășan despre sărbătoarea dragostei, Valentine's Day.
Şirul de întâlniri dintre noile fete şi băieţi a fost un succes pentru Nicolae, căci între el şi Albăstrica s-a înfiripat ceva. S-au văzut, s-au plăcut, iar acum cei doi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile. Atât Nicolae, cât...
Daniela Crudu se pare că iubeşte din nou! Şi, nu pe oricine ci chiar pe fiul guvernatorului BNR, Mugur Isăescu. Cel puțin asta scrie presa mondenă. Ba mai mult, presupusa relație pare una serioasă pentru că cei doi ar fi petrecut deja clipe romantice împreună.
Marti, 03.02.2015, 17:24
Se spune că gelozia este ca sarea în mancare. Cu alte cuvinte, ai nevoie şi de ea din când în când, dar ce te faci când atinge cote alarmante? Uite care sunt cele mai simple metode prin care poţi să-l faci să-şi mai tempereze reacţiile:
Luni, 02.02.2015, 12:49
Vor bate clopote de nuntă pentru Criistiana şi Marian sau vor curge lacrimi de despărţire?
S-au plăcut din prima clipă, însă în ciuda eforturilor pe care le-au făcut pentru a forma un cuplu, Elena și Lucian nu au reușit să se înțeleagă…până de curând, când aceasta a fost eliminată din competiție.
Vineri, 30.01.2015, 17:10Datorită show-ului "Burlăciţa", vieţile Andreei Mantea şi a lui Cristi Mitrea s-au schimbat radical. S-au îndrăgostit pe loc, au o relaţie cu năbădăi şi urmează să devină părinţi, chiar dacă nu se înţeleg perfect. Dar ce o să se întâmple în viitor?
Joi, 29.01.2015, 13:18
S-a costumat regulamentar și a vrut să-i pregătească o gustare rapidă și romantică partenerului de viață! Numai că, atunci când a văzut-o, bărbatul nu s-a mai putut stăpâni
Miercuri, 28.01.2015, 13:03
O tânără din Marea Britanie a trait un adevărat coșmar atunci când a decis să se despartă de iubitul ei. Supărat, acesta a făcut un gest greu de imaginat.
Miercuri, 28.01.2015, 12:14
Ti-ai gasit sufletul pereche? Indiferent de raspuns, trebuie sa stii ca fiecare persoana pe care o intalnesti pe pamant este aici ca sa te invete cate ceva.
Miercuri, 28.01.2015, 10:58
Elly și Roxana au fost prietene de nedespărțit, dar acum se bănuiesc de trădare!
Au trecut prin momente dificile, însă odată cu participarea la show-ul matrimonial ”Mireasă pentru fiul meu”, Cristina și Andrei și-au găsit fericirea, care a crescut odată cu trecerea timpului.
Luni, 26.01.2015, 20:53
Intrarea Cristinei Pană în casă le-a făcut pe fete să-şi ţină din scurt iubiţii!
Alina Eremia, fosta concurentă de la "Dansează printre stele", a fost invitată la "Star Chef", de pe Antena Stars, unde a făcut o dezvăluire picantă, ce-l are în prim plan pe Liviu Vârciu
Sambata, 24.01.2015, 14:05
Îşi doresc să fie împreună şi se iubesc la nebunie, însă Teodor se teme că relaţia dintre el şi Ionela este sortită eşecului. Concurentul a mărturisit că nu-şi doreşte să se despartă de iubita lui, însă pentru că mama lui vrea...
În ciuda faptului că are o relaţie tensionată cu mama iubitului ei, Ionela este puternică şi înfruntă orice de dragul acestuia. Aşa se face că aceştia au ajuns să împlinească patru luni de relaţie, pe care le-au aniversat într-un mod...
În lupta pentru inima lui Andrei au fost aruncate nu doar toate armele de seducție, ci și replici usturătoare aseară, când Antena 1 a difuzat cea de-a doua edițiie din acest sezon al emisiunii.
Vineri, 23.01.2015, 13:54
În lupta pentru inima lui Andrei au fost aruncate nu doar toate armele de seducție, ci și replici usturătoare aseară, când Antena 1 a difuzat cea de-a doua edițiie din acest sezon al emisiunii.
Deși hotărâseră să ia o pauză în relație, Mădălina și Cătălin nu pot sta departe unul de celălalt.
N-au primit în mod oficial distincţia, dar ei se consideră cei mai cei! Sunt atât de obsedaţi de fitness încât ar fi în stare să doarmă la sală
Joi, 22.01.2015, 20:52
A fost surprins în ipostaze intime alături de celebra Alina Plugaru şi a ţinut prima pagină a ziarelor, însă aceste lucruri nu i-au adus fericirea. Supărat că fosta sa iubită nu-i dă atenţie, acesta a făcut o afirmaţie şoc: "Au fost...
Deşi s-au despărţit acum mai bine de trei săptămâni, Carmen şi Dănuţ par să se apropie din nou, căci concurentul îşi doreşte cu orice preţ să se împace. Recent, aceştia au fost surprinşi în ipostaze tandre, însă Carmen a fost...
Dornic să-şi întâlnească sufletul pereche, Traian Enea a renunţat la viaţa lui de poveste din Spania şi s-a înscris în competiţia iubirii, unde a format un cuplu cu Corina. Totuşi, lucrurile nu au mers bine pentru el, motiv pentru care a decis să plece.
Miercuri, 21.01.2015, 13:39
Găsirea unui partener fidel poate să fie o problemă destul de complicată, aşa că astrologii ne sfătuiesc să ţinem cont de ce "spun" zodiile. Iată câteva caracteristici pentru fiecare în parte!
Marti, 20.01.2015, 14:48
Povestea acestei tinere a îngrozit întreaga omenire, căci nimeni nu și-ar fi putut imagina că așa ceva este posibil.
Marti, 20.01.2015, 13:26
Au fost mirii primelor săptămâni, însă relaţia dintre Lucian şi Elena nu a evoluat spre bine, motiv pentru care s-au despărţit. Acum, însă, după ce Elena a fost eliminată, cei doi concurenţi sunt mai fericiţi ca niciodată şi susţin...
În timpul celor 17 ore petrecute acasă, Cristian s-a întâlnit cu fosta iubita!
Ești cu cineva dar nu știi cât de serioasă e relația? Dacă e de multe ori evaziv și pare că ascunde lucruri s-ar putea să îi fie frică de ceva serios.
Duminica, 18.01.2015, 12:17
Marian simte că se va împăca cu Cristiana și că vor forma din nou un cuplu de invidiat.
Încă din prima clipă, Elena a fost plăcută de public şi s-a bucurat de atenţia băieţilor, însă relaţia ei cu Lucian nu a funcţionat, iar acum regretă. Privind în urmă, concurenta şi-a dat seama că a greşit enorm şi, ba mai mult,...
Chiar dacă Carmen i-a spus că nu-şi mai doreşte o relaţie cu el, Dănuţ nu renunţă. Tocmai de aceea, el a apelat la ajutorul Simonei. Folosind termeni culinari, cei doi au discutat despre cum ar putea să o recucerească Dănuţ pe Carmen.
Chiar dacă s-au despărţit de mai bine de o săptămână, iar mama lui nu este de acord cu relaţia lor, Dănuţ nu-şi pierde speranţa. El îşi doreşte în continuare să se împece cu Carmen, motiv pentru care dimineaţa a încercat să o...
La sfâşitul verii, în presă s-a scris că Smiley se iubea de peste un an cu dansatoarea Raluca Netca. Se pare că dragostea nu a durat prea mult, iar Smiley ar fi, din nou, un bărbat singur. Aviz amatoarelor.
Miercuri, 14.01.2015, 19:11
La scurt timp după ce mătuşa Roxanei a făcut numeroase acuzaţii, mama Mădălinei s-a arătat indignată şi, ba mai mult, i-a recomandat fiicei sale să întrerupă orice relaţie cu aceasta.
Relaţia specială dintre doi fraţi şi animalul lor de companie a fost imortalizată de părinţii copiilor, iar imaginile au un succes uriaş pe paginile de socializare, unde au adunat mii de comentarii şi like-uri.
Marti, 13.01.2015, 16:05
În urma concursului organizat de Revelion, Cristian, Teodor şi Dănuţ au mers la carting, unde s-au distrat pe cinste şi, în acelaşi timp, au vorbit şi cu mai mulţi fani ori prieteni. Printre aceştia s-au regăsit câţiva dintre prietenii...
La sfârşitul săptămânii trecute, mama lui Dănuţ a venit în emisiune şi l-a sfătuit pe concurent să renunţe la relaţia pe care o avea cu Carmen, însă acesta nu se lasă bătut. Acesta i-a mărturisit, încă odată, fetei că este...
Au sărbătorit de curând două luni de relaţie, însă povestea lor de iubire a ajuns la final. În urma unei discuţii, Marian şi Cristiana au hotărât să se despartă, deoarece au realizat că nu sunt compatibili.
Betty Salam ar fi fericită dacă ar mai avea un frăţior sau o surioară. Tânăra se înţelege foarte bine cu Roxana şi îşi doreşte ca tatăl ei să oficializeze relaţia în această vară. Dar să vedem şi ce ştie fiica artistului despre această presupusă sarcină care a uimit lumea mondenă.
Luni, 12.01.2015, 18:48
Au fost mirii anului 2014, însă Elly şi Cristian nu se pot bucura în întregime de premiu, de cele 2014 minute fără camere şi lavaliere. Pentru că tatăl concurentei nu este de acord cu relaţia cu Cristian, cei doi îndrăgostiţi au decis...
Chiar dacă au trecut prin momente mai dificile şi au avut discuţii aprinse, Marian şi Cristiana se iubesc la nebunie, iar recent au aniversat două luni de relaţie. Dacă Cristiana i-a pregătit acestuia o omletă, el a cerut mai multe melodii,...
Nu l-a convins pe Pellegrini, dar a dat-o pe spate pe Helen Flanagan, cunoscuta actriţă şi model de origine britanică! Vorbim despre Scott Sinclair, fotbalist care a prins doar trei minute pentru Manchester City în acest sezon!
Vineri, 09.01.2015, 12:35
Chiar dacă a acceptat faptul că relaţia pe care a avut-o cu Carmen s-a terminat, Dănuţ este dezamăgit. Recent, el s-a arătat indignat de faptul că fosta iubita este împotriva lui şi nu face decât să-l denigreze, spunând lucruri care nu...
S-au iubit, s-au certat şi s-au despărţit, însă acum Carmen şi Dănuţ au înţeles care a fost motivul separării lor. Chiar dacă este îndrăgostit nebuneşte, Dănuţ a realizat că a greşit faţă de fosta sa iubită şi îşi asumă ceea...
Mai există încă sperațe să se înfiripe ceva intre Carmen și Dănuț! Concurentul visează în continuare la Carmen!
S-au iubit aproape o lună de zile, îar în urmă cu puţin timp Dănuţ şi Carmen s-au despărţit. Totuşi, lucrurile dintre ei nu sunt tocmai bune, căci relaţia dintre ei a devenit tensionată. Deranjat de faptul că fosta iubită nu-i acordă...
După părerea lui Dănuț, Carmen are pretenții foarte mari, dar nu oferă nimic într-o relație!
Au fost împreună aproape o lună de zile, iar decizia lui Carmen de a pune punct relaţiei de iubire nu l-a bucurat deloc pe Dănuţ, care a avut mai multe ieşiri necontrolate. Nu doar că a avut un schimb de replici dur cu fosta iubită, însă a...
A mai rămas foarte puţin timp până când în casă vor intra noi concurenţi, iar fetele şi băieţii deja se arată nerăbdători. Printre aceştia se numără şi Cătălin, care a mărturisit recent că îşi doreşte să cunoască o brunetă,...
Nu a trecut mult timp de când au decis să formeze un cuplu, însă relaţia lor de iubire nu a funcţionat, motiv pentru care Dănuţ şi Carmen s-au despărţit. Deranjat de prietenia pe care o are Carmen cu celelalte fete, Dănuţ a reacţionat...