Se spune că purtătoarea de chinuiri, Cuvioasa Parascheva, este cea care ne ocrotește de pericole, iar ruga către Ea îndeplinește dorințele credincioșilor, aduce sănătate și bucurii.
Luni, 12.10.2015, 09:12
Sute de mii de rugăciuni s-au ridicat azi-noapte spre cer. Adunaţi la mănăstiri, unii cu mâinile tremurânde pe candelele aprinse, alţii cu mâinile împreunate pentru rugăciune, credincioşii au cerut iertarea păcatelor.
Sambata, 15.08.2015, 08:04
O mie de pelerini au ajuns deja acolo, să se închine la icoana făcătoare de minuni a maicii domnului. Credincioşii au înconjurat biserica pe coate la lăsarea întunericului. În noaptea asta sunt aşteptaţi o sută de mii de pelerini.
Vineri, 14.08.2015, 07:30Atunci când sunt în impas, de cele mai multe ori, românii se refugiază în credinţă. Iată locul unde dorinţele credincioşilor se îndeplinesc!
Miercuri, 29.07.2015, 14:30
O femeie nu și-a văzut fiica de 77 de ani. S-a rugat într-o seară și, a doua zi, s-a întâmplat ceva copleșitor. Mulți au spus că este o minune dumnezeiască.
Miercuri, 01.07.2015, 15:44
Părintele Gherontie Puiu este starețul mănăstirii Caraiman din Bușteni, dar recent a devenit cunoscut datorită unei întâmplări surprinzătoare.
Joi, 28.05.2015, 14:42
Oameni din toate colțurile țării merg să se închine la mormântul Părintelui Arsenie Boca, dar puțini știu cu adevărat care a fost viața lui. Înainte de a-și dedica viața rugăciunii, acesta și-a dorit să fie aviator.
Joi, 21.05.2015, 17:18
Domnul a dat, Domnul a luat. Asta spune o vorbă veche. Mulţi oameni se roagă în fiecare zi ca Domnul să le dea câte ceva, dar, în România lui 2015 există şi persoane care îl imploră pe Cel de Sus să le ia!
Duminica, 26.04.2015, 19:09
Duminica de Paște este, pentru mulți români din toate colțurile țării, o zi sfântă, în care nu doar se reîntâlnesc cu cei apropiați și se răsfață cu preparate delicioase, ci se și roagă și merg la biserică.
Vineri, 10.04.2015, 22:02
Părintele Cristian Onea spune o rugăciune, la Neatza, de Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă este o zi de mare doliu pentru întreagă creştinătate.
Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai mari sfinţi ai creştinismului şi este sărbătorit pe data de 7 ianuarie
Sambata, 28.03.2015, 15:11
Credința în Dumnezeu și rugăciunea curată sunt cele care ajută omul să treacă mai ușor peste cele mai grele încercări ale vieții.
Vineri, 30.01.2015, 17:48
Românii obișnuiesc să facă semnul crucii doar atunci când se află la biserică. Recent, un fizian a declarat ceva de-a dreptul surprinzător despre efectele acestui gest.
Joi, 08.01.2015, 15:00
În fiecare an, pe 7 ianuarie, credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, aceasta fiind una dintre cele mai importante sărbători. Cu această ocazie, creştinii pot spune o rugăciune care să îi ferească de necazuri.
Marti, 06.01.2015, 21:27
Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz ("Teologul") și Ioan Gură de Aur.
Miercuri, 31.12.2014, 19:37
Mulți sunt cei care au auzit de Apostolul Andrei ca ocrotitor al României, dar puțini sunt cei care au citit scrisoarea sfântului către români.
Luni, 08.12.2014, 16:08
Puterea unei rugăciuni este foarte mare atunci când o persoană își dorește să intre în legătură cu Divinitatea.
Luni, 08.12.2014, 14:59
Părintele Cleopa s-a remarcat de-a lungul vieții ca un mare duhovnic al românilor. Puțini știu de mesajul cutremurător pe care acesta l-a transmis credincioșilor.
Vineri, 28.11.2014, 15:48
Arsenie Boca a fost și încă este un mare mister pentru mulți dintre noi. Mormântul său adună mii de pelerini în fiecare an, martori ai minunilor pe care părintele le face.
Marti, 04.11.2014, 14:41
De-a lungul vieții, părintele de la Prislop a lăsat credincioșilor o moștenire spirituală uriașă. Printre numeroasele învățături se află și o rugăciune pe care o rostea la începutul fiecărei zi
Miercuri, 29.10.2014, 12:12
Azi e Adormirea maicii domnului, una dintre cele mai importante sărbători pentru creştini. Azi e Adormirea maicii domnului, una dintre cele mai importante sărbători pentru creştini. O zi în care cei mai mulţi români sunt liberi. să se roage sau să se distreze. Pe litoral sunt aşteptaţi peste un sfert de milion de turişti. Sute de mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi în lăcaşurile de cult din toată ţara. Mulţi credincioşi au ajuns deja la mănăstiri şi şi-au petrecut noaptea sub cerul liber, în rugăciune.
Vineri, 15.08.2014, 08:27
Pentru creștini astazi este o zi foarte importantă. Aceștia sărbătoresc Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului. Părintele Arsenie Boca este cunoscut pentru nenumăratel sale minuni.
Vineri, 15.08.2014, 07:32
O zi în care cei mai mulţi români sunt liberi. să se roage sau să se distreze. Pe litoral sunt aşteptaţi peste un sfert de milion de turişti. Sute de mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi în lăcaşurile de cult din toată ţara. Mulţi...
Vineri, 15.08.2014, 07:12
Călugării duc o viaţă simplă, dedicată rugăciunii. Totuşi, stilul lor de viaţă este un mister pentru mulţi. Nimeni nu ştie exact ce îi determină pe aceştia să renunţe la tot în numele credinţei şi ce primesc după ore bune de "linişte"
Miercuri, 02.07.2014, 13:52
Mâine, absolvenţii clasei a douăsprezecea trec printr-o nouă probă de foc: examenul la matematică.
Marti, 01.07.2014, 22:40
Adrian Mutu, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată! Briliantul dezvăluie tot! Şi nu, nu e vorba despre vreo escapadă! Adi s-a transformat radical şi a luat.calea rugăciunii
Luni, 30.06.2014, 16:51
Cătălin Oprişan, omul informat de la Neatza, ne prezintă ştirile amuzante ale zilei.
Papa Francisc s-a aflat în Iordania, prima etapă a unui turneu în Orientul Mijlociu.Suveranul pontif a oficiat o slujbă în aer liber la Amman şi s-a rugat la fluviul Iordan, pe locul unde, potrivit tradiţiei, a fost botezat Iisus
Duminica, 25.05.2014, 08:09
„Mama monstruleților”, Lady Gaga a dat startul cursei pentru cel mai ciudat look și fierbinte reprezentație pe scenă. Acum, Miley Cyrus îi face concurență, dar Gaga rămâne cântăreața care dărâmă recordurile la clipuri bizare și melodii „catchy”
Miercuri, 30.04.2014, 15:05
Este Vinerea Mare. O zi despre care preoţii spun că ar fi "cea mai mare zi de sub soare". Ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit. Ziua care a umplut biserici şi mănăstiri din toată ţara
Vineri, 18.04.2014, 16:34
Un videoclip în care apar patru câini, în timp ce iau masa, a devenit viral pe internet!
Marti, 15.04.2014, 13:05
Un bărbat fără adăpost din Ungaria a câştigat la loto suma de 600 de milioane de forinţi (două milioane de euro), după ce a cumpărat cu ultimii bani biletul câştigător
Marti, 18.02.2014, 21:59
Un băieţel a ieşit la deszăpezire cu părinţii lui, dar a fost copleşit de cantitatea de zăpadă depusă. Micuţul s-a înarmat cu o lopată croită pe mărimea lui, însă nu a rezistat efortul care trebuia depus.
Marti, 11.02.2014, 15:40
În SUA până şi câinii se roagă înainte de a servi masa. Dovada o reprezintă doi câini care încep să mănânce abia după ce stăpânul lor termină de spus rugăciunea
Miercuri, 22.01.2014, 14:22
E greu de crezut, dar e pe cât se poate de real. Un grup de tineri se roagă la Tatăl Ceresc, într-un mod cu totul și cu totul... diferit
Miercuri, 22.01.2014, 11:21
În toate lăcaşele de cult din Africa de Sud, dar şi în alte părţi ale lumii, s-au rostit ieri rugăciuni pentru Nelson Mandela. Această "Zi a amintirii" a inaugurat săptămâna de doliu naţional declarată de guvernul sud-african.
Luni, 09.12.2013, 07:29
În gerul iernii, rugăciunile s-au înălţat fierbinţi astăzi, la Mănăstirea Prislop. Sunt 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care-a fost stareţ în acest lăcaş, cel numit de toţi credincioşii "Sfântul Ardealului" -...
Joi, 28.11.2013, 16:26
Credinciosii comemoreaza 24 de ani de la moartea parintelui Arsenie Boca. Peste 1000 de oameni au venit inca de ieri la Manastirea Prislop din judetul Hunedoara. Multi dintre cei care s-au rugat la mormantul parintelui spun ca s-au vindecat de boli.
Joi, 28.11.2013, 08:42
Cu paşi repezi atmosfera de iarnă veritabilă îşi face simţită prezenţa. Se apropie Sărbătorile, iar postul Crăciunului numără încă trei săptămâni. E vremea propice pentru relaxare, iar Profu' Menci ne spune ce alimente să consumăm şi mai ales, cum să le consumăm.
Miercuri, 27.11.2013, 12:31
Vadim Tudor a scris o rugăciune pentru oamenii din spitale şi din închisori.
Luni, 25.11.2013, 23:55
Maestrul Gheorghe Zamfir, “prințul eleganței”, așa cum a fost denumit de presa franceză, și cel mai bine vândut artist român al tuturor timpurilor a fost invitatul special al proiectului adresat angajaților Intact Media Group, Întâlniri creative.
Luni, 25.11.2013, 15:33
Papa Francisc le-a prescris rugăciuni celor 20 de mii de enoriaşi care au venit să asculte predica de duminică, rostită de Suveranul Pontif în Piaţa Sfântul Petru.
Luni, 18.11.2013, 07:37
A fost noapte de rugaciune in Dealul Mitropoliei. Mii de credinciosi n-au tinut cont nici de oboseala, nici de frig si au rabdat cu orele la coada. Zeci de oameni au ajuns la corturile Crucii Rosii din cauza epuizarii
Vineri, 25.10.2013, 13:18
Vaticanul a autorizat o noua traducere a Bibliei. Una care modifica anumite texte, inclusiv rugaciunea "Tatal Nostru"
Marti, 15.10.2013, 20:42
Oamenii din localitatea Izvoarele din judeţul Galaţi sunt în continuare foarte speriaţi, iar singura soluţie care le-a mai rămas este rugăciunea şi ajutorul divin. Inginerul Adrian Grigore a vorbit la Antena 3 despre cutremurele din această...
Duminica, 06.10.2013, 22:57
“Cere si ti se va da”. Urmand acest indemn, un barbat de 86 de ani a scapat de tuberculoza. Calugar devotat, acesta s-a rugat zile intregi si a promis ca va ridica o biserica Fecioarei Maria, bucata cu bucata, in schimbul sanatatii sale. De atunci, au trecut 50 de ani, iar astazi, catedrala Mejorada del Campo este o realitate.
Miercuri, 28.08.2013, 13:42
Au fost mai aproape de Dumnezeu. Credinciosii din toata tara s-au unit astazi in rugaciune, la una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii, Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta si ca Sfanta Marie Mare.
Joi, 15.08.2013, 19:15
Un cartier intreg il plange pe Nae Nicolae, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri romani! Sotia si fiica lui cea mare au ajuns, aseara, in tara, din Israel, acolo unde copilul era tratat de o afectiune grea.
Joi, 18.07.2013, 07:18
In zi de mare sarbatoare, toata familia lui Becali a mers la rugaciune. Mama si sotia, la biserica din Pipera, iar Gigi, la capela de la Jilava. Doar in Dumnezeu mai are nadejde sa-l scape din inchisoare.
Sambata, 29.06.2013, 19:28
S-a rugat pentru ei o viata intreaga, iar acum e randul lor sa-i intoarca fiecare rugaciune. Mii de oameni se aduna in fiecare zi, la Manastirea Petru Voda, unde se roaga pentru parintele Iustin Parvu.
Vineri, 24.05.2013, 16:30