X Factor, unul dintre cele mai așteptate show-uri ale acestei toamne, a avut premiera duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1. Prima seară a fost una cu multe surprize, cu povești spectaculoase, dar și cu momente extrem de emoționante.
Cel de-al optulea sezon X Factor, a cărui mare premieră va fi duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, vine cu o mulțime de surprize, atât pentru jurați, cât și pentru telespectatori.
Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie descoperite, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, ce va avea marea premieră duminică, de la 20:00, la Antena 1.
Cel de-al optulea sezon X Factor, care va avea premiera la Antena 1, duminică, 26 august, de la ora 20.00, vine cu o mulțime de surprize atât pentru telespectatori, cât și pentru jurați și prezentatori. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică.
Şi în acest an, cei patru juraţi „X Factor”, show ce va avea marea premierã pe 26 august, de la 20:00, la Antena 1 au avut parte de mici surprize în fiecare zi de audiții, atât din partea spectatorilor, cât și din partea unor concurenți.
Obișnuit să se joace cu vorbele și să le și pună pe note, Carla’s Dreams nu face pauză nici măcar când este la pupitrul de jurat ”X Factor”, așa că și-a surprins din nou colegii cu analogiile sale.
În ultima perioadă, Delia arată mai bine ca niciodată! Jurata de la X Factor se menţine în formă alergând şi profitând de sala de fitness din apartamentul său de lux
Miercuri, 25.07.2018, 12:20Actorul Mihai Bendeac s-a transformat încă din primele zile de audiții ”X Factor” din cel de-al optulea sezon, care se desfãşoarã în prezent în Bucureşti, în ”avocatul” concurenților.
Aflat într-o nouă postură, în cel de-al optulea sezon ”X Factor”, actorul Vlad Drăgulin și-a luat în serios rolul de... înger păzitor!
Jurații X Factor” au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii.