Antena Căutare

Rețeta tradițională de cârnați de casă. Cum îi facem suculenți și gustoși

Rețeta tradițională de cârnați de casă pentru masa de Crăciun. Iată metodele prin care îi putem facem suculenți și gustoși. Oaspeții „se vor linge pe degete” după ce vor mânca din ei.

Rețeta tradițională de cârnați de casă pentru masa de Crăciun | Shutterstock

Au rămas doar câteva zile până la Crăciun, iar pregătirile sunt în toi. Gospodinele au început deja să se gândească la preparatele delicioase cu care vor încânta papilele gustative ale oaspeților pe 25 decembrie.

Printre felurile tradiționale pe care românii le vor pune pe masa festivă sunt sarmalele, drobul, lebărul, jumările, toba, cozonacul și cârnații de casă. Acestea nu lipsesc din casele oamenilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Tot mai multe persoane au achiziționat din magazine carne de porc, chiar înainte de Crăciun. La sate, dar nu peste tot în România, se păstrează și în zilele noastre sacrificarea porcului. Este o tradiție de care încă se ține cont. Bărbații sunt cei care se ocupă de tăierea animalului în timp ce femeile au rolul de a împărți carnea pe categorii.

Citește și: Secretul cozonacilor perfecți, descoperit la Ploiești. Alex, un cofetar iscusit, a aflat rețeta care i-a fascinat pe clienți

Articolul continuă după reclamă

Totodată, gospodinele trebuie să se gândească foarte bine la bucatele pe care urmează să le pregătească. În meniul lor este prezentă și rețeta tradițională de cârnați de casă. Acestea reușesc în fiecare an să impresioneze invitații de la masa de Crăciun cu acest preparat suculent și gustos.

Rețeta tradițională de cârnați de casă. Ingredientul secret care îi face să fie fragezi și plin de savoare

Rețeta tradiționala de cârnați de casă este una foarte simplă. Oricine poate să-i facă dacă cunoaște ingredientul secret ce le oferă savoare. Femeile apelează la acest preparat pentru a-i surprinde pe oaspeți de Crăciun.

Care sunt ingredientele pentru reteța tradiționala de cârnați de casă

Pentru a face cei mai fragezi și gustoși cârnați de casă este nevoie de următoarele ingrediente:

• 1 kg pulpă de porc;

• 1 kg poală (burta de porc);

• 30 g de sare;

• 6 g piper;

• 1 lingură boia dulce;

• 6 g cimbru;

• 1 căpățână de usturoi;

• 400 ml vin alb sec;

• 4 m de intestine de porc.

Cum se prepară rețeta tradițională de cârnați de casă

Este indicat ca pentru această rețetă tradițională de cârnați de casă să se folosească o cantitate egală de carne de porc (pulpă și burtă). Ingredientul secret al preparatului este de fapt fleica de porc, o carne dulce și fragedă care dă gust cârnaților, potrivit pofta-buna.com.

Primul pas pe care trebuie să-l facă gospodinele este de a tăia carnea în bucăți și de a o pune într-un bol pentru a-i adăuga condimente: vinul, usturoiul pisat, sarea și piperul. Se amestecă, iar vasul se acoperă cu folie ca mai apoi să fie lăsat într-un loc rece până a doua zi.

Citește și: Desert rapid de Crăciun, fără ou, fără unt, fără coacere. Va dispărea într-un minut de pe farfurie

Este recomandat ca amestecul făcut să stea în marinadă timp de 12 - 24 de ore. Apoi, carnea se scurge și se toată, urmând să se mai adauge peste ea cimbrul uscat și boia dulce. Se frământă cam 20 de minute amestecul până când obținem o compoziție omogenă.

De asemenea, un detaliu este foarte important atunci când trebuie să umplem cârnații. Pentru fiecare kg de care se calculează 1 metru de intestin de porc. Intestinele se spala bine cu apă călduță și se lasă în apă rece cu felii de lămâie sau portocală.

Ultimul pas este de a pune o mână de carne în mașina de tocat și de a lega intestinul la un capăt ca mai apoi să fie umplut.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast deliciu
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate culinară a studiat
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x