Antena Căutare

Aproape 100 de medicamente, scoase de pe piaţă. Ce trebuie să faci dacă ai așa ceva acasă!

Aproape 100 de medicamente esenţiale în tratarea unor afecţiuni pot dispărea de pe piaţa piața din România în perioada următoare. Motivul invocat de producători? Aceștia le consideră nerentabile.

Aproape 100 de medicamente esenţiale în tratarea unor afecţiuni pot dispărea de pe piaţa piața din România în perioada următoare. Motivul invocat de producători? Aceștia le consideră nerentabile.

Pe listă sunt medicamente folosite la tratamentul cancerului, al afecțiunilor cardiovasculare, neurologice și gastrointestinale, notează hotnews.ro. Printre acestea se numără Adrenalina, Ampicilina, Amoxicilina, Diazepam, Enalapril, Oxacilina sau Ranitidina, dar și Bleomicin și Cisplatin – două citostatice esențiale, utilizate în tratamentul a numeroase tipuri de cancer.

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice susține că principală cauza a dispariției acestora ar fi taxa clawback, aplicată în mod uniform atât medicamentelor scumpe, de câteva mii de euro, cât și celor ieftine, care costă câteva zeci de lei.

Potrivit reprezentanților medicali, cei care folosesc medicamentele, vor găsi înlocuitori cu aceeași compoziție, însă sub alte denumiri. Lista medicamentelor care riscă să dispară de pe piața din România în perioada următoare, potrivit producătorilor.

Articolul continuă după reclamă

Acenocumarol 2mg – cardiovascular

Adrenalina inj 50 fiole – ATI

Amlodipina 10mg – cardiovascular

Amlodipina 5mg – cardiovascular

Amlodipine – hipertensiune

Amoxicillin – infecţii

Amoxicillin + Acid Clavulanic – infecţii

Ampicillin – infecţii

Atorvastatina 10mg – cardiovascular

Atorvastatina 20mg – cardiovascular

Atorvastatina 40mg – cardiovascular

Atorvastatina 80mg – cardiovascular

Azithromycin – infecţii

Bleomicina – hematologie, leucemie

Candesartan 16 mg – cardiovascular

Candesartan 8mg – cardiovascular

Captopril 25mg – cardiovascular (hipertensiune arterială; insuficienţă cardiacă congestivă; perioada post-infarct miocardic)

Carbamazepina – 200mg – sistem nervos, epilepsie

Carvedilol – hipertensiune arterială

Cefaclor – 250mg – infecţii

Cefaclor – 500mg – infecţii

Cefaclor – susp – 125 – infecţii

Cefalexin – infecţii

Cefalexin – infecţii

Cinnarizina – 25mg – sistem – nervos

Ciprofloxacina – 250 – infecţii

Ciprofloxacina – 500 – infecţii

Cisplatin – oncologie

Clarithromycyn – infecţii

Claritrmicina – 500mg – infecţii

Claritromicina – 250mg – infecţii

Claritromicina – susp – 125 – infecţii

Claritromicina – susp – 250 – infecţii

Clopidogrel – antitrombotice, antiagregante, plachetare

Diazepam – 10mg – sistem nervos

Diazepam – inj – ATI –

Donepezil – 10mg – sistem nervos

Donepezil – 5mg – sistem nervos

Doxepin – 25mg – sistem nervos

Enalapril – 10mg – cardiovascular

Enalapril – 20mg – cardiovascular

Enalapril – 5mg – cardiovascular

Esomeprazol – 10mg – digestiv

Esomeprazol – 20mg – digestiv

Felopidine – hipertensiune arterialp

Furosemid – tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau afecţiunile renale

Flutamida – oncologie

Fluorouracil – oncologie

Gentamicinum – tratamentul infecţiilor microbiene cu germeni rezistenti tratament de spital, un singur suplier pe piaţă

Hidroclorotiazida – cardio

Indapamida – 1,5mg – cardiovascular

Irbesartan – 150mg – cardiovascular

Irbesartan – 300mg – cardiovascular

Lansoprazol – 15mg – digestiv

Lansoprazol – 30mg – digestiv

Levetiracetam – 500mg – sistem nervos

Lisinopril – hipertensiune arteriala

Lisinopril – 10mg – cardiovascular

Lisinopril – 20mg – cardiovascular

Lisinopril – 5mg – cardiovascular

Metoclopramid – 10mg – digestiv

Metoclopramid – inj – digestiv

Metoprolol – succinate – hipertensiune arterială

Nebivolol – hipertensiune arterială

Nifedipin – 20mg – cardiovascular

Ofloxacin – 200mg – infecţii

Olanzapina – 10mg – sistem nervos

Olanzapina – 5mg – sistem nervos

Omeprazol – 20mg – digestiv

Omeprazole – aciditate gastrică, ulcer

Oxacillin – infecţii

Pantoprazol – 20mg – digestiv

Pantoprazol – 40mg – digestiv

Ramipril – 10mg – cardiovascular

Ranitidina – inj – gastro

Rosuvastatin – cardiovascular (statine, hipocolesterolemiante)

Rivastigmine – demenţă, anticolinesterazice

Simvastatina – 10mg – cardiovascular

Simvastatina – 20mg – cardiovascular

Spironolactona – 25mg – cardiovascular

Sulfasalazinum – tratamentul bolii Chron; reumatologie; singurulsuplier de pe piaţă

Sucralfatum – tratamentul afecţiunilor gastro intestinale

Theophyllinum – tratamentul astmului; singurul suplier de pe piaţă

Telmisartan – hipertensiune (sartani).

Reacția MAI, după tragedia din Ungaria: „Un șofer în live pe Facebook, nouă persoane decedate, mai mulți copii orfani. S... La un pas de o nouă tragedie! Un microbuz şcolar în care se aflau 15 copii, implicat într-un accident rutier...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Rezultate Loto, 11 ianuarie 2026. Report de peste 2,89 milioane de euro la categoria I
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Rezultate Loto azi, 11 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 11 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x