Antena Căutare

Anchetă a procurorilor după ce un bărbat nu a fost internat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, deşi acuza deficienţe respiratorii majore / Ulterior, el a fost confirmat cu Covid-19

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin au început cercetările după ce un bărbat s-a prezentat în urmă cu o săptămână la Spitalul Judeţean, acuzând deficienţe respiratorii majore, iar cadrele medicale nu l-au internat, i-au prescris un tratament şi l-au trimis acasă. Ulterior, starea sa de sănătate s-a agravat, bărbatul fiind dus cu ambulanţa la spital şi fiind confirmat cu Covid-19.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în 29 martie a fost înregistrat un dosar penal pentru zădărnicire a combaterii bolilor. "În data de 29 martie, cu ocazia vizualizării unor reportaje în mass-media locală şi pe reţelele de socializare, din care rezulta faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin o persoană a fost depistată pozitiv cu virusul COVID-2019, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin-Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor”, se arată în comunicat. Anchetatorii au stabilit că, în 24 martie, un bărbat a fost transportat, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase, întrucât prezenta deficienţe respiratorii majore. În urma consultului de specialitate cadrele medicale au decis să nu fie internat, fiind îndrumat să se deplaseze la domiciliu şi i s-a recomandat un anumit tratament medicamentos. Ulterior, în 26 martie, deoarece starea de sănătate i s-a agravat, bărbatul a solicitat ambulanţa, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase. De aici a fost retrimis la Secţia UPU, fiind testat pentru Covid-19. Deoarece rezultatul a fost pozitiv, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Procurorii continuă cercetările în acest caz.

Sursa : news.ro

Vaccinul împotriva noului coronavirus ar exista deja! De 100 de ani! A luptat împotriva unei boli cumplite!... Asistentă în carantină, în spitalul din Deva, mărturii înecate în lacrimi: „Eu sunt toată carne vie! Soțul meu e la un p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x