Antena Căutare

„Burlăcița” a fost lider absolut de audiență

Telespectatorii au vrut să vadă cine este cel care a reușit să o cucerească definitiv pe Daniela Crudu în cadrul celui de-al treilea sezon al reality show-ului „Burlăcița”, iar Antena 1 a fost lider incontestabil de audiență, atât la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cât și la nivelul publicului din mediul urban și la nivelul întregii țări.

Astfel, în intervalul orar 23:08 – 02:00, finala emisiunii „Burlăcița” a obținut, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, o medie de 3,9 puncte de rating și 20,2% cotă de piață, în timp ce ProTV, clasat pe locul al II-lea, a avut 3,7 puncte de rating și 19,3 procente din cota de piață.

Antena 1 a condus în topul audiențelor și pe publicul din mediul urban, unde a obținut o medie de 3 puncte de rating și 14,8 procente din cota de piață, în timp ce ProTV a avut 2,8 puncte de rating și 13,9% cotă de piață.
Clasamentul se menține în favoarea Antenei 1 și la nivelul întregii țări, unde a înregistrat o medie de 2,8 puncte de rating și 14,9 procente din cota de piață. ProTV, cel care ocupa și de această dată locul al II-lea, a avut 2,2 puncte de rating și 12,1% cotă de piață.

Ritualul de seducție desfășurat în Italia s-a încheiat aseară cu o cerere în căsătorie. Valentin este cel care a convins-o pe Daniela de-a lungul timpului petrecut împreună și pe parcursul întâlnirilor avute că are cele mai mari șanse să devină partenerul vieții ei.

Articolul continuă după reclamă

Valentin (data nașterii: 16. 09. 1982) pare să fi trăit până acum trei vieți, nu una. A plecat în SUA la doar 19 ani și, pentru a putea trăi visul american și a obține actele necesare, s-a căsătorit. Doi ani mai târziu, în Las Vegas, a cunoscut o altă femeie și s-a recăsătorit. Împreună au o fiică, de 12 ani, pe care Valentin o vede o dată pe an, de ziua ei. Căsnicia nu a durat mai mult de cinci ani, pentru că, întorși în România, mama fiicei lui nu s-a putut adapta. Din cea de-a treia căsnicie, cu o româncă, de data asta, Valentin are un băiețel.

Din cele trei căsnicii, concurentul de la „Burlăcița” a învățat să nu se mai grăbească. Spune însă că nu regretă nimic.
Valentin se consideră un tip amuzant, deși, uneori, poate părea neserios. Este simpatic, ambițios, romantic.

Daniela Crudu, primele declaraţii după marea finală a show-ului "Burlăciţa": "Nu voi uita niciodată...&qu...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Suhaib Meshah, fostul concurent de la „Burlăcița”, a fost declarat mort. Unde a fost localizat telefonul lui ultima oară
Suhaib Meshah, fostul concurent de la „Burlăcița”, a fost declarat mort. Unde a fost localizat telefonul lui...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Suhaib Meshah, fostul concurent de la „Burlăcița”, este dispărut din luna noiembrie. Ce mărturisiri au făcut părinții săi
Suhaib Meshah, fostul concurent de la „Burlăcița”, este dispărut din luna noiembrie. Ce mărturisiri au făcut...
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x