Antena Căutare

Concediu maternitate 2018. Modificări noi la indemnizația de creștere a copilului

Concediu maternitate 2018. Guvernanții își propun să ia măsuri pentru încurajarea natalității în România, așadar vor să schime anumite aspecte în ce privește condițiile indemnizației de creștere a copilului. 

indemnizatie de crestere

Concediu maternitate 2018. Guvernanții își propun să ia măsuri pentru încurajarea natalității în România, așadar vor să schime anumite aspecte în ce privește condițiile indemnizației de creștere a copilului.

Concediu maternitate 2018. Una dintre corecțiile pe care le vizează aceștia sunt acordarea unei indemnizații mai mari persoanelor care, la mai puțin de 12 luni de la revenirea la muncă din concediu de materitate, intră din nou în concediu pentru creșterea copilului (CCC), așa cum se întâmplă în prezent.

Astfel că, pentru a remedia această situație, recent a fost pusă în discuția senatorilor o propunere legislativă care ar putea să permită acestor persoane să beneficieze de o indemnizație mai mare.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor conține o serie de schimbări privind concediile de creștere a copilului și indemnizația aferentă. Această propunere a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere, iar pentru a fi și pusă în aplicare, este nevoie de aprobarea parlamentarilor, urmată de publicarea actului în Monitorul Oficial.

Articolul continuă după reclamă

Concediu maternitate 2018. Mai exact, dacă o persoană solicită un nou concediu de creștere a copilului, în mai puțin de 12 luni de la finalizarea anteriorului concediu, iar în această perioadă obține venituri impozabile din care rezultă o indemnizație mai mică decât cea anterioară, i se va acorda persoanei în cauză indemnizația stabilită pentru concediul anterior.

Această modificare este propusă deoarece, indemnizația lunară calculată pe o perioadă mai scurtă de 12 luni este, de obicei, mai mică, iar acest proiect ar putea duce astfel la majorarea concediului de maternitate.

Concediu maternitate 2018. Cuantumul indemnizației lunare reprezintă ” 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului”.

Potrivit legislatiamuncii.manager.ro, indemnizația de creștere a copilului a urcat la 1.250 lei, începând cu 1 ianuarie 2018.

Concediu maternitate 2018. Un salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea copilului:

  • până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului;
  • până la împlinirea vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.
  • Pentru copilul cu dizabilitate care a împlinit vârstă de 3 ani, salariații pot beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului până la vârstă de 7 ani.

surse: avocatnet.ro, legislatiamuncii.manager.ro

Locuri de muncă pentru români în Europa! Se oferă salarii mari, fără să fie nevoie de studii superioare... Absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie vor susţine examenul de rezidenţiat. Câte locuri au fost scoase la...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost ca o mamă pentru mine”
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în afara României
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x