Antena Căutare

Constanţa: Băiatul dispărut la Pecineaga s-a înecat în bazinul în care a fost găsit

Băiatul de opt ani dispărut la sfârşitul săptămânii trecute din Pecineaga şi găsit vineri dimineaţă într-un bazin de colectare aparţinând unor ferme de porci din zonă s-a înecat, a relevat necropsia făcută de medicii legişti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, necropsia efectuată în cazul băiatului de opt ani din Pecineaga a arătat faptul că aceasta a murit înecat. Oamenii legii au explicat că la două ore după ce au fost sesizaţi de dispariţia copilului, acesta a fost identificat pe camerele video în zona unui podeţ. De asemenea, anchetatorii au audiat zeci de persoane care ar fi putut avea legătură cu băiatul, au fost verificate 20 de autoturisme, iar în urma căutărilor cu trei câini de urmă poliţiştii au fost duşi în zona bazinelor respective. Anchetatorii au stabilit că băiatul a plecat cu rolele de acasă şi a parcurs peste un kilometru cu acestea până când a ajuns în zona celor două bazine, după care a abandonat rolele respective şi a rămas în şosete. Cel mai probabil, el ar fi alunecat în bazinul respectiv. Timp de mai multe zile, pompierii au lucrat cu mai multe motopompe pentru golirea bazinelor respective. Din primul bazin, acolo unde a fost descoperit trupul băiatului, a fost scos tot lichidul şi a rămas doar mâlul, vizibilitatea fiind zero. Anchetatorii aveau în vedere aducerea unei pompe submersibile în cursul zilei de vineri pentru a continua verificările în bazinul respectiv. Băiatul de opt ani din Pecineaga, dispărut la sfârşitul săptămnânii trecute, din faţa casei, a fost găsit vineri dimineaţa într-un bazin de colectare care al unor ferme de porci din zona respectivă. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Pecineaga au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariţia Iulian Alexandru Biţică, în vârstă de 8 ani, din localitatea Pecineaga. Băiatul a dispărut în jurul orei 15, din faţa locuinţei unde se afla la joacă. Căutările făcute de poliţişti în acest caz au fost complexe. Astfel, pe parcursul verificărilor a fost folosit elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie, pe tot parcursul zilei, pentru căutări pe raza comunei, dar şi în localităţile adiacente. Poliţiştii au audiat martori, declaraţiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariţiei. Totodată, au fost efectuate verificări adiacente cauzei în localităţile Ovidiu, Hârşova, Neptun. De asemenea, pompierii din cadrul ISU Dobrogea au verificat canale de irigaţii, bazine şi fose de dejecţie, iar poliţiştii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), cu ajutorul căruia prezenţa copilului a fost constatată la un anumit moment al zilei, într-un anumit loc.

Sursa : news.ro

Ministrul Muncii, despre durata procesării dosarelor de pensie: Am de gând să iau măsuri în ceea ce priveşte comunicarea... Un adolescent a fost spulberat de o maşină după ce a traversat strada. Ce greșeală fatală a făcut...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x