Antena Căutare

Anunț important pentru pensionari! Ministrul Muncii a dezvăluit ce se întâmplă cu pensiile recalculate

Punerea în plată a pensiilor recalculate se va face începând cu 1 octombrie 2018, indiferent de data la care se va termina de recalculat ultimul dosar din țară, după cum a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Punerea în plată a pensiilor recalculate se va face începând cu 1 octombrie 2018, indiferent de data la care se va termina de recalculat ultimul dosar din țară, după cum a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Vor primi în plus (pensionarii n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu”, a explicat Marius Budăi la România TV.

„Pentru a pune în aplicare o asemenea lege este nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm. Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare. Dacă să zicem că în februarie 2019 un pensionar care se încadrează la acea lege 192 primeşte acasă decizia de pensie cu noul cuantum el va fi pus în plată începând cu 1 octombrie 2018. Practic de când a intrat legea în vigoare până va primi decizia acasă acel pensionar va primi diferenţa de bani", a adăugat ministrul Muncii.

Ministrul a precizat că de această recalculare vor beneficia cei care au fost afectaţi de inechităţile create de multele modificări ale Legii pensiilor.

Articolul continuă după reclamă

„De-a lungul timpului legea pensiilor (...) a fost tot amendată, tot modificată. S-au creat inechităţi, unii pensionari au ieşit mai devreme beneficiind de un alt stagiu de cotizare, alţii au beneficiat de punctaj la grupe, alţii nu. Acele persoane care nu au punctaj la grupele de muncă şi care au ieşit la pensie pe legi speciale se încadrează la 192. Acelor persoane le va fi recalculată pensia. Foarte important de precizat că, dacă cumva, din calcul, la unii dintre pensionari iese un cuantum mai mic niciun pensionar nu va pierde ci va rămâne în plată cu acel cuantum care este cel mai avantajos pentru el", a mai spus ministrul Muncii.

Marius Budăi a precizat și că în această lună pensiile vor fi plătite în toată ţara până pe 15 decembrie.

Ultimă oră! Accident pe Prelungirea Ferentari! Au fost implicate două mașini și un tramvai... Oficial! Noi scumpiri pentru români, în prag de sărbători! Pentru ce produse am putea scoate mai mulți bani din buzunare...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x