Antena Căutare

INCENDIU DE VEGETAȚIE în România! Accesul pompierilor la fața locului este aproape imposibil

Pompierii din Prahova sunt în alertă! Un incendiu de vegetație a izbucnit în fondul forestier al localităţii Azuga. Accesul pompierilor este extrem de dificil, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos o distanţă foarte mare.

INCENDIU DE VEGETAȚIE în România! Accesul pompierilor la fața locului este aproape imposibil
incendiu vegetatie prahova

Pompierii din Prahova sunt în alertă! Un incendiu de vegetație a izbucnit în fondul forestier al localităţii Azuga. Accesul pompierilor este extrem de dificil, aceştia fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos o distanţă foarte mare.

Focul se manifestă între două văi, respectiv Valea Stevia şi Unghia, din localitatea Azuga, intr-o zonă greu accesibilă echipajelor de intervenţie.

”La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de primă intervenţie si comandă, un autocamion de intervenţie, o şenilată şi o motopompă. Echipajele şi mijloacele se vor deplasa până la Cabana Trifoi, iar pompierii vor continua terestru pana la locul intervenţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.

Deocamdată, nu se ştie suprafaţa afectată, nici cauza incendiului.

Articolul continuă după reclamă
IAD pe drumurile din România! Cod ROȘU DE INTERVENȚIE în Gorj! Cel puțin nouă sunt răniți după ce un microbuz a fost lov... Care este noua formula de calcul a PENSIILOR? Guvernul anunță noi majorări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x