Antena Căutare

Negru Vodă, orașul fără medici și ambulanțe

O mamă din localitatea Negru Vodă a trecut prin clipe de coşmar după ce copilul ei de 10 ani s-a rănit grav la mână în timp ce încerca să sară gardul şcolii. Orașul nu are spital sau dispensar medical, iar singura ambulanţă care deserveşte zeci de mii de oameni era plecată la un alt caz.

O mamă din localitatea Negru Vodă a trecut prin clipe de coşmar după ce copilul ei de 10 ani s-a rănit grav la mână în timp ce încerca să sară gardul şcolii. Orașul nu are spital sau dispensar medical, iar singura ambulanţă care deserveşte zeci de mii de oameni era plecată la un alt caz.

O profesoară a încercat să oprească sângerarea băiatului. Iar şansa lui a fost elicopterul SMURD, trimis tocmai de la Constanţa. Dar oamenii din localitate se plâng că nu pot fi salvaţi în caz de urgenţă.

Băiatul de 10 ani era în pauză când a încercat să sară gardul şcolii din Negru Vodă ca să recupereze o minge. Şi-a înfipt mâna în grilajul metalic, iar o profesoară a fost cea care a încercat să oprească sângerarea cu un garou împrovizat.

Mama copilului: Groază când am văzut rana. M-a luat groaza, mi-am pus mâinile în cap, am zis că nu e adevărat.

Singura maşină de intervenţie din localitate deserveşte 25 de localităţi, cea mai îndepărtată fiind la o distanţă de 45 de kilometri.

Angela Cosma, asistentă: Lucrăm 12/24, cu patru, cinci, şase gărzi pe lună ca să acoperim cât de mult se poate.

Pentru că echipajul era plecat la alt caz, a fost solicitat elicopterul SMURD. Băiatul a ajuns, în cele din urmă, la spitalul din Constanţa, unde a fost operat. În oraşul Negru Vodă din Constanţa trăiesc aproape cinci mii de oameni. Spital au avut doar înainte de Revoluţie. Iar singurul dispensar din zonă arată ca după război.

Doi medici de familie îşi mai desfăşoară activitatea în localitate. În cazul unei urgenţe, oamenii trebuie să ajungă la Mangalia, unde este cel mai apropiat spital. Sunt 33 de kilometri de parcurs.

În tot judeţul Constanţa, într-o zi, nu sunt mai mult de cinci echipaje cu medic. Celelalte 20 de ambulanţe sunt doar cu asistent.

Citește mai mult pe Observator.tv!

S-au copt căpșunile de toamnă. Un student face zeci de mii de euro din această afacere... Profesorii au interzis la meditații cu elevii de la clasă. Cadrele didactice care vor încălca regulamentul riscă facă în...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 29 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
(P) Lady Gaga a ales creațiile designerului român Diana Caramaci pentru concertele sale din Japonia
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x