Antena Căutare

Noi informații despre despre răniții din Clubul Colectiv! Spitalul Militar Central: :Toți sunt în stare generală bună"

Toți cei patru pacienți răniți în Colectiv care se află internați la Spitalul Militar Central sunt în stare generală bună, cu evoluție locală favorabilă, conștienți, cooperanți, orientați temporo-spațial, echilibrați respirator și hemodinamic.

Toți cei patru pacienți răniți în Colectiv care se află internați la Spitalul Militar Central sunt în stare generală bună, cu evoluție locală favorabilă, conștienți, cooperanți, orientați temporo-spațial, echilibrați respirator și hemodinamic.

Pacienții internați în această unitate medicală beneficiază de tratament chirurgical, în Blocul Operator al Secției de Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, pentru realizarea toaletei chirurgicale a leziunilor de arsură și a plăgilor, precum și pentru monitorizarea stadiului de reepitelizare a tegumentelor, ulterior realizării procedurilor de grefare, a informat un comunicat de presă al Spitalului Militar, remis vineri AGERPRES.

#Colectiv. Andrei Găluţ, solistul şi singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity, a ieşit din comă

Programul zilnic de recuperare motorie se derulează sub îndrumarea specialiștilor kinetoterapeuți și a personalului medical de îngrijire.

De asemenea, se continuă acordarea unei atenții speciale pe partea consilierii psihologice, atât pentru pacienți, cât și pentru familie, consiliere realizată de către specialiștii din SUUMC și din MApN.

În ceea ce privește cei doi pacienți transferați în Marea Britanie — unul dintre aceștia se află într-o stare generală stabilă, cu evoluție favorabilă, iar celălalt medicii curanți menționează progresele înregistrate de acesta în procesul de vindecare al arsurilor, cu prognostic favorabil asupra evoluției stării de sănătate, în perioada următoare.

Cei doi pacienți transferați la Rotterdam sunt într-o stare medicală stabilă, unul rămânând în continuare ventilat iar la celălalt, se înregistrează o evoluție pozitivă a stării de sănătate. Pentru perioada următoare, în ambele cazuri, se vor realiza noi intervenții chirurgicale.

Pacienta transferată la Viena se află în stare medicală critică dar stabilă, atent monitorizată de medicii curanți ca urmare a intervenției chirurgicale de transplant de piele cu autogrefe, realizată la data de 20 noiembrie.

Românii și "Cumințenia Pământului"... Ziua Brâncuși va fi celebrată pe 19 februarie ca sărbătoare națională... Acționarul majoritar al Pionierul SA, condamnat definitiv la șase ani de închisoare...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta Catine.ro
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi reechilibrate. Reacția Kremlinului
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x