Antena Căutare

Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România

Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prezis cu doi ani înainte criza financiară din 2008 şi este astăzi unul dintre cei mai renumiţi analişti la nivel mondial, vine în România pentru a participa la o conferinţă organizată de Profit.ro pe 11 noiembrie, dar şi pentru a fi prezent la Gala anuală a Profit.ro, Poveşti cu Profit Made in Romania, programată pentru aceeaşi zi.

Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prezis cu doi ani înainte criza financiară din 2008 şi este astăzi unul dintre cei mai renumiţi analişti la nivel mondial, vine în România pentru a participa la o conferinţă organizată de Profit.ro pe 11 noiembrie, dar şi pentru a fi prezent la Gala anuală a Profit.ro, Poveşti cu Profit Made in Romania, programată pentru aceeaşi zi.

Printre multe altele, Roubini va prezenta starea reală a economiei mondiale şi perspectiva pentru perioada imediată, va dezvălui detalii despre războiul comercial dintre SUA şi China, va explica pe larg ce impact va avea Brexitul şi va anunţa cum va fi afectată România de aceste evenimente.

Supranumit "Dr. Doom", Nouriel Roubini este într-un moment în care semnalează din nou posibilitatea izbucnirii unei noi crize, cu caracteristici diferite de cea care a afectat sistemele financiare la nivel global în 2007-2008, urmând că prezinte detalii pe această temă la conferinţa Profit.ro.

În 2006, Roubini avertiza Fondul Monetar Internaţional despre recesiunea iminentă din cauza bulei de piaţă a creditelor şi a locuinţelor. Previziunile sale despre aceste bilanţuri au devenit o realitate în 2008, odată cu izbucnirea şi reverberarea lumii într-o criză financiară globală. Astfel, în septembrie 2006, Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea New York, anunţa în faţa unei audienţe de economişti, la Fondul Monetar Internaţional, că se va produce o criză în lunile şi anii următori. Într-un an în care economia mergea bine, puţini l-au crezut atunci că va urma o prăbuşire nemaiîntâlnită a preţului locuinţelor şi a încrederii consumatorilor, un şoc petrolier şi, în final, o recesiune profundă.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Brânzăria, primul magazin din România din rețeaua de stat. Producătorii locali îşi vor putea vinde aici produsele autent... Şeful fondului Blackstone: Zona euro riscă să intre într-o stagnare economică prelungită de tipul celei traversate de Ja...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Banane sau cartofi dulci. Ce poți să consumi pentru controlul glicemiei și al greutății
Banane sau cartofi dulci. Ce poți să consumi pentru controlul glicemiei și al greutății Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Anahí și Poncho s-au reunit la 22 de ani de la difuzarea telenovelei Rebelde. Cum arată cei doi în prezent
Anahí și Poncho s-au reunit la 22 de ani de la difuzarea telenovelei Rebelde. Cum arată cei doi în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen nelimitat”
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am văzut…”
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros HelloTaste.ro
Îmbrăcat în pufoaică, Kim râde cu poftă împreună cu femei în costum de baie dintr-o piscină fierbinte. Imagini comice în Coreea de Nord
Îmbrăcat în pufoaică, Kim râde cu poftă împreună cu femei în costum de baie dintr-o piscină fierbinte.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!”
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!” BZI
Un miliard de euro, rătăcit de România pe apa sâmbetei: Constructorii cer Guvernului deblocarea urgentă a 12 investiții hidroenergetice
Un miliard de euro, rătăcit de România pe apa sâmbetei: Constructorii cer Guvernului deblocarea urgentă a 12... Jurnalul
Cine este Ioana Stan, soția lui Radu Drăgușin. Povestea de dragoste a celor doi
Cine este Ioana Stan, soția lui Radu Drăgușin. Povestea de dragoste a celor doi Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Închisoare sau muncă în folosul comunităţii pentru românii care nu îşi plătesc amenzile
Închisoare sau muncă în folosul comunităţii pentru românii care nu îşi plătesc amenzile Observator
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x