Antena Căutare

Orban: Strategia este să realizăm tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, fie cu finanţare de la buget, fie prin PPP; dacă va fi parteneriat public-privat, va fi cu asistenţă BEI, BERD, Banca Mondială; o decizie va fi luată în cel mult o lună

Premierul Ludovic Orban spune că strategia Guvernului este să realizeze tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, fie prin finanţare de la buget, fie prin parteneriat public-privat şi că o decizie în acest sens urmează să fie luată în cel mult o lună de zile.

Ludovic Orban a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov nu poate fi realizat într-o guvernare de tranziţie, de numai un an, ci este un obiectiv care poate fi asumat într-un mandat de patru ani.

“Trebuie să vedem exact care este situaţia legată de acest tronson Comarnic-Braşov, care, din punctul nostru de vedere, reprezintă o prioritate. Oricum, sunt convins că vom ajunge de la Bucureşti la Braşov mult mai repede cu avionul pe aeroportul realizat de Consiliul Judeţean decât pe tronsonul de autostradă, dar ne propunem ca obiectiv să realizăm şi acest tronson de autostradă, dar evident nu putem să o facem într-o guvernare de tranziţie, care are o durată de maxim un an de zile şi acest obiectiv nu poate fi asumat decât pentru un mandat de patru ani”, a afirmat Orban.

Premierul a spus că acest tronson de autostradă va fi realizat, fie cu finanţare de la buget, fie prin parteneriat public-privat.

“Strategia este să realizăm acest tronson de autostradă, fie cu finanţare de la buget, fie prin PPP. Dacă alegem soluţia parteneriatului public-privat, nu se va ocupa domnul Ghizdeanu, că domnul Ghizeanu a plecat de la Comisia de Prognoză, nu se va ocupa nici Comisia de Prognoză care nu are niciun fel de capabilitate, dacă alegem PPP-ul, în mod evident vom alege o formă de PPP care să fie realizată în acord cu toate standardele europene în acest domeniu şi eventual cu asistenţă fie din partea BEI, BERD, Băncii Mondiale, care să ducă la un contract de parteneriat public privat într-adevăr funcţional şi care să permită realizarea cât mai rapidă a acestui tronson de autostradă. Dacă luăm decizia de a merge pe PPP, putem să luăm decizia să-l finanţăm de la bugetul de stat şi asta este posibil. În mod evident, în maxim o lună de zile vom lua decizia”, a declarat Orban.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Orban, întrebat ce şanse îi dă candidatului Viorica Dăncilă: Zero. Şi aşa este prea mult pentru ea că a ajuns în turul d... Orban: Indiferent cum i se spune, că e deficit, că e gaură, realitatea este că PSD şi-a bătut joc de banii publici, a ad...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Somon sau pui. Care este cea mai bună sursă de proteine pentru sănătatea inimii
Somon sau pui. Care este cea mai bună sursă de proteine pentru sănătatea inimii Catine.ro
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Două românce s-au întors din Dubai cu cât ar câștiga un român cu salariul minim pe economie în 495 de ani de muncă
Două românce s-au întors din Dubai cu cât ar câștiga un român cu salariul minim pe economie în 495 de ani de... Libertatea.ro
Decizia care i-a schimbat viaţa lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns să deţină o avere fabuloasă
Decizia care i-a schimbat viaţa lui Ion Ţiriac. Cum a ajuns să deţină o avere fabuloasă AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis
Rețetă de cheesecake fără coacere, cu fructe de pădure. Pașii simpli pentru un desert de vis HelloTaste.ro
Un sac plic cu bani a fost găsit de un muncitor care excava pe un șantier, în Norvegia. Poliția crede că știe de unde sunt milioanele
Un sac plic cu bani a fost găsit de un muncitor care excava pe un șantier, în Norvegia. Poliția crede că știe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Inteligența artificială se face doctor: „consultă” 40 de milioane de oameni pe zi
Inteligența artificială se face doctor: „consultă” 40 de milioane de oameni pe zi Jurnalul
Salvia este sacră. Cum să elimini blocajele energetice din casă și să atragi vibrații pozitive în viața ta
Salvia este sacră. Cum să elimini blocajele energetice din casă și să atragi vibrații pozitive în viața ta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Un muncitor a dat peste un sac plin cu bani în timp ce săpa. Posibilă legătură cu un jaf vechi de 22 de ani
Un muncitor a dat peste un sac plin cu bani în timp ce săpa. Posibilă legătură cu un jaf vechi de 22 de ani Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat
Madeleine cu ciocolată, prăjituri franțuzești delicate, pufoase și cu gust bogat HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google a confirmat că 30% din telefoanele Android sunt în pericol. Ce se poate întâmpla cu ele
Google a confirmat că 30% din telefoanele Android sunt în pericol. Ce se poate întâmpla cu ele UseIT
Faci paste de la zero acasă? Cum este cel mai bine să le păstrezi și să le depozitezi
Faci paste de la zero acasă? Cum este cel mai bine să le păstrezi și să le depozitezi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x