Antena Căutare

Papa Francisc a inaugurat redeschiderea completă a Bazilicii Sfântul Petru. Bisericile catolice au ţinut slujbe publice pentru prima dată în ultimele două luni

Papa Francisc a inaugurat, luni, redeschiderea completă a Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, iar bisericile catolice din Italia au ţinut slujbe publice pentru prima dată în ultimele două luni.

Suveranul Pontif a ţinut o slujbă privată în capela în care este înmormântat Sf. Ioan Paul II, pentru a marca 100 de ani de la naşterea regretatului papă, relatează Reuters.

După ce Papa Francisc a părăsit bazilica, ce a fost supusă vineri unui proces amplu de dezinfectaare, ea a fost deschisă publicului pentru slujbele ţinute de preoţi.

Marcaje în limbile engleză şi italiană îi avertizează pe cei care intră să păstreze o distanţă de 1,5 metri unii de alţii, să poarte măşti şi să îşi dezinfecteze mâinile.

Bisericile din Italia au început luni să ţină slujbe, supunându-se unor noi măsuri stricte rezultate din consultaţiile episcopilor din ţară cu Guvernul.

Articolul continuă după reclamă

Credincioşii trebuie să poarte măşti. Preoţii pot celebra mare parte dintr-o slujbă fără mască, dar trebuie să poarte una, la fel şi mănuşi, când distribuie împărtăşania. Cuminecătura va fi dată enoriaşilor în mână.

Duminică, papa i-a îndemnat pe italieni să respecte noile norme, „pentru a ne proteja sănătatea noastră şi a celorlalţi”.

Potrivit unui reporter italian prezent luni în bazilică, cel puţin un preot nu a purtat mască şi nici mănuşi atunci când a înmânat cuminecătura.

Bazilica Sfântul Petru a rămas deschisă în timpul perioadei de carantină din Italia, începută în luna martie, însă doar pentru rugăciuni private. Foarte puţini oameni au intrat aici, deoarece nu au fost permise nici adunările în piaţa din faţa ei.

Vaticanul a mai spus că atunci când Bazilica Sfântul Petru va fi redeschisă pentru slujbele mari de duminică şi de sărbători, vor fi folosite termoscanere pentru a verifica temperatura participanţilor.

Sursa : news.ro

Zeci de oameni au murit, la doar câteva ore după ce au fost la o înmormântare. Ce s-a întâmplat acolo e dramatic ... Ciocniri la Hong Kong între aleşi în favoarea democraţiei şi aleşi loiali Beijingului...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x