Antena Căutare

Profitul net al Nuclearelectrica a crescut cu aproape 60% în primul semestru, la 290,66 milioane lei

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a realizat în primul semestru al anului un profit net de 290,66 milioane lei, mai mare cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a realizat în primul semestru al anului un profit net de 290,66 milioane lei, mai mare cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 5.367.792 MWh în semestrul I al anului 2019, din care 4.918.714 MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional, cu 1% mai mult faţă de prima parte din anul 2018.

Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 69,2%, iar EBITDA o creştere cu 31,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 20,1%, influenţate de creşterea cu 22% a veniturilor din vânzarea energiei electrice, arată raportul.

Veniturile din exploatare au crescut cu 20,1%, la 1,2 miliarde lei, determinate de creşterea cu 22,1% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândută în semestrul I al anului 2019 faţă de preţul mediu ponderat din semestrul I al anului 2018, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 similare cu cantitatea totală vândută în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018 (scădere cu doar 1%).

Articolul continuă după reclamă

În perioada de şase luni încheiata la 30 iunie, societatea a vândut aproximativ 0,1% din energie pe piaţa reglementată la preţ reglementat. Pentru anul 2019, pentru respectarea prevederilor OUG 114/28.12.2018, ANRE a emis Decizia nr. 326/2019, prin care stabileşte o cantitate de energie electrică de vândut de către SNN pe contracte reglementate de 1.377 GWh (din care 6,1 GWh pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019), urmând ca pentru anii următori obligaţiile de vânzare pe baza de contracte reglementate atribuite SNN să se stabilească la un nivel maxim de 65% din cantitatea de energie electrică livrată.

De asemenea, ANRE a stabilit prin respectiva decizie preţul reglementat care trebuie practicat în 2019, respectiv 188,33 RON/MWh, valoare netă de tariful pentru serviciul de transport al energie electrice achitat către Transelectrica pentru introducerea energiei electrice în reţeaua de transport a energiei electrice.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2019 este de 256,54 milioane lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program aprobat prin Hotararea nr. 6/20.05.2019 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN.

Gradul de realizare a investiţiilor la sfârşitul lunii iunie a fost de 53,4% (circa 137 milioane lei).

”Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţină un nivel cât mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi a menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei. Totodată, programul de dezvoltare urmăreşte să răspundă necesităţii de modernizare/retehnologizare a unor sisteme, din considerente atât de natură economică (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei) cât şi de natură juridică, fiind necesare implementarea unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii, acestea reprezentând cerinţe imperative, venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniu”, se precizează în raport.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 3,52 miliarde lei.

Sursa : news.ro

Economia României a crescut cu 4,4% în al doilea trimestru... Economia Germaniei s-a contractat în trimestrul doi, din cauza declinului exporturilor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Petrolul între geopolitică și investiții: ce ar trebui să știe un investitor începător
(P) Petrolul între geopolitică și investiții: ce ar trebui să știe un investitor începător
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
(P) Planul inteligent pentru pensie: de ce să nu lași totul pe ultima sută de metri
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie)
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie) Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: 
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: "Ceva deosebit" Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x