Antena Căutare

Semnele începutului unui nou Război Mondial. Omenirea așteaptă înfricoșată momentul zero!

Coreea de Nord a rechemat câţiva ambasadori-cheie în ţară, printre care pe cel în China, pe cel în Rusia şi pe ce la ONU, pentru o reuniune în capitala ţării

Coreea de Nord a rechemat câţiva ambasadori-cheie în ţară, printre care pe cel în China, pe cel în Rusia şi pe ce la ONU, pentru o reuniune în capitala ţării.

Coreea de Nord a rechemat câţiva ambassadori-cheie în ţară, printre care pe cel în China, pe cel în Rusia şi pe ce la ONU, pentru o reuniune în capitala ţării, relatează Daily Mail. “Coreea de Nord pare să găzduiască ceea ce pare a fi o reuniune a şefilor misiunilor diplomatice străine, după ce şi-a rechemat ambasadorii în ţările importante înapoi la Phenian”, a declarat un oficial pentru agenţia sud-coreeană Yonhap.

Nu se ştie câţi ambasadori sunt implicaţi iau parte la reuniune.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Unificării de la Seul, Baik Tae-hyun, a declarat într-o conferinţă de presă că întâlnirea ar putea face parte dintr-o serie de întâlniri regulate ale ambasadorilor.

Articolul continuă după reclamă

“Coreea de Nord a organizat cea de-a 43-a întâlnire a ambasadorilor în iulie 2015, iar (reuniunea din prezent – n.r.) pare să îi urmeze aceleia”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Există, însă, şi zvonuri că întâlnirea actuală ar putea avea legătură cu pregătirile ţării pentru noi provocări militare, precum teste nucleare sau balistice.

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri că liderul nord-coreean Kim Jong-un "va regreta sincer" orice acţiuni ostile împotriva teritoriului SUA sau împotriva aliaţilor SUA, avertismentul fiind lansat la câteva ore după ce, într-o postare pe Twitter, afirma că armele americane sunt deja ”încărcate şi armate” pentru a combate orice ameninţare reprezentată de Coreea de Nord.

Însă directorul CIA, Mike Pompeo, a dat asigurări că o înfruntare armată între SUA şi Coreea de Nord nu este “iminentă”.

Atac terorist tragic! 17 persoane AU MURIT. Trei bărbați au coborât dintrun jeep și au deschis focul!... Teroare la Paris: O mașină a intrat într-o pizzerie: Un copil a murit și mai multe persoane au fost rănite...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o binecuvântare” 
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o...
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
"Să ajungem până atunci". Premoniţia amară pe care cuplul din Bacău a avut-o chiar înainte de tragedie Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust desăvârșit
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x