Antena Căutare

Simona Halep donează bani pentru dotarea spitalelor din Constanţa şi Bucureşti

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat, marţi, pe reţelele de socializare, că va dona bani pentru dotarea spitalelor din Constanţa şi Bucureşti, în care sunt trataţi bolnavi de coronavirus.

"Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii. Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!", a scris ea.

În România, până în prezent sunt 184 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, majoritatea în Capitală.

Sursa : news.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x