Antena Căutare

Sondaj: Americanii susţin în număr tot mai mare libertatea comerţului, ceea ce poate fi o problemă pentru Trump

Americanii sunt tot mai neliniştiţi de modul în care preşedintele Donald Trump gestionează economia Statelor Unite, care a fost unul dintre principalele sale atuuri, iar această erodare are loc concomitent cu creşterea sprijinului pentru libertatea comerţului, pe fondul războiului comercial cu China care afectează pieţele financiare şi încrederea oamenilor de afaceri, potrivit unui sondaj realizat de NBC News şi Wall Street Journal, relatează CNBC.

Americanii sunt tot mai neliniştiţi de modul în care preşedintele Donald Trump gestionează economia Statelor Unite, care a fost unul dintre principalele sale atuuri, iar această erodare are loc concomitent cu creşterea sprijinului pentru libertatea comerţului, pe fondul războiului comercial cu China care afectează pieţele financiare şi încrederea oamenilor de afaceri, potrivit unui sondaj realizat de NBC News şi Wall Street Journal, relatează CNBC.

Cu o marjă strânsă de 49% - 46%, americanii încă aprobă modalitatea în care Trump gestionează economia, dar aceasta a scăzut de la o rată de aprobare de 51% - 41% la începutul lunii mai şi de 50% - 34% în iulie 2018.

În acelaşi timp, americanii afirmă că aprobă libertatea comerţului într-o proporţie de 64% - 27%, o marjă de peste doi la unu, în creştere de la 57% - 37% la începutul preşedinţiei lui Trump şi de 51% - 41% la sfârşitul preşedinţiei lui Trump.

Această schimbare a fost determinată în mare măsură de persoane independente politic, care susţin acum libertatea comerţului în proporţie de 77% - 15%. În rândul democraţilor, această susţinere este de 73% - 20%. Dar chiar şi între republicanii lui Trump raportul a devenit pozitiv, de 52% - 39%, faţă de abordarea mai sceptică de la începutul mandatului său.

Articolul continuă după reclamă

Rata generală de aprobare a lui Trump a scăzut uşor în acest sodaj, de la 45% în iulie la 43%, nivel care este în marja sondajelor anterioare pentru un preşedinte ale cărui ratinguri s-au menţinut remarcabil de stabile, pe fondul unui electorat extrem de polarizat.

Opinia publică faţă de campania de realegere a lui Trump este la fel de stabilă. O proporţie de 40% din electorat afirmă că va vota pentru Trump în 2020, în creştere cu două puncte comparativ cu luna decembrie, Proporţia celor care au spus că vor vota împotrivă s-a menţinut la 52%.

Potrivit sondajului, a avut loc o creştere modestă a sprijinului pentru interzicerea armelor de atac de tip militar, după masacrele recente. O majoritate de 62% şi-au exprimat sprijinul pentru interzicere, în creştere de la 51% în iunie 2016.

Marea majoritate a persoanelor intervievate susţin controale mai riguroase pentru cumpărătorii de arme, legi pentru identificarea persoanelor periculoase şi un program pe bază de voluntariat în care guvernul ar răscumpăra arme de la actualii proprietari. Sondajul a arătat şi un sprijin limitat pentru presarea Congresului să acţioneze.

Aproape jumătate dintre persoanele intervietate, respectiv 45%, au spus că sunt îngrijorate că guvernul va merge prea departe pentru a restricţiona drepturile la arme, în timp ce 50% se tem că guvernul nu va merge suficient de departe. Între timp, sondajul a arătat că ponderea americanilor care afirmă că cineva din familie deţine o armă a crescut la 46%, de la 42% în sondajele precedente.

Americanii nu au fost impresionaţi de reacţia lui Trump la atacurile în masă recente din Dayton şi El Paso. Aceştia dezaprobă în proporţie de 52% la 36% modul în care a administrat situaţia după tragedii. O majoritate de 54% a afirmat că limbajul folosit de preşedinte în discursuri şi pe Twitter poartă o responsabilitate semnificativă pentru atacuri.

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 10-14 august, în rândul a 1.000 de adulţi, şi are o marjă de eroare de 3,1 puncte procentuale.

Sursa : news.ro

Casa Albă respinge riscurile de recesiune, chiar dacă există turbulenţe pe pieţele financiare... Ministrul german de Finanţe: Germania are capacitatea fiscală să combată crizele viitoare...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x