Antena Căutare

Ce tradiții respectă românii de Bobotează. Nu uita să faci asta în seara de 5 ianuarie, pentru spor la bani și noroc în casă

Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, are o semnificație aparte pentru credincioși. Este zi de post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic, fiind considerată și prima zi de post negru din an. Iar după ziua de Bobotează din data de 6 ianuarie urmează Sfântul Ioan, zi care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.

Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, are o semnificație aparte pentru credincioși. Este zi de post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic, fiind considerată și prima zi de post negru din an. Iar după ziua de Bobotează din data de 6 ianuarie urmează Sfântul Ioan, zi care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.

Apa care sfinţeşte casele

Ajunul Bobotezei este la fel de important ca şi sărbătoarea în sine, atât prin sfinţenia ei, cât şi din punct de vedere al obiceiurilor populare. În Ajunul Botezului Domnului, preotul merge la enoriaşi pentru a le sfinţi casele şi gospodăria prin stropire cu agheazmă mare.Acest obicei pastoral face parte de secole din tradiţia creştinilor ortodocşi de la noi din ţară, scrie ziarullumina.ro

Umblatul cu Ajunul Bobotezei semnifică nu doar binecuvântarea Sfintei Treimi asupra tuturor credincioşilor, ci şi o rememorare a propriului nostru botez.Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc.

Articolul continuă după reclamă

Zi de post negru

Potrivit sursei citate, Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud, ci se completează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu agheazmă mare în Ajunul Bobotezei. La fel de importantă este cea de a doua rânduială, şi anume slujba sfeştaniei sau a aghezmei mici, care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă. Prin sfinţirea casei, aşezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu.

În Ajunul Bobotezei se ţine post negru.

Nu se mănâncă şi nu se bea nimic până la lăsarea serii. Canoanele Bisericii învaţă că în ajunul Bobotezei se ajunează (se ţine post negru) în orice zi ar cădea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheazma pe nemâncate. Postul din ajunul Bobotezei a fost rânduit încă din vremea de început a creştinismului, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi.

Omul care l-a sfidat pe Ceaușescu a murit! Inginerul a salvat de la demolare 12 biserici în România... Valul de aer polar va lovi și România! Avion cu 182 de oameni, aterizat de urgenţă în Timişoara, din cauza vremii...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18 ianuarie 2026
Rezultate Loto 15 ianuarie 2026. Report la Joker de peste 9,43 milioane de euro la tragerile de duminică, 18...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Motivul pentru care un turist nu s-ar mai întoarce niciodată în București. Ce l-a dezamăgit la Capitala României
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x