Antena Căutare

Trump vrea să împingă lumea către un dezastru nuclear: "Statele Unite sunt puternice şi vor distruge total Coreea de Nord”

Coreea de Nord s-a declarat, într-o scrisoare deschisă adresată parlamentelor din câteva ţări, "putere nucleară cu drepturi depline" şi l-a acuzat pe preşedintele American Donald Trump că încearcă "să împingă lumea către un dezastru nuclear oribil", relatează cnn.com.

Coreea de Nord s-a declarat, într-o scrisoare deschisă adresată parlamentelor din câteva ţări, "putere nucleară cu drepturi depline" şi l-a acuzat pe preşedintele American Donald Trump că încearcă "să împingă lumea către un dezastru nuclear oribil", relatează cnn.com.

Ministrul Australian de Externe, Julie Bishop, a afirmat că scrisoarea deschisă este ceva fără precedent, nord-coreenii alegând de obicei alte metode pentru a-şi exprima opiniile.

Scrisoarea, care datează din 28 septembrie, pare să fi fost distribuită la aproximativ o săptămână după discursul lui Donald Trump la Adunarea Generală ONU, în care preşedintele American a afirmat că “Statele Unite sunt puternice şi au răbdare, dar dacă va va fi necesar să se apere sau să îşi apere aliaţii, nu vor avea altă opţiune decât să distrugă total Coreea de Nord”.

În scrisoarea deschisă, Coreea de Nord condamnă afirmaţiile lui Trump, precizând că sunt echivalente cu o declaraţie de război, fapt semnalat de oficialii nord-coreeni şi la scurt timp după discurs. Statele Unite au negat apoi că Trump ar fi declarat război Coreei de Nord.

Articolul continuă după reclamă

Dacă Trump crede că va face Coreea de Nord, o putere nucleară, să îngenuncheze prin ameninţarea unui război nuclear, ar fi o mare greşeală şi o dovadă de ignoranţă”, se menţionează în scrisoarea deschisă a Coreei de Nord.

Premierul Australian Malcolm Turnbull a calificat scrisoarea drept “ovorbărie goală despre cât de rău este Donald Trump”. “Coreea de Nord este cea care ameninţă că va ataca Japonia, Coreea de Sud şi SUA cu rachete nucleare. Coreea de Nord este cea care ameninţă stabilitatea lumii”, a precizat Turnbull.

Atât Turnbull cât şi Bishop au declarat că scrisoarea deschisă arată că nord-coreenii devin disperaţi , în contextual în care Statele Unite ale Americii şi aliaţii acestora măresc sancţiunile care vizează regimul din Coreea de Nord.

Este o dovadă că strategia colectivă de presiune maximă din punct de vedere diplomatic şi economic prin sancţiuni funcţionează”, a afirmat Bishop.

La 11 septembrie, ONU şi-a consolidat sancţiunile şi a interzis exporturile de textile nord-coreene, a limitat importurile de petrol ale Phenianului şi a interzis orice participare a statelor membre la întreprinderi comune cu Coreea de Nord.

Atentat sinucigaș într-un lăcaș de cult din capitala afgană: Sunt cel puțin 30 de morți, după ce o bombă a explodat în i... UPDATE: Un român, printre victime / Atac în Munchen! Mai multe persoane au fost înjunghiate pe stradă. Autoritățile le c...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x