La noi, la romani, obiceiuri sunt multe in noaptea asta dintre ani. Si nu doar cele pe care ni le amintim cu totii din iernile imbelsugate in zapezi ale copilariei, cand nu mai pridideam, cu saptamani inainte, sa ne pregatim, invatand plugusoarele, sorcovele si cantarile specifice altor obiceiuri, precum Capra, Ursul, Mascatii si altele asemenea lor.
Dar poate isi mai aminteste cineva cum „faceam de ursit" ba cu fir de busuioc, ba cu apa neinceputa, ba cu naframa asternuta peste oglinda, pe care-o ridicam fix in miez de noapte, cu inima stransa: il vom zari ori nu pe Zburator? Cine mai pune astazi paie sub fata de masa, grau sub covor, crengi de mar inflorite-n fereastra? Cine mai cauta sa afle cum vor fi cele 12 luni ale anului dupa cata apa lasa cojile de ceapa in care am presarat sare?
Superstitiile si credintele din batrani pentru noaptea dintre ani le-am cam uitat. Dar oare cum stau lucrurile prin alte tari ale Europei si-ale lumii? Sa fie ei mai pastratori decat noi?
Fix la miezul noptii, spaniolii pot primi „in dar" cel putin o... luna norocoasa. 30 de zile de noroc! Ori chiar de 12 ori pe-atata... Cine nu si-ar dori asta? Lasi deoparte orice alt cadou, numai sa stii ca n-o sa te ocoleasca norocul in toate zilele anului ce va urma. Si cand te gandesti ca tot ce ai de facut e ca exact in ultimele secunde ale anului sa-nghiti cat de repede poti 12 boabe de strugure.
Cate una pentru fiecare bataie de gong care anunta miezul noptii. Daca ai reusit sa le inghiti pe toate, ai alungat ghinionul din casa tot anul ce vine. Daca nu, socoteste si tu timpul de noroc, cate o luna pentru fiecare boaba de strugure... Ei, si daca ai ajuns la miezul noptii, atunci e cazul sa inchini si un pahar. De Cava. Vinul spumant si aromat al spaniolilor este in noaptea de Revelion - la Valencia, de exemplu - preferat sampaniei frantuzesti. Sampanie care-si gaseste insa lesne locul peste granita, in tara ei de origine.
Anul Nou in Champagne? O reverie...! O provocare poate pentru anii care vin. Dar daca tot am pomenit de Franta, merita, inainte de a gusta dintr-o felie de „bûche du chocolat" - celebrul „bustean", traditionalul tort al Sarbatorilor de iarna frantuzesti -, sa le multumim francezilor, care au jucat rolul lor in istoria stabilirii primei zile a anului la 1 ianuarie. Si asta pentru ca pana in 1564, Franta, ca si cea mai mare parte a Europei, intra in anul cel nou la 1 martie.
Explica asta, nu-i asa?, si de ce pornim noi, simbolic, aratul si semanatul prin tarina norocului in noaptea asta: ca „Plugusorul" nostru traditional e obicei mai vechi de miezul secolului al XVI-lea si uratura, ca acu', se facea si pe vremea cand anul incepea primavara. Dar asta-i poveste de deslusit alta data! Prin Edictul de la Roussillon, regele Carol al IX-lea fixeaza data de 1 ianuarie drept „cap de an". Pana atunci, in functie de calendarul solar sau de cel bisericesc, prima zi a anului tot fusese schimbata. Ba de Craciun, ca pe vremea lui Carol cel Mare, ba de Pasti, ca pe timpul dinastiei Capet, ba la 1 martie ori la 1 septembrie.
Europa era la fel de bulversata. Austriecii, bunaoara, incepeau anul la 25 martie, la Bunavestire. A fost nevoie insa de inca vreo doua decenii, pentru ca Papa Grigore al XIII-lea sa generalizeze masura edictului de la Roussillon. Restul lumii (cunoscute pana atunci) a adoptat, din mers, decizia luata la Roma.
Ma intreb, pe drept cuvant, ce va fi mancat la banchetul de Revelion, in noaptea dinspre 1582 spre 1583, Papa Grigore al XV-lea? Oare o data cu el sa se fi instaurat si traditia italiana de a manca briose si alte prajiturele invelite in miere sau un preparat pe baza de linte? Cu siguranta insa pe vremea lui trebuie sa fi existat obiceiul ca in ziua Sfantului Silvestru sa arunce lumea pe geam obiectele care s-au stricat in anul ce se incheia, cu credinta ca vor cumpara sau vor face altele noi, sa le inlocuiasca, in anul ce vine.
Si fiindca am pomenit de aceasta superstitie a Sfantului Silvestru, sa mai amintim ca obiceiul dateaza tocmai din anul 1000 si are legatura cu alt Papa (de la Roma). Pe numele sau Silvestru. Se zice ca acesta conducea lumea crestina pe la anul 314, cand, dupa credinta populara, ar fi capturat un... monstru.
Pe care l-a pus la propeala in hrubele palatului sau. Si se mai credea ca fusese randuit ca monstrul acesta sa scape din inchisoarea lui din fundul pamantului exact in anul 1000, cand ar fi iesit deasupra si ar fi distrus lumea. Cand insa au trecut cu bine de acest prag, oamenii s-au bucurat atat de mult, incat, pentru a uita de spaimele prin care trecusera, au aruncat pe geam toate obiectele vechi si stricate (pentru a le inlocui in noul mileniu).
De atunci, obiceiul a fost repetat in fiece an si tot din vremea aceea exista credinta ca, daca in noaptea de 31 decembrie oamenii se imbraca in haine fistichii („mascatii" nostri va spun ceva?), monstrul Sfantului Silvestru se va speria de ei si va fugi la capatul lumii... Monstrul Sfantului Silvestru... Sau nenorocul, sau boala, sau rautatea semenilor - tot ceea ce intruchipeaza neimplinirea reprezinta, pana la urma, alter ego-uri ale personajului despre care vorbiram pana acu'.
In lumea ortodoxa, pentru inceputul anului, un alt sfant are o importanta speciala. El este Sfantul Vasile, sfantul cel bun. Ca si de Sfantul Nicolae sau de Craciun, copiii obisnuiesc sa lase ciubotelele langa soba, pentru ca stiu ca „San' Vasile" sau „Vasalie" va lasa acolo un mic dar. In Grecia, imediat ce se intra in noul an, se serveste, traditional, o coptura numita „vasilopita" sau painea Sfantului Vasile, in care a fost pus un banut. Cine va gasi banutul, se crede, va avea parte de noroc si bunastare in anul care vine...
Cat despre noi, „in noaptea de Vasile Sfantul", pornim pe urma trasa de plug, sa asezam in brazda samanta de belsug pentru timpul urmator. Si bucurie in casa!
Citeste si Jurnalul National
Foto: besttraveldeals.net
