Adaugă-ne ca sursă preferată în GooglePrimul european care a avut surpriza gustului dulce al cristalelor atat de asemanatoare cu sarea a fost Alexandru cel Mare, pe care patima cuceririlor l-a adus pe acele indepartate meleaguri.
La inceput, oamenii se multumeau sa mestece trestia de zahar cruda, marturie fiind dintii cariati ai scheletelor. Zaharul a jucat un rol putin important pana pe vremea dinastiei Gupta, pe la 350 i.Hr. Atunci s-a ajuns la transformarea sucului de trestie in cristale, mult mai usor de transportat si depozitat.
Indienii, mari navigatori, dar si mari consumatori de zahar, l-au facut cunoscut prin nenumarate porturi. Calugarii budisti itineranti au adus tehnologia cristalizarii in China, in timpul domniei regelui indian Harsha si a imparatului Taizong din dinastia Tang. In putina vreme, zaharul rafinat devine un aliment esential in intreaga Asie si in Orientul Mijlociu.
La randul lor, arabii preiau tehnologia indiana si o transforma in industrie. Dupa cucerirea Peninsulei Iberice, in secolul al VIII-lea al erei crestine, ei si berberii construiesc fabrici si rafinarii, plantatii de trestie de zahar atat in Europa, cat si in Asia Mica si Africa. Istoricul Clive Ponting semnaleaza in secolul al X-lea prezenta noii industrii in Zanzibar.
Cruciatii intalneau caravanele care transportau "sarea dulce", iar coloniile Venetiei incep sa produca zahar destinat exportului in Europa, ca supliment sau inlocuitor pentru miere. Un cronicar al cruciadelor, William din Tyr, descrie in secolul al XII-lea zaharul ca fiind "foarte necesar pentru pastrarea sanatatii oamenilor si usor de folosit si pastrat".
In august 1492, Cristofor Columb se opreste la Gomera, in Insulele Canare, pentru a se aproviziona cu apa si vin. Intentiona sa ramana acolo doar patru zile, dar petrece acolo mai bine de o luna.
Motivul, o aventura romantica cu guvernatoarea insulelor, Beatriz de Bobadilla y Ossorio, celebra si datorita relatiei ei cu regele Ferdinand al II-lea de Aragon. Nobila doamna ii daruieste navigatorului si cateva rasaduri de trestie de zahar, care avea sa devina o planta industriala de prima importanta in Lumea Noua.
Ca si alte culturi - tutun, bumbac sau cafea -, trestia dulce este legata de munca sclavilor. Peste trei sferturi dintre sclavii adusi din Africa lucrau pe plantatiile de trestie de zahar, in conditii imposibil de imaginat.
Opera unui antropolog, Sidney Mintz, intitulata "Dulceata si puterea", ne face sa intelegem in parte dificultatile cultivarii si prelucrarii plantei din care se va obtine zaharul.
Este un soi de iarba uriasa, mereu insetata si dornica de soare, plina cu un suc dulce care trebuie prelucrat imediat dupa recoltare. Fierberea acestui suc avea loc in cladiri anume amenajate si descrise de un colonist, Thomas Tryon, ca "un iad pe pamant".
Sclavii indurau suferinte cumplite, taieturile si alte rani la munca campului, riscul de a pierde in masinarii degete sau maini, hrana insuficienta, biciuirile sau bataile primite de la stapani, mizeria si lipsa de libertate. Totul pentru a asigura dulceata ceaiului baut de alti sarantoci, muncitorii din Anglia.
Comertul cu sclavi a fost abolit in imperiul britanic pe la 1807. Noii muncitori "liberi" de pe plantatii si din fabrici, veniti din India si China, mureau pe capete in timpul unei calatorii de mai bine de sase luni. Supravietuitorii lucrau pana la 22 de ore pe zi, erau inselati, furati, traiau in aceeasi crunta mizerie ca si predecesorii lor, sclavii. Cei mai slabi de inger preferau sinuciderea.
Unii se revoltau. In 1791, Toussaint L'Ouverture conduce revolta sclavilor impotriva stapanirii franceze din Insula Saint Domingue, colonia care producea aproape jumatate din zaharul consumat in lume.
Astfel au aparut pe harta lumii Republica Dominicana si Haiti, cele doua jumatati ale insulei pomenite. Situatia nu s-a schimbat prea mult nici azi, muncitorii haitieni care lucreaza in Republica Dominicana sunt total neprotejati si primesc ceva mai mult de un dolar pentru fiecare tona de zahar recoltata. Fara comentarii!
Alti autori, cum ar fi Elizabeth Abbot, afiseaza un optimism poate doar partial justificat atunci cand prevad transformarea plantatiilor in surse de biocombustibil si alte asemenea fantezii ecologiste. E greu de renuntat la zaharul clasic, produs din trestie. Poate. Dar nu e imposibil, desi solutiile se lasa asteptate.
citeste Jurnalul National
Bloody Mary - reteta si povestea unui cocktail... Desenele "Avatar:The Last Airbender" prind viata pe marile ecrane...
