Antena Căutare

Ce poți pune pe un platou cu aperitive pentru mesele festive

Pentru că sărbătorile continuă și îți dorești să-i impresionezi pe cei dragi cu preparate gustoase, avem câteva idei cu ce poți pune pe un platou cu aperitive pentru mesele festive.

Platou cu aperitive pentru mesele festive | shutterstock

Indiferent că alegem să petrecem o zi de sărbătoare, alături de cei dragi, acasă sau la restaurant, se spune că oglinda unei mese festive este platoul cu aperitive.

Atunci când platoul cu aperitive impresionează din start și restul preparatelor vor fi apreciate, chiar dacă vor fi mai puțin gustoase și aspectuoase.

Platoul cu aperitive festive trebuie să impresioneze în primul rând prin aspect și diversitatea preparatelor, prin forme și culori. Dar nici gustul nu trebuie să fie lăsat în plan secundar.

Nu avem nevoie de preparate complexe pentru a crea un platou ideal cu aperitive pentru mesele festive, însă nu trebuie să ne mulțumească doar clasicele mezeluri din comerț. Atunci când platoul cu aperitive conține o diversitate de preparate gustoase, create în bucătăria noastră, aprecierile vor fi maxime.

Articolul continuă după reclamă

Iată câteva idei cu ce poți pune pe un platou cu aperitive pentru mesele festive:

1. Pui crispy, sau pui pane, șnițele de pui, de porc sau de vită. Sunt gustoase, sunt crocante, au aspect plăcut și, în plus, se prepară ușor din doar câteva ingrediente.

2. Salată de icre, nelipsită de pe un platou cu aperitive. Se poate servi pe felii pe pâine prăjită, pe diverși biscuiți sărați, crackers, pe felii de legume, etc. Este simplu și ușor de preparat, orice gospodină știe să o facă.

3. Ruladă de spanac cu cremă de brânză. Aceasta va da o notă aparte platoului cu aperitive, atât prin gust cât și prin aspect și culoare.

Vedeți aici o rețetă de ruladă de spanac cu cremă de brânză

4. Salată de vinete. preparată în modul simplu, sau cu maioneză, salata de vinete este pe gustul tuturor, iar dacă mai adăugăm și câteva felii de roșii, îi dăm o notă de prospețime și o pată de culoare.

5. Ouă umplute. Pentru ouăle umplute avem mai multe opțiuni. putem să le umplem cu o compoziție clasică de pate din ficat, cu o salată de ciuperci cu maioneză, cu o pastă de pește, de avocado, etc.

Citește și: Rețete de ouă umplute de Revelion care îți vor impresiona musafirii

6. Roșii umplute cu brânză și ceapă verde. combinația de roșii cu brânză este îndrăgită de toată lumea, însă dacă alegem să umplem roșiile cu brânză și nu doar să le punem separat pe platou, aspectul va fi impresionant. În plus, putem opta pentru a combina mai multe tipuri de brânzeturi, iar în amestec cu ceapă verde, sau verdeața preferată, gustul va fi mai fresh, mai plăcut.

7. Mousse de ton, de somon, sau de hering, simplu sau cu castraveți acri, este un alt aperitiv deosebit cu care veți impresiona. Merge servit în cupe mici, în boluri speciale, sau pe felii de pâine prăjită, pe felii de lămâie ca și icrele, etc.

8. Crochete de cașcaval cu cartofi. Micuțe și frumos rumenite vor concura cu succes chifteluțele clasice, pe care le putem exclude. Putem chiar opta pentru chifteluțe din pește.

9. Salată de boeuf, sau salată de legume cu maioneză și iaurt. Genul acesta de salată este nelipsit de pe platourile cu aperitive festive, pentru că este gustoasă și plină de culoare.

10. Grisine în manta de bacon. Avem nevoie și de ceva crocant și ușor, iar aceste grisine înfășurate cu felii subțiri de șiunculiță sau bacon sunt mai mult decât perfecte. În plus, se pregătesc rapid. Se pot chiar da și la cuptor pentru 5-6 minute, așa încât și baconul să devină crocant.

Idei cu ce poți pune pe un platou cu aperitive pentru mesele festive sunt foarte multe, doar trebui să dăm frâu imaginației și să le alegem pe cele care ne reprezintă gustul, dar și gusturile celor dragi.

Șase metode de a acri supele și ciorbele în sezonul rece...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dovlecei la cuptor cu roșii, usturoi, parmezan și crustă crocantă
Dovlecei la cuptor cu roșii, usturoi, parmezan și crustă crocantă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dovlecei umpluți cu carne de curcan și ardei, pentru un prânz gustos și hrănitor
Dovlecei umpluți cu carne de curcan și ardei, pentru un prânz gustos și hrănitor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x