Antena Căutare

Avocații de la Harvard pot rezolva problema pirateriei de pe internet

Pirateria de conținut digital este interzisă în aproape fiecare colț al mapamondului, dar opinia despre această practică pare să se schimbe.

Pirateria de conținut digital este interzisă în aproape fiecare colț al mapamondului, dar opinia despre această practică pare să se schimbe.

În cazul în care ai descărcat vreodată un film de pe internet sau un album al formației preferate, s-ar putea să empatizezi cu rezultatele unui studiu recent realizat pe avocații de la Harvard. În opinia lor, pirateria ocazională ar trebui acceptată din punct de vedere etic. Aparent, nu face rău nimănui. Legea este puțin probabil să se schimbe, dar nu este exclus ca astfel de concluzii să dea startul unei modificări de mentalitate cu consecințe pe termen lung.

În teorie, știi că nu este bine să piratezi. Indiferent dacă faci asta de un an sau de cinci. Îți dai seama că ai greșit, iar legea este foarte clară pe marginea acestui subiect. Partea interesantă ține însă de etica morală a gestului respectiv. Cât de mult rău faci prin descărcarea ilegală a unui film?

Această întrebare a fost adresată într-un studiu inițiat de Prof. Dariusz Jemielniak și Dr. Jérôme Hergueux printre avocați de la Harvard. Rezultatele studiului au fost publicate în The Information Society. Mai mult de 100 de avocați care studiază la Harvard pentru obținerea Masteratului în drept internațional au trecut printr-un chestionar aparent simplu. Toate întrebările au gravitat în jurul unor scenarii de piraterie, iar cei intervievați trebuiau să aprecieze pe o scară de la 1 la 5, dacă acel comportament este imposibil de acceptat sau foarte rezonabil.

Articolul continuă după reclamă

Scenariile expuse au inclus descărcarea unui film sau serial TV care nu este disponibil pentru vizionare prin mijloace legale. S-a expus și piratarea de muzică pentru că pur și simplu nu ai bani să o cumperi. Au fost întrebări legate de piratare în scopuri educaționale sau, în cazuri extreme, pentru monetizare. Nu mai puțin de 19 scenarii au fost expuse avocaților de la Harvard.

Concluziile au fost surprinzătoare, în contextul în care te-ai fi așteptat ca niște persoane cu o educație atât de strictă precum cea de la Harvard să fie 100% împotriva pirateriei. În final, media tuturor răspunsurilor a fost de 3,23. Asta înseamnă că tinde spre acceptarea pirateriei ca o practică rezonabilă din punct de vedere etic.

”Am descoperit că partajarea de fișiere digitale este văzută, în proporție semnificativă, ca fiind acceptabilă din punct de vedere etic printre avocații intervievați. Singura excepție notabilă a constat în încălcarea drepturilor de autor în scop comercial”, a concluzionat studiul.

Punctual, cei mai mulți au considerat rezonabilă piratarea unor filme sau seriale pe care nu le găsești pentru achiziție în mod legal, cum se întâmplă în România cu multe dintre serialele de la TV din SUA. Pe locul al doilea, a urmat piratarea de conținut digital din lipsa unor mijloace financiare pentru a-l achiziționa. Pe poziția a treia în top a intrat ca fiind rezonabilă piratarea în scop educațional.

Ca o particularitate interesantă, când vine vorba de piratarea de software, 71% din participanții la studiu sunt de părere că gestul este foarte condamnabil. În privința descărcării unui show TV care nu e disponibil legal, 58% au afirmat că gestul este foarte rezonabil. În momentul în care au fost întrebați dacă piratează sau au prieteni care piratează seriale de pe internet, 95% din avocații de la Harvard au răspuns afirmativ, deși au adăugat că o fac ”pentru uz personal”. ”Aceste rezultate suportă ideea de decriminalizare în domeniul legislației de copyright.”, concluzionează studiul americanilor.

Află care sunt cele mai vulnerabile parole în faţa hackerilor... Cea mai utilizată rețea socială îți dă bani ca să afle tot ce faci pe telefon...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
(P) „Vedeta” categoriei de extender HDMI: elemente distinctive și utilizare recomandată
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta Catine.ro
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
(P) Ce aduce nou generația Oppo și cum alegi modelul potrivit pentru tine
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi reechilibrate. Reacția Kremlinului
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x