Antena Căutare

Facebook va investi alte 100 de milioane de dolari pentru sprijinirea presei în timpul crizei Covid-19

Compania Facebook a anunţat luni că va investi alte 100 de milioane de dolari pentru sprijinirea presei în timpul crizei Covid-19, potrivit The Hollywood Reporter.

Infuzia de capital presupune 25 de milioane de dolari sub forma unui grant de urgenţă pentru presa locală, prin Facebook Journalism Project, şi 75 de milioane de dolari cheltuieli de marketing „pentru a vira bani organizaţiilor de presă din lume”.

„Industria presei funcţionează în condiţii extraordinare pentru a menţine oamenii informaţi în timpul pandemiei de Covid-19. Într-o perioadă în care este nevoie de jurnalism mai mult ca niciodată, veniturile din publicitate scad din cauza impactului asupra economiei pe care îl are coronavirusul. Jurnaliştii locali sunt afectaţi deosebit de mult, chiar dacă oamenii apelează la ei pentru informaţii esenţiale pentru ca prietenii, familiile şi comunităţile să fie în siguranţă”, a transmis compania.

Facebook a precizat că va direcţiona o parte din fonduri publicaţiilor care au cea mai mare nevoie în cele mai afectate ţări. Prima rundă din aceste granturi a mers la 50 de redacţii din SUA şi Canada. Între ele se numără The Post şi Courier din Carolina de Sud, Southeast Missourian şi El Paso Matters din Texas.

„Aceşti bani nu doar vor ajuta jurnaliştii să raporteze despre criză acum, ci vor ajuta presa locală să accelereze transformarea spre o bază digitală sustenabilă”, a spus Nancy Lane, CEO al Local Media Association.

Facebook a anunţat recent că oferă 300 de milioane de dolari jurnaliştilor din lume „prin programe şi parteneriate diverse şi incluzive”.

Sursa : news.ro

Google îşi lansează serviciul de podcast-uri pe iOS... YouTube lucrează la un rival pentru TikTok...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x