Antena Căutare

Greşelile care îţi transformă cafeaua într-un pericol pentru organism. Evită-le pentru a resimţi doar beneficiile acestei nelipsite băuturi din viaţa noastră!

Cafeaua este nelipsită din viaţa noastră şi pare elixirul de care avem nevoie dimineaţa, iar când cercetătorii susţin că previne şi boli precum demenţa sau tulburările metabolice, mai resimţim şi noi efectul revigorant şi plusul de energie, atunci clar nu avem niciun regret să o consumăm.

Cafeaua este nelipsită din viaţa noastră şi pare elixirul de care avem nevoie dimineaţa, iar când cercetătorii susţin că previne şi boli precum demenţa sau tulburările metabolice, mai resimţim şi noi efectul revigorant şi plusul de energie, atunci clar nu avem niciun regret să o consumăm.

Totuşi, pentru ca efectele benefice să fie păstrate, trebuie să evităm anumite obiceiuri legate de depozitarea sau prepararea cafelei, care diminuează aceste beneficii. Potrivit “Fox News” există unele greşeli pe care le facem în legătură cu cafeaua şi ne sunt dăunătoare.

1. Cumpărăm cafea măcinată. Experţii în chimie alimentară spun că aceasta din urmă conţine mai mulţi radicali liberi care pot contribui la apariţia stresului oxidativ şi a diferitelor inflamaţii în organism.

2. Păstrăm cafeaua în ambalajul original după deschidere. Cafeaua trebuie depozitată în recipiente în care să nu pătrundă aerul. Astfel, cafeaua îşi va păstra proprietăţile în ceea ce priveşte sporirea antioxidanţilor în corpul uman.

Articolul continuă după reclamă

3. Bem cafea prea de dimineaţă. Specialiştii recomandă ca ceaşca de cafea să fie băută undeva între orele 10 şi 12 dimineaţa, pentru ca atunci scade nivelul de cortizol din organism şi simţim nevoia de un plus de energie.

4. Bem prea multă cafea. O ceaşcă de 225 ml pe zi este de ajuns pentru organism. Orice depăşeşte această cantitate poate conduce la efecte nedorite, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diabet, anxietate sau au probleme cu refluxul gastroesofagian.

5. Punem prea mult zahăr în cafea. Unul dintre cele mai mari avantaje ale cafelei este acela că stabilizează nivelul de zahăr din sânge şi reduce riscul apariţiei diabetului de tip 2, mulţumită antioxidanţilor pe care îi conţine.

De ce apa îmbuteliată are termen de valabilitate? Poate expira sau nu? Aflaţi acum!... Lucruri pe care le poți face cu uleiul de cocos! Trebuie neapărat să afli ce secrete ascunde acesta!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Băutura caldă care poate combate constipația și ajuta digestia. Ce recomandă specialiștii să bei dimineața
Băutura caldă care poate combate constipația și ajuta digestia. Ce recomandă specialiștii să bei dimineața
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
De ce simți nevoia să mănânci mereu seara, chiar dacă nu îți este foame. 5 motive mai puțin cunoscute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x