"Aceasta dereglare grabeste, potrivit specialistilor, procesul de imbatranire celulara. Rezultatul obtinut de cercetatori este primul care constata o asociere intre conditiile vitrege de viata si lungimea talomerilor la copii", se precizeaza intr-un articol aparut saptamana trecuta in Jurnalul National.
Aceasta este prima cercetare stiintifica de tinuta care confirma faptul ca lipsa de iubire afecteaza ADN-ul uman. Inseamnand ca ADN-ul a suferit modificari continuu de-a lungul evolutiei in relatia cu mediul inconjurator si inseamna, in acelasi timp, ca putem crea conditii favorabile de mediu „copilului", asa incat ADN-ul sa sufere schimbari benefice.
Un experiment in acest sens merita facut daca ne gandim la faptul ca noi credeam ca informatia genetica este de neschimbat. Momentan stim ca lipsa iubirii produce modificari distructive in celule si este suficient sa luam mai mult in serios problema afectivitatii, nu doar la nivelul copiilor institutionalizati, desi aici se impun - probabil - masuri urgente de interventie si corectare, daca nu vrem sa trimitem in viitor oameni cu un bagaj celular nefericit.
Daca un mediu distructiv, rece, daunator, a carui principala caracteristica este lipsa de iubire, poate modifica structura cromozomilor, atunci sa ne ascutim urechile, sa rotunjim degraba pupilele si sa ne autoinvestigam cinstit mediul de viata. Pentru ca ne putem pune in acest moment intrebarea: „Daca mediul de viata si atmosfera afectiva din jurul nostru au acelasi efect asupra ADN-ului, indiferent de varsta noastra?".
Daca lucrurile stau astfel, atunci putem incepe prin a fi mai afectuosi si a cauta in viata acele experiente care ne fac mai fericiti, ne aduc mai multa bucurie si mai multa gratie. Daca este adevarat ca experientele fizice lasa urme in structurile informationale si ne pot imbatrani sau intineri, probabil ca-i spre binele nostru sa ne cream un mediu cat mai placut cu putinta, fie el in viata personala, la slujba sau oriunde am fi!
Citeste si Jurnalul
FOTO: wallpapere.wallpaperstock.net
